4 December 2024
Chisinau
Social

Revolte la Chişinău. Duşmanul – mansardele

Loading
Social Revolte la Chişinău. Duşmanul – mansardele
mansarda

Foto: vocea.md

Proprietarii de locuinţe din blocul situat pe bulevardul Grigore Vieru 22/8 din ca­pitală afirmă că au desco­perit, recent, că pe acoperi­şul casei lor se construieşte mansardă, deşi anterior li s-ar fi cerut acordul doar pentru renovarea acoperi­şului şi a scărilor. Locatarii s-au opus prin toate meto­dele cunoscute lor continu­ării lucrărilor şi au obţinut stoparea acestora. Ei se tem însă că instanţele de jude­cată îi vor obliga să permită construcţia, din care se vor alege doar cu praf, zgomot, precum şi probleme, şi cheltuieli suplimentare.

 

Locatarii casei de pe strada Gri­gore Vieru 22/8 au recunoscut că unul din motivele din care se opun construcţiei mansardei constă în experienţa nefastă prin care trec vecinii lor dintr-un bloc învecinat. Aceştia au fost de acord să se con­struiască încă un etaj pe acoperişul blocului lor, cu scopul de a soluţiona unele probleme existente, dar acum constată că situaţia s-a înrăutăţit. Firma de construcţie le-a promis că va face reparaţie la cele două scări ale casei, ceea ce au îndeplinit doar parţial, dar şi vor renova faţada, de care pare să fi uitat până la urmă. Totodată, pe lângă crăpăturile de pe tavan şi pereţi, inundaţiile şi muce­gaiul, apărute după începerea lucră­rilor de construcţie, acum se mai adaugă şi alte motive de îngrijorare.

Spre exemplu, ploaia bate direct în ferestrele apartamentelor de la etajul patru, care înainte era şi ulti­mul, se indignează Sergiu Popovici, proprietarul apartamentului 68 din blocul situat pe strada Fantalului 15. O altă problemă constă în aceea că, în timpul ploii, apa de pe acoperiş nu se scurge prin ţăvile instalate în acest scop, ci se prelinge pe perete­le lateral al casei, se plânge şi Iurie Hadârcă, stăpânul apartamentului 51 din acelaşi bloc. „Înainte pere­ţii erau întotdeauna uscaţi, iar de când cu mansarda, nu mai scăpăm de mucegai şi avem în permanenţă umiditate sporită în locuinţă”, po­vesteşte locatarul.

Natalia Marulea, preşedinta Asociaţiei de locatari, dă asigurări că documentele de încheiere a lu­crărilor încă nu au fost semnate. Ea susţine că firma de construcţie va reveni pentru a efectua până la capăt reparaţia scărilor şi va renova faţada casei aşa cum a promis. Tot ea precizează, însă, că firma i-a ra­portat despre depăşirea cheltuielilor prevăzute în caietul de sarcini.

 

Beneficiile acceptului, puţin convingătoare

 

Prin acordarea permisiunii pen­tru construcţia mansardei, locatarii blocului de pe bulevardul Grigore Vieru 22/8 urmau să beneficieze de lucrări de reparaţie a scărilor, cori­doarelor şi a spaţiilor de uz comun. Totodată, firma de construcţii îşi asuma angajamentul de a renova fa­ţada blocului şi de a amenaja un te­ren de joacă pentru copii în ograda casei. Costul total al acestor lucrări se estimează la 500 de mii de lei, precizează fondatorul SRL Maxmo­dimobil, Vitalie Perciun.

El menţionează că în cazul des­facerii contractului, va solicita în instanţă recuperarea cheltuielilor suportate pentru materialele de construcţie şi lucrul muncitorilor, precum şi ferestrele termopan care au fost instalate la scările blocu­lui. Potrivit lui, acestea se ridică la aproape trei mil. de lei. Cu referire la acuzaţiile locatarilor privind fal­sificarea semnăturilor, fondatorul Maxmodimobil a răspuns că acor­dul a fost dat în prezenţa notarului.

 

g_social

Construcţia mansardei a fost sistată de Primărie la solicitarea locatarilor unui bloc din capital

 

Vitalie Perciun susţine că teme­rea locatarilor privind pericolul ca pereţii să cedeze sub greutatea mansardei nu este fondată. Asta pentru că s-ar folosi materiale de construcţie care nu au o greutate atât de mare. El mai adaugă că şi costul acestor materiale este mai ridicat şi, de aceea, profitul obţinut din construcţia mansardelor nu este unul foarte motivant pentru firma de construcţie. Conform calculelor efectuate de contabilul SRL Max­modimobil, preţul unui metru pă­trat de mansardă ar fi de 500-550 de euro, iar profitul obţinut din comer­cializarea acestuia ar constitui 50-70 de euro.

Ana Hagi, locatară a aceluiaşi bloc, nu este însă de acord cu repre­zentantul firmei de construcţie şi spune că se teme că, după mansar­dare, casa ar putea să cedeze. „Blo­cul este vechi de peste 60 de ani, iar în ultimii 20 de ani, subsolul casei a fost inundat în permanenţă. Drept dovadă a faptului că starea casei nu permite ridicarea a încă două etaje serveşte şi faptul că de pe pereţii la­terali se desprinde tencuiala.”

Şi alţi locatari ai aceluiaşi bloc au fost de părere că pereţii nu vor re­zista sub greutatea mansardei. Oa­menii susţin că şi-au dat acordul pentru efectuarea lucrărilor de con­strucţie sub presiune sau fiind traşi pe sfoară. Discuţiile s-ar fi axat pe reparaţia acoperişului care curgea, iar preşedintele asociaţiei de locatari ar fi semnat contract de con­strucţie a mansardelor fără ca lo­catarii să ştie despre ce este vorba. Până la ora publicării acestui articol, preşedintele Asociaţiei de locatari, Grigore Tau, nu a fost de găsit pentru a comenta acuzaţiile ce i se aduc.

 

Disconfort şi prejudicii

 

Una din principalele probleme abordate frecvent de locatarii blo­curilor, pe acoperişurile cărora sunt construite mansarde, ţine de faptul că, după începerea lucrărilor, locu­inţele le sunt inundate în urma plo­ilor. În multe dintre aceste cazuri, firmele de construcţie refuză să suporte cheltuielile pentru înlătura­rea consecinţelor, iar proprietarii de locuinţe sunt nevoiţi să-şi rezolve problema cu forţele proprii.

 

mansarda

Foto: vocea.md

 

Totodată, lucrările efectuate de constructori duc uneori la formarea de fisuri ale tavanului sau pereţilor, în special, în cazul locuinţelor de la ultimul etaj. Totuşi, cel mai mare disconfort suportat de majoritatea locatarilor pe durata lucrărilor de construcţie, care poate fi chiar şi de doi ani, sunt zgomotele produse de lucrători şi praful care pătrunde în apartamente.

Asigurarea locuinţelor contra riscului de deteriorare a blocurilor în urma construcţiei mansardelor rămâne, de asemenea, un aspect sensibil pe care evită să îl discute re­prezentanţii asociaţiilor de locatari, ai firmelor de construcţie sau auto­rităţilor publice, afirmă Ana Hagi. În opinia ei, în acest caz proprieta­rul de locuinţe nu are nicio garanţie că nu va rămâne pe drumuri.

 

Intervenţia primarului

 

Lucrările de construcţie a man­sardei la blocul din bulevardul Grigore Vieru 22/8 au fost sista­te în urma unei decizii recente a Primăriei municipiului Chişinău. Conform unei informaţii publicate pe site-ul instituţiei, drept cauză a sistării a servit litigiul dintre loca­tarii blocului şi investitorul privat. Contractul de construcţie a man­sardei a fost semnat de preşedintele Asociaţiei proprietarilor de locuin­ţe private în 2010.

Zilele trecute, la Primărie au avut loc dezbateri publice pe mar­ginea noului Regulament privind construcția mansardelor. Edilul capitalei Dorin Chirtoacă, a men­ţionat că proiectul privind man­sardarea este benefic pentru oraş. Primarul a remarcat că, din cauza permisibilității din partea Direcției arhitectură şi urbanism, s-a ajuns la modalități exagerate de construcție a mansardelor. Scopul noului re­gulament este de a obliga agentul economic să repare eventualele prejudicii cauzate locatarilor şi să efec­tueze reconstrucţia capitală a blo­cului. Participanţii la dezbateri nu au ajuns însă la un consens în ce privește numărul proprietarilor de locuinţe care trebuie să își dea acor­dul pentru construcția mansardelor. Principala variantă pusă în discuţie de către autorități este ca lucrările să înceapă doar în cazul obţinerii con­sensului cu majoritatea proprietari­lor de la ultimul etaj şi două treimi de la celelalte.

 

Avocaţii locatarilor 

Recent, reprezentanţii unor formaţiuni politice şi-au anunţat intenţia de a participa activ la soluţio­narea în favoarea oamenilor a problemelor ce ţin de construcţia de mansarde pe teritoriul municipiului Chişinău. Astfel, activiştii partidului respectiv au pro­pus includerea în Regulamentul privind construcția mansardelor a prevederii, potrivit căreia, pentru lansarea lucrărilor, firma-beneficiar să deţină acor­dul a 100 de procente din locatarii apartamentelor de la ultimul etaj. Totodată, s-a solicitat ca pentru celelalte etaje să fie obţinut acceptul a două treimi sau, cel puţin 50% plus un apartament din total.

În context, s-a mai propus ca pe site-ul Primăriei să fie publicată o listă a firmelor de construcţie care se află în litigiu cu locatarii, iar în cazul companiilor care nu-şi onorează obligaţiunile, autorităţile locale să dispună de dreptul de a le retrage autorizaţia. Mai mult ca atât, se insistă pe crearea posibilităţilor de iniţiere a procedurilor legale privind compensarea prejudiciilor morale şi materiale, cauzate locatarilor.

 

 

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand