28 martie 2024
Chisinau
Social

Republica Moldova preia din experiența Austriei de implicare a femeilor în politică și bugetarea sensibilă la gen

Loading
Social Republica Moldova preia din experiența Austriei de implicare a femeilor în politică și bugetarea sensibilă la gen
Republica Moldova preia din experiența Austriei de implicare a femeilor în politică și bugetarea sensibilă la gen
seminar-egaliate-gen

Fоto: Programul ONU „Femeile în politică”/ Dorin Goian

 

Reprezentanți și reprezentante ai Parlamentului Austriei, ai Parlamentului Republicii Moldova, dar și membri ai societății civile, activi în promovarea egalității de gen, au vorbit pe 5 octombrie, în cadrul unei ședințe de lucru inedite, despre experiența R. Moldova și a Austriei în promovarea participării femeilor în politică și în procesul decizional, abordând, totoda­tă, subiectul bugetării sensibile la dimensiunea de gen. 

 

Evenimentul a fost organizat în con­textul vizitei în Republica Moldova a dele-gației compuse din 11 membre și membri ai Parlamentului Austriei, care își doresc să inițieze și să mențină un dialog deschis cu colegii din Parlamentul RM și experții în domeniul promovării integrării dimen­siunii de gen.

Ulziisuren Jamsran, reprezentanta de țară a UN Women în Moldova, și-a expri­mat recunoștința pentru privilegiul de a găzdui acest eveniment. „În special în acest moment, când R. Moldova poate împărtăși cu mândrie propriile sale succese și lecții învățate în procesul de avansare a femei­lor în politică și în funcții decizionale. De asemenea, aș dori să vă mulțumesc pen­tru posibilitatea de a colabora cu Biroul de Coordonare a Cooperării Tehnice a Amba­sadei Austriei în R. Moldova mai mult de 7 ani”, a declarat Ulziisuren Jamsran.

 

seminar-egaliate-gen-1

Fоto: Programul ONU „Femeile în politică”/ Dorin Goian

 

Membră a Parlamentului Austriei și președinta comitetului de dezvoltare, Pe­tra Bayr, a mulțumit pentru posibilitatea de a participa la acest schimb de experien-ță privind promovarea femeilor în poli-tică și în procesele de luare a deciziilor. „Moldova a făcut pași semnificativi în asigurarea egalității de gen, iar eu sunt convinsă că implicarea femeilor la fieca­re etapă în procesele de luare a deciziilor poate face, într-adevăr, o diferență. Și este un semnal extrem de pozitiv că Moldova a adoptat Legea nr.71, care prevede co­tele de gen în poziții decizionale, dar și modificarea altor acte legislative care vin să asigure egalitatea de gen. Mă bucur să revin în Republica Moldova și să remarc progrese pe dimensiunea de gen”, a punc­tat Petra Bayr.

La rândul său, Liliana Palihovici, vice-președinta Parlamentului RM, a reiterat că, într-adevăr, sunt unele schimbări în societatea și în legislația noastră, dar mai este de lucru la schimbarea de mentalitate, fapt mai dificil de realizat. „Motiv pentru care sperăm să continuăm această coope­rare și să luptăm împreună în promovarea ideii de egalitate de gen și a importanței participării egale a femeilor și a bărbaților în procesele decizionale”, a menționat vicepreședinta.

Prezentă la eveniment, Stela Grigoraș, ministra Muncii, Protecției Sociale și Fa­miliei, a ținut să-și arate gratitudinea față de partenerii internaționali în sprijinul modificării cadrului legislativ în asigura­rea egalității de gen. „Totodată, avem ne­voie de o schimbare culturală, astfel încât oamenii să înțeleagă ce înseamnă cu ade­vărat egalitatea de gen și trebuie să spri­jinim femeile să devină promotoare ale drepturilor lor în societate, iar acest lucru implică o mulțime de eforturi. Bineînțeles că nu putem face acest lucru într-o singu­ră zi, dar suntem pe drumul cel bun”, a declarat Stela Grigoraș.

 

seminar-egaliate-gen-2

Fоto: Programul ONU „Femeile în politică”/ Dorin Goian

 

Ulterior, Petra Bayr, președinta Comi­tetului de Dezvoltare în cadrul Parlamen­tului austriac, a prezentat bunele practici în domeniul politic și al bugetării sensibile la gen din Austria. Iar membrii societății civile și ai mediului academic din R. Mol­dova și-au expus, la rândul lor, opiniile privind situația actuală a avansării feme­ilor în politică, dar și a integrării bugetării sensibile la gen în politici publice și prac­tici din R. Moldova.

Dialogul dintre membrii ambelor legis­lative și reprezentanții societății civile și ai mediului academic din Moldova a fost organizat de Biroul de Coordonare a Co­operării Tehnice a Ambasadei Austriei în Republica Moldova (ADA), în parteneriat cu UN Women Moldova.

 

Acest material este realizat de publicația „Vocea Poporului”, cu sprijinul financiar al UN Women în Moldova (Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitate de Gen și Abilitarea Femeilor).

Viziunile exprimate ]n articol sunt cele ale autorilor și nu reprezintă în mod neapărat viziunile partajate de UN Women sau ONU, în general.

Materialul poate fi utilizat gratuit pentru scopuri necomerciale, cu înștiințarea cuvenită a UN Women.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand