Reprezentanţi ai sindicatelor, patronatelor şi ai administraţiei publice locale din raioanele de nord şi de sud au participat, în perioada 12-13 septembrie curent, la un seminar organizat de Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova, cu genericul „Negocierile colective pentru partenerii sociali din teritoriu”.
Evenimentul a avut loc la Institutul Muncii, în cadrul unui proiect finanţat de CNSM şi Fundaţia CNV Internationaal din Olanda.
Prezent la eveniment, Oleg Budza, preşedintele CNSM, a subliniat că, din cauza situaţiei politice, în anul trecut a avut loc doar o singură şedinţă a Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective.
„Comisia are un rol consultativ în elaborarea strategiilor şi a politicilor social-economice, în aplanarea situaţiilor conflictuale la nivel naţional, de ramură sau teritorial care apar între partenerii sociali. Proiectele de acte normative din domeniul muncii şi cel social-economic sunt coordonate în mod obligatoriu cu Comisia naţională pentru consultări şi negocieri colective. Şedinţele comisiei respective sunt publice”, a adăugat Oleg Budza.
Sergiu Sainciuc, vicepreşedinte al CNSM, a menţionat că Acordul de Asociere RM-UE prevede asigurarea unei munci decente, iar astfel de condiţii pot fi realizate prin dialog social tripartit. „Din păcate, nu în toate comisiile teritoriale pentru consultări şi negocieri colective sunt reprezentanţi ai patronatelor, astfel că dialogul este bipartit, şi nu tripartit”, a accentuat Sergiu Sainciuc. Totodată, sursa citată a menţionat că, potrivit legislaţiei în vigoare, în ţară ar trebui să existe 34 de comisii teritoriale pentru consultări şi negocieri colective – câte una în fiecare raion şi alte două în municipiile Chişinău şi Bălţi. Deocamdată, nu există o statistică privind numărul acestor comisii.
Sergiu Sainciuc a mai spus că,
la şedinţele Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective, a fost discutată politica bugetar-fiscală şi vamală, executarea Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală, combaterea muncii la negru, respectarea convenţiilor OIM, Legea nr.205 pentru modificarea unor prevederi ale Codului muncii. Recent, în cadrul comisiei a fost discutat şi proiectul Legii privind munca zilierilor.
Nadejda Seredovschi, preşedinta Consiliului raional Soroca al Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei, a spus: „Ne temem să negociem majorarea salariilor pentru pedagogi, pentru ca să nu păţim cum au păţit-o medicii. Dacă tinerii specialişti au avut de câştigat, cei cu experienţă – nu, pentru că li s-a scos plata pentru gradul de calificare. Am discutat cu unii medici, au spus că sunt în minus. Despre ce fel de majorare poate fi vorba?”, a întrebat indignată Nadejda Seredovschi.
Totodată, Lilia Musteaţă, vicepreşedintă a Sindicatului Lucrătorilor din Cultură din raionul Edineţ, a menţionat că salariaţii din cul-tură trebuie să primească la angajare o indemnizaţie unică de 30 de mii de lei, cum au profesorii, dar nu de 800 de lei, cum este în prezent.
În cadrul seminarului, Valeriu Berlinschi, secretarul Comisiei Na-ţionale pentru Consultări şi Negocieri Colective, a vorbit despre instituţiile de dialog social tripartit în Republica Moldova. Ion Preguza, şeful Departamentului juridic al CNSM, a relatat despre convenţiile Organizaţiei Internaţionale a Muncii. Ana Moldovanu, şefa Departamentului protecţie social-economică a CNSM, a prezentat convenţiile colective la nivel naţional, ramural şi teritorial.
Valentina Chiriac, preşedinta Sindicatului „SindLUCAS”, a vorbit despre contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Seminarul a avut loc în cadrul Proiectului „Sporirea capacităţilor sindicatelor de a fi eficiente în cadrul parteneriatului social”.