Reflecții juridice: impunerea prezentării de către salariat a rezultatului testului la Covid-19

În contextul măsurilor luate de către autorități pentru prevenirea răspândirii și controlul infecției Covid-19, la nivelul raporturilor de muncă apar discuții pri­vind obligativitatea vaccinării salariaților, precum și a suportării de către salariați a costurilor testului diagnostic la Covid-19. Sunt aspecte ce vizează politica statului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă și care, potrivit Legii (art. 222 alin. (2) din Codul muncii), urmează a fi elaborată şi reexaminată cu consultarea patronatelor şi a sindicatelor, ţinând cont de evoluţia reglementărilor internaţionale în acest do­meniu, dar şi de progresul tehnic.

 

Adrian LUNGU

avocat

specializat în relații de muncă și comerciale

 

Ambele măsuri luate de către angaja­tori, atât cei din sectorul public, cât și cei din sectorul privat, au ca scop desfășurarea în continuare a activității la locul de mun­că organizate de către angajator sau desfășurarea de către salariat a acelorași tipuri de activități (în special, a celor care presupun contactul cu terțe persoane – clienți, parteneri, colaboratori ai angajato­rului, elevi, studenți, beneficiari ai servicii­lor de sănătate).

În ceea ce privește obligativitatea pre­zentării de către salariați a dovezii efectuă­rii vaccinului, conform dispozițiilor actuale, inclusiv a celor constituționale, o astfel de măsură nu poate fi impusă sub nici o for­mă unei persoane.

În acest context, al imposibilității lega­le de a impune salariaților vaccinarea, s-a recurs la impunerea prezentării de către salariat a rezultatului testului diagnostic la Covid-19, care să facă dovada lipsei infec­tării. Unii angajatori au instituit obligația prezentării de către salariați a rezultatului testului diagnostic la Covid-19, inclusiv în regulamentul intern a unității. Astfel în­cât neprezentarea periodică a rezultatului testului diagnostic la Covid-19 poate con­stitui o abatere care să atragă după sine răspunderea disciplinară a salariatului, inclusiv desfacerea contractului individu­al de muncă din inițiativa angajatorului (concedierea).

Răspunzând acestei situații, este nece­sar a ne raporta atât la dispozițiile lega­le privitoare la executarea raporturilor de munca ori de serviciu, cât și, mai ales, la specificul/natura acestor relații, de subor­donare a salariaților față de angajatori.

În primul rând, în condițiile legii, angaja­torii au dreptul și obligația de a-și organiza activitatea așa cum consideră de cuviință, inclusiv de a stabili și de a impune toate măsurile privind securitatea și sănătatea în muncă atât în ceea ce privește salariații proprii, cât și a terților.

În multe din țările UE, accesul în instituții, muzee, rețelele de magazine, centre de agrement este condiționat de prezenta­rea certificatului Covid-19. Această cerință poate fi privită atât prin prisma organizării activității instituțiilor și a agenților econo­mici, cât și a măsurilor de securitate și să­nătate în muncă.

În acest sens, art. 10 alin. (1) lit. e) din Codul muncii stabilește că angajatorul este în drept să emită acte normative la nivel de unitate.

Totodată, art. 10 alin. (2) lit. e) și lit. j) din Codul muncii prevede că angajatorul este obligat să asigure salariaților condițiile de muncă corespunzătoare cerințelor de se­curitate și sănătate în muncă, precum și să informeze și să consulte salariații referitor la securitatea și sănătatea în muncă.

Astfel, impunerea efectuării și prezentă­rii rezultatului testului diagnostic la Covid-19 este conformă dispozițiilor legale care stabilesc dreptul angajatorului de a lua toate măsurile organizatorice și funcționale în domeniul sănătății și securității în mun­că, mai ales în condițiile în care tot Codul muncii, la art. 9 alin. (1) lit. c) și lit. f prim) stabilește că salariatul are dreptul la un loc de muncă, în condițiile prevăzute de stan­dardele de stat privind organizarea, securi­tatea și sănătatea în muncă, de contractul colectiv de muncă și de convențiile colec­tive, la informarea și consultarea privind securitatea și sănătatea în muncă.

De asemenea, art. 10 alin. (2) lit. e) din Codul muncii stabilește că salariatul este obligat să respecte cerințele de securitate și sănătate în muncă.

Astfel, dacă angajatorul, făcând referi­re și la măsurile sanitare impuse de către autoritățile publice, stabilește, în calitate de măsură de securitate și sănătate în muncă, obligativitatea prezentării rezultatului tes­tului diagnostic la Covid-19, salariatul are obligația de a se conforma acestei măsuri. Iar refuzul nejustificat de a prezenta rezul­tatul testului diagnostic la Covid-19 poate fi considerată drept o abatere disciplinară și poate servi ca temei pentru sancționarea disciplinară a salariatului, inclusiv cu în­cetarea contractului individual de muncă, dacă această abatere a atras consecințe grave sau a creat un pericol real și imi­nent survenirii unor asemenea consecințe (a se vedea în acest sens prevederile art.86 alin. (1) lit. p) din Codul muncii în colabo­rare cu prevederile art. 211 prim lit. f) din Codul muncii).

Dezvoltând acest aspect, în continua­re este necesar a avea în vedere și toate celelalte dispoziții legale privind dreptul angajatorului de a-și organiza activitatea și cele privind obligația de a lua toate mă­surile privind securitatea și sănătatea în muncă (Titlul IV din Codul muncii și Legea securității și sănătății în muncă nr.186 din 10.07.2008.

În primul rând, Legea securității și sănătății în muncă la art. 10 alin. (7) stabilește expres că măsurile privind se­curitatea, igiena și sănătatea în muncă nu vor comporta, în nici o situație, obligații financiare din partea lucrătorilor. În același sens, Codul muncii la art. 222 alin. (1) lit. o) prevede, în calitate de direcție princi­pală a politicii de stat în domeniul securității și sănătății în muncă, reglementarea asigu­rării salariaților cu echipament de protecție individuală și colectivă, cu încăperi şi insta­laţii sanitar-sociale, cu mijloace curativ-profilactice din contul angajatorului.

Astfel, dacă angajatorul consideră nece­sar ca salariații să prezinte rezultatul testu­lui diagnostic la Covid-19 pentru ca aceștia să își poată desfășura activitatea, tot an­gajatorul este obligat să suporte și toate cheltuielile privind testarea salariaților, ori de câte ori acesta consideră necesar, la 48 de ore, la 72 de ore, la o săptămâna, la două săptămâni sau la orice interval de timp.

Totodată, salariatul nu poate fi obligat ca din timpul său (în timpul repausului zil­nic ori săptămânal) și, mai ales, pe propria cheltuială, să efectueze teste medicale, impuse de către angajator, în contextul implementării de către acesta a măsuri­lor de sănătate și securitate în muncă. În aceste condiții, dacă angajatorul impune salariaților ca aceștia să efectueze perio­dic testul diagnostic la Covid-19 pe chel­tuiala lor, salariații au posibilitatea de a aduce la cunoștință angajatorului, în baza dispozițiilor legale mai sus citate, că toate costurile privind testarea sunt puse pe sea­ma angajatorului.

Dacă angajatorul, fiind informat asupra celor de mai sus (deși nu este obligatoriu, având în vedere că se prezumă că acesta trebuie să cunoască dispozițiile legale din domeniul raporturilor de muncă), nu per­mite și/sau limitează accesul salariatului la locul de muncă, considerăm că acesta nu este în drept să inițieze anchete de serviciu și/sau să aplice față de salariat sancțiuni disciplinare.

În cazul în care angajatorul a dispus sancționarea disciplinară a salariatului, acesta din urmă are posibilitatea de a con­testa în instanța de judecată ordinul de sancționare, solicitând anularea acestuia, cu repararea prejudiciului material și moral cauzat.

Este esențial de precizat că, în cadrul procesului, angajatorul nu va putea să invoce propria culpă, de nerespectare a obligației de a suporta toate cheltuielile privind securitatea și sănătatea în muncă, inclusiv cele privind efectuarea testului di­agnostic la Covid-19.

De asemenea, o altă opțiune este ace­ea ca inițial salariatul să efectueze pe cheltuiala sa testul diagnostic la Covid-19 solicitat de către angajator, iar ulterior să ceară angajatorului compensarea integrală a acestuia.

Daca angajatorul refuză acest lucru, atunci salariatul are posibilitatea de a se adresa în instanța de judecata în vederea recuperării tuturor cheltuielilor suportate la efectuarea testului diagnostic la Covid-19 impus de către angajator.

În partea ce ține de mijloacele finan­ciare pentru acoperirea costurilor pentru efectuarea testului diagnostic la Covid-19, propunem, cu titlu de lege ferenda, ca:

• acestea să fie prevăzute în bugetele componente ale bugetului public național, în cazul personalului din unitățile bugetare;
• acestea să fie deductibile, în cazul angajatorilor din sectorul privat și/sau a unităților cu autonomie financiară, care instituie obligația prezentării de către salariați a rezultatului testului diagnostic la Covid-19.

Recent, ținând cont de recomandările OMS, precum și a bunelor practici euro­pene și internaționale, prin hotărârea Co­misiei Naționale Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP) nr.62 din 22 septembrie 2021, s-au instituit măsuri de prevenire și control al infecției cu Covid-19 aplicabile la nivel național în funcție de pragul de alertă și activitatea desfășurată. Respectivele mă­suri presupun inclusiv prezentarea certifi­catului Covid-19.

Totodată, analizând ANEXA nr. 2 la ho­tărârea CNESP nr.62 din 22 septembrie 2021, observăm că termenul de certificat Covid-19 este abordat în sens extins. Astfel, prin Certificat Covid-19 se înțelege inclusiv rezultatul unui test diagnostic la Covid-19 (test rapid de diagnostic AgSarsC-oV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înainte sau test PCR la Covid-19 efectuat cu cel mult 72 de ore înainte).

Prin urmare, anume autorităților publi­ce centrale le revine rolul de a propune un pachet de facilități pentru încurajarea atât a vaccinării salariaților, cât și pentru stimularea angajatorilor să implementeze în unități prezentarea testului diagnostic la Covid-19.