La întreprinderea noastră se preconizează reducerea numărului de personal. Vă rog să ne explicați care este procedura de concediere în asemenea caz și ce garanții prevede legislația pentru salariații supuși disponibilizărilor?
Emil Brăduțeanu, Chișinău
Rubrica „Cetăţeanul şi legea” vine în ajutorul cititorului nostru care caută răspunsuri la întrebări de ordin juridic. Continuăm această tradiţie, pentru ca cititorii, care sunt şi salariaţi la diverse întreprinderi, să nu se simtă vulnerabili juridic în faţa celor care încearcă să-i manipuleze. Linia fierbinte la tel.: 0 800 800 20 (luni şi joi de la 14.00-16.00).Ion PREGUZA
expert
în Departamentul juridic al CNSM
Concedierea salariaților constituie desfacerea contractului individual de muncă (CIM) din inițiativa angajatorului, fapt ce reprezintă una din cele mai controversate modalități de încetare a raporturilor de muncă. Astfel, concedierea salariaților se admite numai în cazul existenței temeiurilor indicate în mod expres în legislație.
Reducerea numărului sau a statelor de personal din unitate constituie un temei de sine stătător pentru concedierea salariaților (art. 86 alin. (1) lit. c) din Codul muncii (CM)). Concedierea salariaților în temeiul acestei norme este posibilă doar cu condiția respectării procedurii prevăzute de legislație.
În această ordine de idei, art. 42 prim alin. (5) din Codul muncii dispune că, în caz de lichidare a unității sau reducere a numărului ori a statelor de personal, salariații vor fi informați despre acest lucru cu cel puțin 30 de zile calendaristice înainte de declanșarea procedurilor prevăzute la art. 88 din același Cod.
La rândul său, art. 88 din Codul muncii (cu referire la reducerea numărului sau a statelor de personal), dispune că angajatorul este în drept să concedieze salariații în legătură cu reducerea numărului sau a statelor de personal doar cu condiția că, inclusiv: va emite un ordin, motivat din punct de vedere juridic sau economic, cu privire la reducerea numărului sau a statelor de personal; va emite un ordin cu privire la preavizarea, sub semnătură, a salariaților cu două luni înainte de reducerea numărului sau a statelor de personal. În caz de reducere a numărului sau a statelor de personal, vor fi preavizate numai persoanele ale căror locuri de muncă urmează a fi reduse; o dată cu preavizarea, va propune în scris salariatului preavizat un alt loc de muncă în cadrul unității respective; va acorda salariatului ce urmează a fi concediat o zi lucrătoare pe săptămână cu menținerea salariului mediu pentru căutarea unui alt loc de muncă; va prezenta, cu două luni înainte de concediere, agenției pentru ocuparea forței de muncă informațiile privind persoanele care urmează a fi disponibilizate; se va adresa organului (organizatorului) sindical în vederea obținerii opiniei consultative privind concedierea salariatului respectiv și altele.
În cazul în care, după expirarea termenului de preavizare de două luni, nu a fost emis ordin de concediere a salariatului, această procedură nu poate fi repetată în cadrul aceluiași an calendaristic. În termenul de preavizare nu se include perioada aflării salariatului în concediul anual de odihnă, în concediu de studii și în concediu medical.
Salariaților concediați în legătură cu reducerea numărului ori a statelor de personal la unitate li se garantează indemnizația de eliberare din serviciu în condițiile art. 186 din CM.
La desfacerea contractului individual de muncă pe motivul reducerii numărului sau a statelor de personal (art. art. 86 alin. (1) lit. c) din Codul muncii), urmează să se țină cont și de faptul că nu se admite concedierea salariatului în perioada aflării lui în concediu medical, în concediu de odihnă anual, în concediu de studii, în concediu de maternitate, în concediu parțial plătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de trei ani, în concediu suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului în vârstă de la trei la patru ani, în perioada îndeplinirii obligațiilor de stat sau obștești, precum și în perioada detașării, cu excepția cazurilor de lichidare a unității.