22 iunie 2024
Chisinau
Social

Realizare importantă pentru sindicate în apărarea drepturilor constituționale

Loading
Social Realizare importantă pentru sindicate în apărarea drepturilor constituționale
Realizare importantă pentru sindicate în apărarea drepturilor constituționale
Vocea poporului

În urma numeroaselor adresări din partea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), începând cu anul 2021, pe diverse platforme, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a elaborat, iar Parlamentul a aprobat zilele trecute, în lectura a doua, proiectul de lege care prevede că sindicatele și patronatele vor fi scutite de taxa de înregistrare de stat. Proiectul a fost votat de 56 de deputați.

Pe parcursul ultimilor ani, sindicaliștii au atras atenția că existența acestei taxe constituie un impediment esențial în realizarea dreptului constituțional al salariaților la întemeierea și afilierea la sindicat.

Până acum, entitățile sindicale de toate nivelurile achitau taxa de înregistrare de stat la Agenția Servicii Publice în mărime de 1149 de lei, iar patronatele – 90 de lei.

Proiectul de lege are la bază practica internațională în domeniu, iar potrivit informațiilor, nu există taxă de înregistra- re de stat la entitățile asociative în state europene precum Germania, Italia, Franța, Suedia, Norvegia.

 

La insistența CNSM, sindicatele și patronatele vor fi scutite de taxa de înregistrare de stat

 

Scutirea partenerilor sociali de taxa de înregistrare de stat are drept scop elimina- rea inechității în raport cu alte organizații necomerciale. Totodată, inițiativa urmărește scopul de a asigura respectarea dreptului fundamental al salariaților și angajatori- lor de a întemeia o organizație și de a se afilia la sindicate și patronate.

Acest succes al sindicatelor a fost salutat și de către președintele CNSM, Igor Zubcu.

„Felicitări tuturor membrilor de sindicat! Scutirea sindicatelor de plata taxei de stat pentru înregistrare era un obiectiv al nostru – acum a devenit o realizare a noastră comună! Aceasta va conduce la eliminarea obstacolului pecuniar privind realizarea dreptului constituțional de a întemeia și a se afilia la sindicate. Prin solidarizarea în acțiunile promovate de CNSM, vom reuși sa ridicam Omul Muncii la nivel de prioritate națională! Dialogul social este cheia succeselor noastre!”, a punctat Igor Zubcu.

Legea sindicatelor nr. 1129/2000 nu stabilește o taxă pentru înregistrarea sindicatelor, însă Agenția Servicii Publice (ASP) a aplicat regula comună pentru înregistra- rea persoanelor juridice. Organizațiile sindicale, la depunerea documentelor respective, urmau să prezinte documentul care confirma achitarea taxei de înregistrare, fapt care era în contradicție cu Convenția nr. 87/1948 a OIM privind libertatea sindicală și apărarea dreptului sindical.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand