Răspunderea materială colectivă. Sancţiunile pecuniare nu ţin de competenţa angajatorului

Foto: evaluarea-riscului.ro

Rubrica „Cetăţeanul şi legea” vine în aju­torul cititorului nostru care caută răspun­suri la întrebări de ordin juridic. Conti­nuăm această tradiţie, pentru ca cititorii, care sunt şi salariaţi la diverse întreprin­deri, să nu se simtă vulnerabili juridic în faţa celor care încearcă să-i manipuleze.
La întrebările primite la redacţie va răs­punde şeful Departamentului juridic al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, Ion PREGUZA.
	Linia fierbinte la tel. 022-23-76-39
	Luni şi joi de la 14.00-16.00.

Răspunderea materială colectivă

Răspunderea materială colectivă (de brigadă) se stabileşte în cazul în care salariaţii execută în comun anumite genuri de lucrări legate de păstrarea, prelucrarea, vânzarea, transportarea sau folosirea în procesul muncii a valorilor ce le-au fost transmise, fiind imposibilă delimitarea răspunderii materiale a fiecărui salariat şi încheierea cu acesta a unui contract cu privire la răspunderea materială individuală deplină.

Răspunderea materială colectivă sau de brigadă, potrivit art. 340 din Codul muncii, se instituie de către angajator de comun acord cu reprezentanţii salariaţilor.

Sancţiunile pecuniare nu ţin de competenţa angajatorului

Potrivit art. 206 alin. (3) din Codul muncii, angajatorul nu este în drept să aplice amenzi sau sancţiuni pecuniare pentru încălca­rea disciplinei de muncă. Sancţiunile disciplinare sunt enumerate în mod exhaustiv în art. 206 alin. (1) din Codul muncii. Alte sanc­ţiuni disciplinare nu pot fi stabilite decât prin lege.

Amenzile sau alte sancţiuni pecuniare nu ţin de competenţa an­gajatorului şi ele nu pot fi aplicate salariatului ca sancţiuni disci­plinare.

Cât priveşte plata anumitelor recompense, adaosuri sau supli­mente la salariu, legate de activitatea de muncă, legislaţia în vigoa­re nu condiţionează stimularea salariaților în funcţie de aplicarea sancţiunii disciplinare asupra acestora.

Această practică negativă, păguboasă, din trecut, de a lipsi sala­riaţii de anumite plăţi suplimentare la salariu, în perioada terme­nului de valabilitate a sancţiunii disciplinare, cu părere de rău, se mai regăseşte şi în prezent în unele contracte colective de muncă la nivel de unitate.

Este vorba despre tălmăcirea incorectă a prevederilor art. 211 alin. (3) din Codul muncii, care stabileşte că, în interiorul termenu­lui de valabilitate a sancţiunii disciplinare, salariatului sancţionat nu i se pot aplica stimulări prevăzute la art. 203. Nu se ţine cont de faptul că plăţile suplimentare la salariu, inclusiv sporuri, supli­mente, prime legate de rezultatele muncii, care se plătesc periodic – fie lunar, trimestrial, semestrial sau anual, diferă de stimulările specificate la art. 203. Şi, prin urmare, ele se plătesc indiferent de faptul dacă termenul de valabilitate a sancţiunii disciplinare a ex­pirat sau nu.

Prevederile alin. (3) al art. 211 din Codul muncii se referă strict la acele stimulări (mulţumiri, premii, cadouri de preţ, diplome de onoare) care, potrivit art. 204 alin. (2) din același Cod al muncii, se consemnează într-un ordin (dispoziţie, decizie, hotărâre), se aduc la cunoştinţa colectivului de muncă şi se înscriu în carnetul de muncă al salariatului.

Referitor la plata primelor, putem concluziona că, în interiorul termenului de valabilitate a sancţiunii disciplinare, salariatului sancţionat nu i se pot acorda doar primele cu menirea de stimu­lare, în temeiul art. 203 alin. (1)  lit. b)  din Codul muncii, pentru succese în muncă, consemnate prin ordin şi aduse la cunoştinţa colectivului şi care se înscriu în carnetul de muncă.

În scopul apărării drepturilor şi intereselor de muncă ale sa­lariaţilor, precum şi al asigurării principiului echităţii sociale în domeniul raporturilor de muncă, organizaţiile sindicale primare sunt în drept să iniţieze negocieri colective în vederea eliminării din actele juridice la nivel de unitate a reglementărilor inechitabile şi nefondate în acest sens.