24 November 2024
Chisinau
Social

Protecția social-economică a salariaților, pe agenda de discuții a sindicatelor

Loading
Social Protecția social-economică a salariaților, pe agenda de discuții a sindicatelor
Protecția social-economică a salariaților, pe agenda de discuții a sindicatelor
Vocea poporului

„Protecția social – economi­că, salarizarea, impozitarea și prestațiile de asigurări socia­le de stat. Sistemul public de pensii din Republica Moldova” a constituit tema unui seminar organizat în format online de către Federația Sindicatelor Lu­crătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Repu­blica Moldova (FSCRE), în par­teneriat cu Federația Sindica­telor din Comunicații (FSCM).

În calitate de formatori au fost Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al Confederației Naționale a Sindica­telor din Moldova (CNSM), Sergiu Iurcu, șef adjunct al Departamen­tului protecție social-economică al CNSM, Ana Moldovanu consultant superior în același departament. La seminar au participat câteva zeci de lideri de sindicat din cadrul FSCRE și FSCM.

În discursul său din cadrul seminarului, președinta FSRCE, Margareta Strestian, s-a referit la importanța cunoașterii de către liderii de sindicat a prevederilor legislației în domeniul protecției salariaților, astfel ca atunci când vor apărea unele probleme, aceștia să știe calea legală de soluționare a lor.

„Vreau să vă zic că acum, în această perioadă pandemică, a scăzut foarte dramatic creșterea salariilor, nu doar în Republica Moldova, ci și în întreaga lume. Politicile privind salariile și institu-țiile pieței muncii joacă un rol pri­mordial în crearea unei societăți echitabile și a unei economii du­rabile. În special, politica de sa­larizare, care se află în centrul complexului de probleme ce țin de ocupare a forței de muncă, ar trebui să beneficieze de o atenție sporită, atât din partea Guvernului, cât și a sindicatelor și patronatelor, adică a părților parteneratului so­cial. Acestea urmăresc să asigure salariile minime și să negocieze, așa cum prevede legislația, con­tractele colective privind ridicarea anuală a cuantumului minim ga­rantat al salariilor, care să fie niște plăți echitabile, decente, atât în economia reală, cât și în sectorul bugetar”, a menționat Margareta Strestian.

Oragnizarea seminarului a fost salutată și de către Elizaveta Iurcu, vicepreședintă a Federației Sindi­catelor din Comunicații. „Temele discutate în cadrul seminarului sunt utile și importante, probleme cu care ne confruntăm practic în fiecare zi în activitatea noastră sin­dicală. Acestea au suportat multe modificări în anul 2020, dar chiar și de la începutul anului curent, iar modificările în cauză trebuie să le cunoască fiecare dintre dvs.”, a menționat Elizaveta Iurcu.

 

Realizările CNSM

Sergiu Sainciuc s-a referit la realizările CNSM în domeniul pro-tecției social-economice în anul 2020. Printre acestea se numără majorarea, de la 1 ianuarie a. c., a cuantumului minim garantat al sa­lariului în sectorul real, de la 2775 de lei la 2935 de lei pe lună. De asemenea, majorarea din 2021 a valorii de referință de bază, de la 1650 de lei, la 1700 de lei, și a altor indicatori.

Totodată, e de menționat și majorarea, de la 1 aprilie 2020, cu 10% a salariilor personalului me-dical din instituțiile medico-sani­tare publice încadrate în sistemul asigurărilor obligatorii de asistență medicală. În șirul realizărilor se în­scrie și majorarea indemnizației unice la nașterea copilului, de la 8299 de lei la 9459 de lei, dar și altele.

„Tot ceea ce am obținut se da­torează suportului și susținerii din partea sindicatelor de ramură. Suntem o echipă și ceea ce am realizat, practic, a fost un lucru comun. Evident, avem încă multe rezerve, trebuie să muncim și în anul curent, pentru a asigura o mai bună protecție social-economică pentru salariați, membri de sindi­cat, dar adeseori ceea ce obținem noi pentru membrii de sindicat este și în beneficiul celorlalți salariați”, a conchis Sergiu Sainciuc.

În cadrul seminarului, Ana Mol­dovanu s-a referit la salarizarea, impozitarea și prestațiile de asi­gurări sociale de stat, iar Sergiu Iurcu a vorbit desre sistemul pu­blic de pensii din R. Moldova. De asemenea, au fost prezentate și alte informații utile pentru liderii sindicali din organizațiile primare.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand