4 December 2024
Chisinau
Cultura

Prosopul unității naționale a fost celebrat la Selemet

Loading
Cultura Prosopul unității naționale a fost celebrat la Selemet
Prosopul unității naționale a fost celebrat la Selemet
point.md

De Duminica Mare, la Selemet, Cimișlia, s-a desfășurat cea de-a patra ediție a Festivalu­lui iProsop. La eveniment și-au dat întâlnire meșteri populari, producători autohtoni, artiști din diverse zone, primari, sco­pul final fiind promovarea cul­turii şi a turismului din sudul ţării.

Regele festivalului a fost proso­pul țesut manual, valoare artistică pe cale de dispariție în Republica Mol-dova. Evenimentul a fost inaugurat de o mică locuitoare a satului Selemet, care a adus pe scenă un porumbel – simbol al păcii.

Primarul de Selemet, Tatiana Badan, președintă a Congresului Autorități-lor Locale din Moldova (CALM), a amintit că prosopul este un element al unității neamului nostru, prezent în viețile oamenilor de la naștere și până la moarte. „Ne dorim ca și astăzi pro­sopul să unească tot neamul nostru, să fim mai buni, mai prietenoși și toți îm­preună să ne rugăm pentru pace”.

Prosopul devine un simbol la care publicul ține foarte mult, ne spune co­ordonatoarea proiectului, Olga Coptu.

„Trebuia să arătăm că la Selemet până astăzi se țes prosoape și să valo­rificăm acest obiect indispensabil din viața cotidiană. Fiecare casă de mol­doveni, oriunde s-ar afla, are o icoa­nă, un prosop, un covor țesut. La cea de-a patra ediție de festival, lumea a învățat să aprecieze ștergarul autentic. Dacă la început căutau ornamente și flori pompoase, acum apreciază to­nurile monocrome, mai simple, dar în schimb să fie prosopul vechi, cu țesătura chiar de cânepă, in sau bum­bac”, a menționat Olga Coptu.

La Selemet există și un muzeu care deține o colecție de peste 100 de pro­soape vechi, donate atât de băștinași, cât și de locuitori din alte zone. Colecția este completată cu fiecare ediție a festivalului din partea vizitato­rilor, participanților sau a oaspeților de onoare.

La eveniment a participat și președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. „Acest festival celebrează prosopul țesut manual – o piesă de rezistență a tezaurului nostru, creat cu grijă de mamele și bunicile noas­tre, care simbolizează viața, bunăsta­rea și care stă la loc de cinste în fiecare casă din țara noastră”. Maia Sandu i-a felicitat pe locuitorii satului Selemet pentru că păstrează și promovează cu consecvență valorile naționale și le-a urat tuturor celor prezenți sănătate și pace. „Pace în țara noastră și în lume”, a declarat Maia Sandu în încheierea discursului.

Festivalul a fost conceput la inițiativa sătenilor alături de autoritatea publică locală, propunându-și să valo­rifice tradițiile păstrate de secole.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand