Unii patroni din Republica Moldova afirmă că se confruntă cu probleme la achitarea salariilor angajaților care lucrează pentru ei din altă țară, la distanță. În context, în cadrul Consiliului Economic de pe lângă prim-ministru a fost organizată o ședință pentru a discuta soluțiile care să faciliteze munca la distanță.
Principala problemă ține de faptul că, la sfârșitul lunii, când angajatorul trebuie să transfere salariul angajatului său peste hotare, acestuia îi este dificil să-i rețină impozitele aferente salariului, adică impozitul pe venit, contribuțiile de asigurări sociale și primele de asigurare obligatorie de asistenta medicala. Asta pentru că străinul angajat nu deține codul fiscal personal (IDNP), iar contribuțiile de asigurări sociale și primele de asigurări medicale pot fi plătite de o persoană ce deține IDNP, pe când impozitul pe venit e posibil să fie reținut de angajator în baza seriei și a numărului paşaportului salariatului respectiv.
În cadrul ședinței s-a propus drept soluție pentru această problemă contractarea sau angajarea la distanță a cetățenilor străini prin contracte de prestări servicii, prin excluderea obligației de avea acte de predare primire semnate și trecerea în cont a TVA și, respectiv, restituirea acesteia, scrie bizlaw.md.
O altă soluție analizată a fost angajarea străinilor prin contracte individuale de muncă ce ar stipula plata contribuțiilor sociale și a celor medicale. Totodată, s-a propus și posibilitatea reducerii răspunderii pentru sănătatea și securitatea în muncă și achitarea salariului în valută străină pentru cei care lucrează la distanță.
Autoritățile spun că aceste propuneri necesită o analiză amănunțită, astfel încât să fie respectate drepturile angajaților. În același timp, să nu aibă de suferit bugetul Republicii Moldova prin omiterea potențialelor venituri de la contractele de muncă la distanță încheiate cu străinii aflați în afara țării.
Potrivit Consiliului Economic, propunerile finale discutate urmează să fie sintetizate într-un document care să poată fi luat în considerare la elaborarea modificărilor normative.