4 December 2024
Chisinau
Social

Propuneri de perfecţionare a cadrului legislativ în domeniul publicităţii

Loading
Social Propuneri de perfecţionare a cadrului legislativ în domeniul publicităţii
Propuneri de perfecţionare a cadrului legislativ în domeniul publicităţii
publiciate

Foto: forbes.ro

 

Un şir de propuneri de modificare şi îmbu­nătăţire a cadrului legislativ existent în do­meniul publicităţii au fost formulate de re­prezentanţii mai multor grupuri interesate. Ele vor sta la baza elaborării în acest scop a unui proiect de lege.

 

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Muncii, Pro­tecţiei Sociale şi Familiei, acest subiect a fost discutat, recent, la o masă rotundă. La eveniment au participat specialişti din partea autorităților publice centrale, Asociației Agențiilor de Publicitate, Programului Or­ganizaţiei Naţiunilor Unite „Femeile în politică” și a unor medii de informare în masă.

În cadrul discuţiilor au fost identificate mai multe lacune de ordin instituțional și legislativ-normativ în domeniul publicităţii. Printre acestea se numără lip­sa prevederilor legale ce țin de publicitate şi mesaje­le sociale, inclusiv a unui mecanism de conlucrare cu agențiile de publicitate.

Totodată, în prezent nu există pârghii pentru sancționarea organizațiilor ce plasează mesaje neadec­vate, sexiste, dar nici criterii de apreciere a publicității sexiste. De asemenea, participanţii au opinat că în ţara noastră ar fi necesar să existe specialiști responsabili de acordarea permisiunii de plasare a publicității stra­dale şi au mai optat pentru instruirea specialiștilor din cadrul administraţiei publice locale, a jurnaliștilor în materie de echilibru de gen.

În context, Lilia Pascal, şefa Direcţiei politici de asi­gurare a egalităţii între femei şi bărbaţi din cadrul Mi­nisterului Muncii, a insistat asupra includerii în cadrul normativ-legislativ a unor propuneri privind publici­tatea socială şi cea sexistă, precum şi a unui mecanism instituţional în această materie.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand