3 iulie 2024
Chisinau
Без рубрики

Problemele constructorilor, abordate de sindicaliştii din mai multe ţări

Loading
Без рубрики Problemele constructorilor, abordate de sindicaliştii din mai multe ţări
Problemele constructorilor, abordate de sindicaliştii din mai multe ţări

seminar-sindicons

 

Problemele şi provocările curente ale sindicaliştilor din con­strucţii şi industria materialelor de construcţie au fost abor­date, la Chişinău, în perioada 6-8 februarie. Un seminar a fost organizat în acest scop de Federaţia „Sindicons”, în conlucra­re cu Internaţionala Constructorilor şi Industriei Lemnului – BWI,  la care au participat lideri sindicali din 15 ţări.

 

„Colaborările de acest gen sunt benefice din mai multe puncte de vedere. Pe lângă faptul că avem posibilitatea de a pre­zenta ceea ce am dobândit noi în activitatea sindicală, şi oaspeţii noştri vin cu propuneri din par­tea unei organizaţii internaţiona­le mari şi puternice şi în acest fel avem de câştigat cu toţii”, a apre­ciat Mihail Hîncu, vicepreşedinte al Confederaţiei Naţionale a Sin­dicatelor din Moldova.

La rândul său, Victor Talmaci, preşedintele Federaţiei „Sindi­cons”, a menţionat că scopul acestui eveniment a fost conju­garea eforturilor sindicale pe plan regional şi internaţional pentru a face faţă provocărilor.

 

Schimb de experienţă

 

„În prezent, situaţia este critică nu doar în regiune, dar și la nivel mondial. Şi din punct de vedere economic, şi social, precum şi al relaţiilor cu partenerii de dialog, evoluţia nu este la nivelul aştep­tărilor noastre”, a apreciat preşe­dintele „Sindicons”.

Victor Talmaci a mai punctat faptul că sindicaliştii au încă multe de învăţat unul de la altul. În afară de schimbul de experienţă, orga­nizaţiile membre ale BWI, inclusiv Federaţia „Sindicons”, beneficiază şi de suport financiar.

Astfel, pe parcursul ultimilor ani, în ţara noastră au fost 

imple­mentate proiecte de dezvoltare şi modernizare a activităţii sindicale. Acestea s-au axat pe pregătirea cadrelor, elaborarea diferitor ma­teriale informative referitoare la drepturile salariaţilor, negocierile colective, protecţia muncii.

„Observăm că, în ultimul timp, devenim tot mai puţin nume­roşi, iar în plan financiar – tot mai slabi. Şi nu ne putem convinge partenerii să consolidăm cu ade­vărat structurile noastre şi dia­logul. De unii singuri nu putem face la fel de multe ca şi în cadrul parteneriatului”, a remarcat Vic­tor Talmaci.

Vorbitorul a adăugat că şi membrii de rând sunt aşteptaţi să vină cu mai multă iniţiativă, în timp ce sindicaliştii sunt gata să-i susţină. Or, acelaşi lucru îl propun şi reprezentanţii BWI.

 

Provocările din construcţii

 

Constructorii din regiune, dar şi din întreaga lume, se confrun­tă în prezent cu un şir de provo-cări, iar principalele dintre aces-tea sunt lipsa de siguranţă la locul de muncă, dar şi un nivel scăzut de viaţă, a precizat Jasmin Redze­povic, reprezentant BWI.

„Companiile şi afacerile trebuie orientate nu doar spre profit, ci şi spre nevoile societăţii, ale lucră­torilor şi familiilor lor. De aceea, noi încercăm, în cooperare cu sin­dicatele din regiune şi din lume, să luptăm pentru locuri de muncă mai stabile, o mai bună securitate şi sănătate în muncă, dar şi pen­tru majorarea salariilor”, a sublini­at Jasmin Redzepovic.

Unul din scopurile acestui se­minar a fost evaluarea planului de activitate în cadrul BWI pentru perioada 2014-2016 şi stabilirea priorităţilor pentru 2018-2023.

Potrivit Marinei Gulyi, expert pe evaluare al BWI, munca de până acum a acestei structuri a antrenat 25 de sindicate din 13 ţări şi a urmărit două direcţii prin­cipale de activitate. Acestea se re­feră la atragerea de noi membri şi încheierea contractelor colective de muncă.

„Toate sindicatele s-au mani­festat activ în aceste două direcţii, dar, cu toate acestea, continuă să se confrunte cu multe dificultăţi. Ele ţin de falimentarea frecventă a întreprinderilor, îngheţarea lucră­rilor de construcţie şi lichidarea locurilor de muncă”, a accentuat Marina Gulyi.

În consecinţă, deşi recrutea­ză noi membri, sindicatele pierd dintre cei existenţi, iar acest lucru devine sesizabil. Astfel, printre priorităţile pentru perioada ur­mătoare, cu siguranţă, se va nu­măra atragerea membrilor, dar şi protecţia muncii, a concluzionat Marina Gulyi.

 

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand