25 aprilie 2024
Chisinau
Economie

Prezentarea listelor cu beneficiarii de ajutor acordat cu ocazia Paştelui

Loading
Economie Prezentarea listelor cu beneficiarii de ajutor acordat cu ocazia Paştelui
Prezentarea listelor cu beneficiarii de ajutor acordat cu ocazia Paştelui
Vocea poporului

Ajutorul material unic de 600 de lei acordat cu ocazia Paştelui pensionarilor şi beneficiarilor de alocații sociale ce nu depăşesc 2000 de lei ar putea fi achitat în una din următoarele două săptămâni. Reprezentanţii CNAS urmau să pre­zinte, în această săptămână, ministerului de re­sort listele de beneficiari, astfel încât ajutorul financiar să ajungă la oameni înainte de Paște.

Conform factorilor de decizie de la Ministerul Să­nătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, de acest ajutor vor beneficia aproximativ 610 mii de pensionari și beneficiari de alocații sociale. Banii vor fi achitaţi de Casa Națională de Asigurări Sociale prin intermediul oficiilor poștale sau prin transferuri bancare ori vor fi aduşi acasă de poștaș.

În acest scop, au fost alocate 370 de milioane de lei. Factorii guvernamentali sunt de părere că oa­menii trebuie să ştie când și unde pot primi acești bani, astfel încât să poată beneficia de ei până la sărbătorirea Paștelui.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand