22 iulie 2024
Chisinau
Social

Președinta FSCRE a fost aleasă într-o funcție de conducere a IndustriALL Global Union

Loading
Social Președinta FSCRE a fost aleasă într-o funcție de conducere a IndustriALL Global Union
Președinta FSCRE a fost aleasă într-o funcție de conducere a IndustriALL Global Union
fscre.md

Peste trei mii de delegați și reprezentanți ai organizațiilor sindicale membre au parti­cipat, în perioada 14-15 sep­tembrie curent, la lucrările Congresul III al IndustriALL Global Union, în format on-line. Inițial, organizarea Con­gresului era planificată în Cape Town, Africa de Sud, dar, din cauza situației epidemio­logice din lume, a fost organi­zat într-un studio de televizi­une din Geneva, cu translarea în 13 limbi.

Federația Sindicatelor Lucră­torilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Repu­blica Moldova, fiind membru al IndustriALL Global Union, a fost reprezentată la lucrările Congre­sului de către președintele FSCRE, Margareta Strestian.

Această întrunire e de o im-portanță majoră pentru mișca-rea sindicală globală, care a unit organizațiile membre pentru a aproba un plan de acțiuni și obiective strategice, a trasa prio-ritățile sindicatelor din industria minieră și energetică din întrea­ga lume pentru următorii patru ani. Este o perioadă decizională pentru sindicatele din lume și angajați, deoarece au loc con­fruntări cu o serie de crize: ampli­ficarea inegalității, apariția noilor forme de organizare a muncii, schimbări climaterice și, acum, pandemia. Angajații au nevoie de organizații sindicale puternice, pentru a rezista acestor crize.

Președintele IndustriALL Glo-bal Union, Jörg Hofmann, a des­chis lucrările Congresului, salu-tând delegații și exprimându-și regretul că reuniunea nu se desfășoară în Africa de Sud, așa cum a fost planificat. Jörg Hof­mann a menționat că organizațiile sindicale se pot inspira din acțiunile sindicatelor din Africa de Sud, care s-au reunit pentru a lupta împotriva rasismului.

Președintele a mai vorbit și despre sporirea accesului la vac­cin. Pandemia a lăsat milioane de angajați fără venituri, prea mulți au murit, sunt încălcate drepturi­le omului, discriminarea rasială a crescut.

„Țările cu un nivel slab de dez­voltare au acces foarte scăzut la vaccinuri. Acest lucru este inco­rect, deoarece avem nevoie de o distribuție echitabilă și globală a vaccinurilor”, a accentuat Jörg Hofmann.

În cadrul Congresului au venit cu mesaje de salut lideri politici și sindicali, inclusiv președintele sud-african Cyril Ramaphosa, prim-ministrul suedez, Stefan Löfven, și secretarul general al ITUC, Sharan Burrow. Valter San­ches, secretarul general al Indus­triALL Global Union, a prezentat raportul de activitate pentru anii 2016-2021.

De asemenea, la Congres au fost alese organele de conduce­re ale IndustriALL Global Union. În funcția de președinte a fost re­ales Jörg Hofmann, care conduce și cel mai mare sindicat național din Germania, IG Metall. Atle Høie a fost ales noul secretar ge­neral al IndustriALL Global Union. Christine Olivier, Kan Matsuzaki și Kemal Özkan au fost aleși secre­tari adjuncți.

„Solidaritatea, transparența și democrația sunt cele trei principii fundamentale ale activității sindi­cale, de care mă voi ghida în acti­vitatea mea în cadrul IndustriALL Global Union” a menționat în dis­cursul său noul secretar general.

Președintele FSCRE, Margareta Strestian, a fost aleasă în funcția de vicepreședinte al Comitetu­lui Executiv al IndustriALL Global Union. „Sunt onorată, candidatu­ra mea a fost înaintată și susținută de delegații Congresului III al IndustriALL Global Union, în ca­litate de vicepreședinte al Consi­liului Executiv. Este o etapă nouă în activitate, o nouă experiență și responsabilitate, alături de lideri sindicali ai unor mari structuri din industriile de petrol, gaze, energie electrică, precum și din alte in­dustrii consumatoare de energie din 140 de țări. Activitatea Indus­triALL se plasează într-o poziție unică de a formula politici globa­le energetice. Organizarea, cre­area de rețele și acorduri-cadru globale continuă să fie priorități pentru acest sector”, a spus, pen­tru „Vocea poporului”, Margareta Strestian.

Delegații au discutat și modifi­cările Statutului. O atenție deose­bită a fost acordată problemelor egalității de gen și participării fe­meilor în organele de conducere ale sindicatelor. În acest sens, a fost aprobată o cotă de partici­pare a femeilor în organele de­cizionale în mărime de 40%, cu o majorare de 10% față de cea anterioară.

Obiectivele strategice ale In­dustriALL Global Union pentru următoarea perioada vor fi și în continuare promovarea dreptu­rilor și a intereselor angajaților, dezvoltarea și amplificarea forței mișcării sindicale.

IndustriALL Global Union re­prezintă interesele a 50 de mili­oane de angajați din 140 de țări și este una dintre forțele mișcării de solidaritate globală care lup­tă pentru condiții de muncă mai bune și drepturi sindicale în în­treaga lume.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand