slot88
Premiul anual acordat personalului din unitățile bugetare « Vocea poporului
28 January 2026
Chisinau
Cetăţeanul şi legea

Premiul anual acordat personalului din unitățile bugetare

Loading
Cetăţeanul şi legea Premiul anual acordat personalului din unitățile bugetare
Premiul anual acordat personalului din unitățile bugetare
asp.md

Cine are dreptul și cum se calculează premiul anual per­sonalului din unitățile bugetare? Dacă persoana a lucrat 9 luni și s-a eliberat, are dreptul la acest premiu anual? Dacă persoana activează și prin cumul, are dreptul la pre­miul anual la unitatea unde lucrează prin cumul? În care act normativ sunt stipulate prevederile respective?

Victor Ceban, Vadul lui Vodă

 

Ana MOLDOVANU

consilier superior

în Departamentul protecție social-economică al CNSM

 

Modul de calculare și plată a premiului anual personalului din unitățile bugetare este prevăzut în Anexa nr. 10 a Hotărârii Guvernului 1231/2018.

De premii anuale pot beneficia persoanele cu funcții de demnitate publică, funcționarii publici, inclusiv cu statut special, persoanele care ocupă funcții din cabinetul persoa­nelor cu funcții de demnitate pu­blică, persoanele care ocupă funcții cu statut special specifice apărării naționale, securității statului şi or­dinii publice, personalul didactic și personalul științifico-didactic, inclusiv cu funcții de conducere, alt personal angajat în baza con­tractului individual de muncă (a ra­porturilor de serviciu în autoritățile sau instituțiile bugetare finanțate integral din bugetul de stat sau din bugetele locale), precum şi perso­nalul Casei Naționale de Asigurări Sociale.

Personalul din unitățile buge­tare poate beneficia de premiu anual pentru rezultatele activității desfășurate în anul de gestiune, proporțional timpului efectiv lucrat în anul respectiv.

Premiul nu se acordă salariaților care în cursul anului au desfășurat o activitate profesională ineficien­tă sau necorespunzătoare, apre­ciată de conducător, după caz, în urma evaluărilor lunare/trimestri­ale/semestriale/anuale, ori au fost sancționați disciplinar, pentru pe­rioada validității sancțiunii discipli­nare.

Mărimea concretă a premiu­lui anual pentru fiecare salariat se fixează în actul administrativ al conducătorului unității bugetare respective, în care se indică salariul de bază luat în calcul, zilele efectiv lucrate în perioada respectivă, pro­centul acordat și mărimea premiului calculat acordat.

Mărimile premiilor pentru con­ducătorii unităților bugetare se sta­bilesc de către organul ierarhic su­perior. Mărimea maximă a premiilor pentru conducători nu poate depăși 50% din salariul de bază.

Premiul anual se calculează în procente din salariul de bază, sta­bilit salariatului la sfârșitul lunii no­iembrie al anului de gestiune sau la ultima zi lucrătoare anterioară sfârșitului lunii noiembrie pentru persoanele cu care au fost sus­pendate sau încetate raporturile de serviciu/contractele individuale de muncă. În cazul în care pe par­cursul anului de gestiune salariatul a deținut diferite funcții, premiul anual se calculează proporțional timpului efectiv lucrat în fiecare funcție, ținând cont de salariul co­respunzător.

În timpul efectiv lucrat, pentru determinarea cuantumului premiu­lui anual, în afară de zilele când sa­lariatul a lucrat efectiv, se va include și timpul când salariatul s-a aflat în deplasare în interes de serviciu,precum și perioada aflării la cursuri de instruire la inițiativa angajatoru­lui.

Nu se include în timpul efectiv lucrat, pentru determinarea cuan­tumului premiului anual, perioada validității sancțiunii disciplinare, perioada aflării în staționare, tim­pul aflării salariatului în concediu de odihnă anual şi concediu de studii, în concediu de maternitate, în con­cediu medical, în grevă, în concediu fără plată din motive familiale, în concediu parțial plătit pentru în­grijirea copilului până la vârsta de trei ani, în concediu suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului în vârstă de la trei la patru ani, în­grijirea copilului bolnav în vârstă de până la 10 ani sau a unui copil cu dizabilități cu durata de până la doi ani, alte perioade de suspendare a contractului individual de mun­că, precum şi timpul de urmare a unui curs de formare profesională la inițiativa angajatului, ocupare a unei funcții elective în autoritățile publice, în organele sindicale sau în cele patronale şi absență fără moti­ve întemeiate de la serviciu.

Pentru personalul didactic, pre­miul anual se va acorda ținând cont de salariul de bază cuvenit pentru funcția ocupată conform normei di­dactice real stabilite.

Dacă pe parcursul anului pentru care se acordă premiul sarcina di­dactică a suferit modificări, mărimea premiului anual se va calcula ținând cont de sarcina didactică avută la sfârșitul lunii noiembrie.

Conducătorilor și altui personal, inclusiv cu funcții de conducere, care desfășoară activitate didactică în timpul orelor de program, pre­miul anual pentru aceste ore nu li se calculează.

În cazul în care salariatul, în afa­ră de funcția de bază. mai activează prin cumul în temeiul unui contract individual de muncă distinct în aceeași unitate bugetară sau în altă unitate, angajatul în cauză va be­neficia de premiu anual atât pentru funcția de bază, cât și pentru funcția cumulată.

Salariații ale căror contracte indi­viduale de muncă/raporturi de ser­viciu au încetat pe parcursul anului de gestiune în temeiurile indicate la art. 82 (deces al salariatului; ex­pirare a termenului contractului in­dividual de muncă pe durată deter­minată; atingerea vârstei de 65 de ani de către conducătorul unității de stat, inclusiv municipale, sau al unității cu capital majoritar de stat), art. 82 prim (încetarea contractului individual de muncă prin acordul scris al părților), art. 85 (demisie), art. 86 (lichidarea unității sau înce­tarea activității angajatorului per­soană fizică; reducerea numărului sau a statelor de personal din uni­tate; constatarea faptului că salaria­tul nu corespunde funcției deținute sau muncii prestate din cauza stării de sănătate;  transferarea salariatu­lui la o altă unitate cu acordul celui transferat şi al ambilor angajatori; deținerea de către salariat a statu­tului de pensionar pentru limită de vârstă, precum şi cei care au demi­sionat în legătură cu pensionarea, stabilirea gradului de dizabilitate, înmatricularea într-o instituție de învățământ, alegerea într-o funcție electivă, îngrijirea unui copil cu dizabilitate din propria inițiativă) beneficiază de premiul anual pen­tru timpul efectiv lucrat până la data desfacerii contractului individual de muncă (încetării raporturilor de ser­viciu).

În cazul încetării contractului individual de muncă în baza altor temeiuri, premiul anual salariaților respectivi nu se plătește.

În cazul transferului salariatului la o altă unitate, premiul anual se cal­culează separat, în funcție de timpul efectiv lucrat în fiecare unitate.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
link slot gacor
Slot
slot thailand