În timp ce se interesa de condiţiile de muncă din Israel, noi ne gândeam ce bine s-ar înscrie acest tânăr în colectivul pedagogic al unei şcoli din Moldova. Inteligent, instruit, educat… Era oarecum nefiresc să auzi şi de la el aceeaşi poveste pe care o asculţi zilnic la Centrul de Informare a Muncitorilor Migranţi: „Vreau să muncesc în… Olanda, Germania, Cehia, Israel; spuneţi-mi, vă rog, ce drepturi am”. Plecarea unor astfel de tineri din ţară îţi trezeşte întotdeauna regrete. Te face să te întrebi: de ce ne permitem o asemenea risipă?
Desigur, i-am oferit toată informaţia pe care ne-o solicitase, dar în final l-am rugat să mai treacă pe la noi şi să ne povestească mai multe despre el. S-a ţinut de cuvânt. Am aflat cu această ocazie că până la cei 30 de ani a dus mai mult o viaţă pe roate, fiind nevoit să-şi câştige existenţa pe alte meleaguri.
Mai întâi, Portugalia
După ce a terminat liceul, Igor s-a aflat vreo patru ani în căutare de sine. Iniţial a mers la un colegiu din Chişinău, iar după absolvire a lucrat în calitate de chelner prin diferite instituţii de alimentaţie publică. Apoi, s-a înscris la Universitatea Pedagogică „Taras Şevcenko” din Tiraspol, cu sediul la Chişinău, dorind să se facă profesor. A studiat aici timp de un an la Facultatea de pedagogie şi psihologie. În vacanţă, tatăl său, care muncea în construcţii în Portugalia, l-a convins să vină la el. I-a plăcut această ţară, câştiga bine, aşa încât s-a gândit să-şi ia concediu academic şi să rămână pentru mai mult timp în Portugalia. A muncit aici aproape trei ani şi jumătate. Igor nu se poate plânge pe portughezi, zice că a fost remunerat bine, iar faptul că tatăl său era alături, l-a făcut să nu simtă dorul de casă. Păcat doar că şeful său din Portugalia nu i-a permis să vină de două ori pe an la Chişinău, la sesiune, şi nu a putut termina facultatea…
Apoi Germania
Din Portugalia s-a întors în august 2009. Și-a căutat un loc de muncă acasă. Sigur, tot ce putea găsi la Chişinău nu semăna nicidecum cu salariul din Portugalia. Apropo, banii câştigaţi îi cheltuise deja la renovarea casei părinteşti şi pentru întreţinere. În satul său de baştină nu ar fi putut găsi de lucru, iar în capitală un loc de muncă bine plătit este un mare noroc şi nu fiecare dă peste el. Salariul cel mai des întâlnit aici este sub 3000 de lei, dar cum să te descurci cu aceşti bani, din ce să plăteşti chiria, masa, transportul? Tot căutând ba la un patron, ba la altul, Igor a făcut cunoştinţă cu un moldovean, venit în vacanţă în Moldova. Bărbatul se stabilise mai demult în Germania. I-a povestit că înainte se ocupase cu importul maşinilor din Germania la Chişinău, dar afacerea nu prea mergea. De aceea, înainte de a veni în Moldova, începuse o afacere nouă în Germania, împreună cu patronul unei firme de construcţii. De fapt, venise acasă şi cu scopul de a găsi 2-3 tineri pricepuţi în domeniu. La rândul său, Igor i-a povestit despre experienţa sa din Portugalia. S-au bucurat ambii, aveau nevoie unul de altul şi au bătut palma. În câteva zile, Igor împreună cu alţi doi tineri din Moldova erau deja la Berlin. „Două luni am muncit acolo, concetăţeanul nostru, care ne adusese în Germania, se dovedise a fi un om foarte cumsecade. A fost atât de ospitalier, încât ne-a cazat în apartamentul său… Dar se vede că nu se prea descurca în noua sa afacere. Într-o seară, ne-a spus: „Băieţi, îmi pare rău, nu-l cunosc foarte bine pe proprietarul acestei firme de construcţii şi în ultimul timp îmi pare imprevizibil. Mă tem să nu-şi închidă firma şi să avem surprize. Eu ca eu, mă aflu demult în Germania, cunosc limba, o să caut o altă ocupaţie. Dar voi nu trebuie să suferiţi. Iată aici banii pentru munca făcută şi va trebui să vă întoarceţi acasă… Sau, dacă nu vreţi să plecaţi în Moldova, căutaţi-vă alte locuri de muncă mai sigure în Germania…”. Tinerii nu s-au aşteptat la o asemenea întorsătură de situaţie. Dar câte nu se întâmplă în viaţă, şi-au zis ei. Când cauţi de lucru într-o ţară străină e ca la loterie, azi câştigi, mâine pierzi. Bine măcar că acest concetăţean a fost onest cu noi. Igor a decis să se întoarcă acasă.
Întrebări, întrebări…
În toamna lui 2009, Igor s-a înscris la Facultatea de management la o instituţie de învăţământ superior din Chişinău, pe care a absolvit-o în 2012. În timpul studiilor, a reflectat mult la viitorul său. S-a întrebat de ce tinerii noştri pleacă din ţară cu miile, iar unii dintre ei nici nu mai vor să se întoarcă. Tot despre aceasta l-am întrebat şi noi: ce nu-i place acasă unui tânăr din Moldova? De ce stă mereu cu gândul la plecare? Igor s-a bucurat că în sfârşit poate să-şi descarce sufletul şi ne-a făcut o listă pe câteva pagini de probleme cu care se confruntă tinerii în Moldova. „Înainte de toate, detest nepotismul. După terminarea facultăţii, m-am angajat conform specialității la un supermarket din Chişinău. Aveam studii superioare în domeniu, îmi cunoşteam bine munca, era firesc să aspir la o promovare. Însă, când a apărut un loc vacant, mai bine plătit, şeful meu l-a promovat în acel post pe finul său, care nu avea studii în domeniu, frecventase doar nişte cursuri de specialitate din cadrul supermarketului… Mi-a dat prima lecţie de viaţă. Am înţeles că în acel supermarket nu voi avea niciodată posibilitatea să câștig mai mult decât salariul de începător… Aşa ceva nu s-ar fi întâmplat niciodată în Germania, unde, dacă îţi faci lucrul excelent, eşti remunerat pe măsură”, constată Igor. Printre cauzele care îi fac pe tineri să plece din Moldova, el mai aminteşte de salariile mizere, corupţia, lipsa de solidaritate la tineri, care nu au curajul să spună lucrurilor pe nume în viaţa de toate zilele, pregătirea profesională superficială.
Din nou în Germania
După absolvirea universităţii, Igor avea de ales una din trei variante: să continue să muncească în acel supermarket din Chişinău cu un salariu brut de 2600 de lei; sa-şi continue studiile la masterat ori să plece din nou peste hotare. A decis iarăși simpla întâmplare: un vecin din sat, care muncea de mai mulţi ani în Germania, tocmai căuta doi muncitori în construcţii pentru a finaliza un obiectiv undeva în districtul Saarbrucken. Ştiind că tatăl său fusese constructor în Portugalia, i-a propus să meargă împreună cu Igor în Germania. Le-a mers şi de această dată – vecinul care i-a luat cu el la construcţii a fost corect cu ei. „Primeam cate 6,50 euro pe oră, compania de construcţii ne achita cazarea si instrumentele de lucru. Nu a fost deloc rău. Am muncit bine tot anul. Păcat că proiectul nu a durat mai mult”.
Şi în Italia
Între timp, Igor a obţinut cetăţenia română. Având paşaport românesc, s-a gândit să le facă o vizită surorilor sale din Italia. Întrucât în acel moment era iarăşi şomer, se gândea în sinea lui că, cine ştie, poate găseşte în Italia vreo slujbă. Ambele surori lucrează la restaurant, localităţile lor sunt situate în munţi, la câţiva kilometri una de cealaltă. În Italia se află deja de vreo nouă ani, împreună cu familiile lor, şi poţi zice că au prins deja rădăcini, în Moldova vin doar în vacanţă. Lui însă nu i-a prea plăcut acolo. „Oamenii de pe loc mă priveau ca pe cineva care n-are nici casă, nici masă şi a venit peste ei. Nu le venea a crede că moldovenii au şi ei ţara lor, cu guvern, parlament… A trebuit să scot o hartă şi să le arăt, să-i conving că nu vin din „Ţara nimănui”…
După o lună de căutări inutile, şi-a luat rămas bun de la surorile sale şi s-a întors acasă.
Iar acum – Israel
În Moldova, Igor a auzit că Agenţia Naţională a Forţei de Muncă recrutează muncitori în construcţii pentru Israel. Pe site-ul ANOFM a citit condiţiile de angajare şi a aflat că ar putea primi un salariu net de 1500 de euro. A căutat şi alte informaţii, de la prieteni şi cunoscuţi. Un consătean, care a plecat mai demult prin acelaşi program, i-a dat şi el câteva amănunte: „Lucrez la construcţia unei baze militare, dar zona nu e deloc periculoasă, ne aflăm în spaţii închise, departe de focarele de război. Cea mai mare greutate e să te poţi adapta la clima din Israel, care e diferită de a noastră”, i-a spus consăteanul său.
Acum, Igor abia aşteaptă să se înscrie în concurs. El spune că are nevoie de bani pentru a-şi construi casă şi a-şi întemeia o familie. „Ce şanse ai să obţii locul de muncă?”, l-am întrebat la despărţire. „Îmi cunosc lucrul foarte bine. Dar ultimul cuvânt îl vor avea angajatorii. Vă spuneam doar, pentru un muncitor imigrant, viaţa e un bilet de loterie!”, ne-a răspuns el.
muncitorimigranti.md