„Moldovan National Youth Orchestra” a desfășurat, în perioada 21-30 iunie, un turneu ce a avut rolul de a conecta, prin muzică, populația de pe cele două maluri ale Nistrului și de a promova casele de cultură, dar și parcurile care au fost renovate cu suportul Uniunii Europene.
Potrivit Ministerului Culturii de la Chișinău, călătoria tinerilor muzicieni a cuprins, pe lângă cele cinci concerte serale, 10 vizite la atracții turistice naturale, restaurate și valorificate cu susținerea partenerilor.
„Ne bucură faptul să constatăm că oamenii reușesc să-și realizeze visele doar fiind solidari unii cu alții, iar satele noastre încă vibrează. Ne-a convins încă o dată că muzica este cel mai de încredere ambasador în realizarea diplomației culturale”, a menționat autorul proiectului, dirijorul Andriano Marian.
Peste 700 de oameni din 15 locații de pe ambele maluri ale Nistrului au asistat la concertele „Moldovan National Youth Orchestra”, fiind în premieră pentru toate locațiile prezența unui cvartet de corzi ce a cântat muzica compozitorului german Johann Sebastian Bach și a compozitorului austriac Wolfgang Amadeus Mozart.
Turneul muzical „Poduri de încredere” a ajuns și în satele Alexeevca și Țaul din raionul Dondușeni. Participanții au avut prilejul să viziteze moara din Cernoleuca, casa muzeu a unuia dintre cei mai mari artiști plastici din Moldova, Igor Vieru, dar și parcul Țaul, unul dintre cele mai mari parcuri din Europa de Sud–Est.
Ultimul concert din cadrul campaniei va avea loc pe 25 iulie, la Casa de Cultură de la Holercani, raionul Dubăsari.
„Moldovan National Youth Orchestra” a fost înființată în 2011, din dorința de a crea o platformă competitivă pentru tinerii muzicieni ambițioși să cânte. Echipa a fost fondată de Andriano Marian, împreună cu Gabriel Bebeșelea și cu regretatul maestru Petre Sbârcea din România, cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului din R. Moldova.