5 December 2024
Chisinau
Social

Platformă digitală care va facilita munca inspectorilor muncii

Loading
Social Platformă digitală care va facilita munca inspectorilor muncii
Platformă digitală care va facilita munca inspectorilor muncii
sindicate.md

O nouă platformă IT, menită să faciliteze munca inspectori­lor muncii, a fost lansată în una din zilele trecute, cu ajutorul Organizației Internaționale a Muncii (OIM). Platforma se va re­găsi ca o rubrică separată pe pagina oficială a Inspectoratului de Stat al Muncii (ISM).

Potrivit lui Alexandru Guțu, coordonator OIM, această platforma va ușura munca inspectorilor în a raporta și înregistra accidentele de muncă, dar și evidența statistică a acestora. De asemenea, prin inter­mediul acesteia se vor raporta bolile profesionale.

În cadrul evenimentului de lansare a platformei digitale, Igor Ciloci, director adjunct al ISM, a menționat că această platformă era una necesară inspectoratului.

„Platforma respectivă reprezintă un instrument care se încadrea­ză în conceptul Guvernului de digitalizare a economiei, în sporirea eficacității și operativității acțiunilor de inspecție, un instrument care să facă legătură directă între ceea ce înseamnă ISM și angajator. Pe această platformă vor putea fi comunicate accidentele de muncă, se vor depune petiții și sesizări. Vor putea fi înregistrate toate activitățile inspectoratului, iar prin aceasta se va asigura și o transparență mai mare”, susține Igor Ciloci.

Potrivit Alei Lipciu, coordonatoare națională a OIM în R. Moldova, acest suport pentru Inspectoratul de Stat al Muncii face parte dintr-o componentă de bază a noului Program de țară pentru munca decen­tă al OIM destinat Republicii Moldova pentru anii 2021 – 2024.

„Obiectivul major al acestor programe este reducerea sărăciei și promovarea unei calități mai bune a vieții pentru femei și bărbați, pentru muncitori și familiile acestora, prin acces de calitate la locul de muncă, protecție socială adecvată. Pentru R. Moldova, acesta este al cincilea program de țară privind munca decentă. Mai mult decât atât, în programul de țară avem un indicator de performanță, care este dezvoltarea și lansarea platformelor digitale și a modulelor de instru­ire pentru inspectorii de muncă și Inspectoratul de Stat al Muncii”, a menționat Ala Lipciu.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand