În economie, este obișnuit să se vorbească despre cerere și ofertă ca mecanisme care reglează piața, menținând echilibrul acesteia. Cu toate acestea, atunci când vine vorba despre piața muncii, ne confruntăm adesea cu un fenomen departe de modelele economice cunoscute. Termenii „șomaj”, „lipsă de locuri de muncă”, „penurie de forță de muncă” sau „posturi vacante” ne arată că aici acționează ceva mult mai complex decât simplul echilibru între cerere și ofertă.
Piața muncii: Departe de echilibru
Imaginați-vă că în orașul Barcelona, Spania există un surplus de audiologi — specialiști care se ocupă de auz. Într-o lume ideală a economiei clasice, salariile pentru acești specialiști ar trebui să scadă, ceea ce ar duce la creșterea cererii pentru serviciile lor și la reducerea numărului celor dispuși să lucreze pentru un salariu mai mic. În cele din urmă, toți cei care își doresc să se angajeze ar avea un loc de muncă, iar piața s-ar „curăța” de surplusul de oferte. Cu toate acestea, în practică, acest lucru nu se întâmplă. Mecanismul de ajustare a prețurilor muncii — adică schimbarea salariilor — funcționează atât de lent, încât practic nu îl observăm. Vorbim despre problemele pieței muncii ca despre dezechilibre, deși, în esență, piața muncii este întotdeauna într-o stare de dezechilibru.
Segmentarea pieței muncii
Unul dintre punctele cheie este înțelegerea faptului că piața muncii nu este unitară. Un neurochirurg în Viena și un chelner în Budapesta lucrează în segmente de piață complet diferite. Fiecare segment al pieței muncii este definit de profesie și de locația geografică. Da, este posibil ca oamenii să se mute și să își schimbe profesia, dar aceste procese au loc lent și treptat. Așadar, a vorbi despre o piață unitară a muncii este lipsit de sens.
Ce creează de fapt locuri de muncă?
În percepția tradițională, locurile de muncă sunt create de cerere. În cadrul modelului fabricii PIB, cheltuielile creează locuri de muncă, iar locurile de muncă creează cheltuieli. Totuși, un astfel de model nu ține cont de toată complexitatea economiei și de mecanismele care stau la baza creării locurilor de muncă.
Abordarea economică a creării locurilor de muncă este legată de conceptul de modele durabile de specializare și comerț. Imaginați-vă că o persoană este mai bună la producerea unui produs, iar alta este mai bună la producerea altui produs. În loc să consume doar ceea ce produce, ei își schimbă produsele pe piață.
În realitate, comerțul nu se limitează la două părți. O persoană produce un produs, dar îl schimbă pe multe bunuri de consum. În acest sistem complex de comerț, fiecare etapă este sustenabilă doar dacă aduce profit tuturor participanților. La schimbarea condițiilor, gusturilor sau tehnologiilor, modelele de comerț se schimbă, iar antreprenorii sunt nevoiți să găsească noi modalități de specializare și comerț pentru a menține sustenabilitatea sistemului.
Rolul antreprenoriatului în crearea locurilor de muncă
Sarcina antreprenorilor și a companiilor existente este de a se adapta la schimbări și de a crea noi modele durabile de specializare și comerț. Când aceste modele duc la implicarea unui număr mai mare de persoane în munca plătită, numim acest fenomen „creare de locuri de muncă.”
Acest proces are loc în mod constant, chiar și în perioadele de recesiune. O recesiune la nivelul întregii economii apare atunci când distrugerea locurilor de muncă devine deosebit de răspândită, deoarece mai multe modele de specializare și comerț devin nesustenabile.
Un exemplu poate fi reducerea recentă a 15.000 de locuri de muncă la compania Intel. Compania a fost nevoită să recunoască faptul că menținerea acestor locuri de muncă a devenit nesustenabilă. Angajații care și-au pierdut locul de muncă sunt obligați să își găsească un nou loc în modelele schimbătoare de specializare și comerț.
Posibilități limitate ale politicilor guvernamentale
Guvernul știe cum să creeze locuri de muncă, dar adesea acest lucru duce la crearea unor locuri de muncă nesustenabile, care nu pot justifica costurile pentru menținerea lor. În cele din urmă, economia este forțată să renunțe la aceste locuri de muncă pentru a nu mai risipi resursele.
Astfel, crearea locurilor de muncă la nivelul întregii economii este un proces de adaptare la schimbări, inițiat de antreprenori, și nu rezultatul manipulărilor cu indicatorii cererii și ofertei de muncă. Este important să înțelegem această diferență pentru a conștientiza mecanismele reale care stau la baza dinamicii pieței muncii.
Articol bazat pe ideile lui Arnold Kling – doctor în științe economice, care a obținut titlul de Ph.D la MIT în 1980. A lucrat în Sistemul Federal de Rezerve și la Freddie Mac, iar în 1994 a fondat una dintre primele afaceri pe internet, pe care a vândut-o în 1999.
