3 December 2024
Chisinau
Social

Peste 60 de petiţii ale salariaţilor din cultură, soluţionate în favoarea angajaţilor

Loading
Social Peste 60 de petiţii ale salariaţilor din cultură, soluţionate în favoarea angajaţilor

Pe parcursul anului 2017, pe adresa Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Cultură (FSLC) au parvenit peste 60 de cereri scrise ale membrilor de sin­dicat, care s-au confruntat cu diverse probleme de lezare a drepturilor legale. Este vorba de neachitarea salariului sau reținerea parțială a lefii, ne­acordarea concediilor supli­mentare conform prevederilor Convenției colective la nivel de ramură, concediere ilegală, dar și probleme legate de sănătate și susținere financiară a mem­brilor de sindicat.

arhivă personală

Toate cazurile au fost soluțio-nate în favoarea solicitanților, a anunţat Nadejda Țurcan, șefa secției secretariat a FSLC, în cadrul ultimei şedinţe a Comitetului Exe­cutiv al federației.

În cadrul aceleiaşi şedinţe, Tatiana Țulea, șefa secției contabili­tate și asigurări sociale a Federa­ţiei Sindicatelor Lucrătorilor din Cultură, a prezentat o informație despre activitatea administrației și a organului sindical din cadrul Centrului Național de Conserva­re și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial și a Centrului de Excelență în Educație Artis­tică „Ștefan Neaga”, în vederea încasării și decontării cotizațiilor de membru al sindicatului. Pot-rivit Tatianei Ţulea, adminis-trația acestor instituții respectă preve­derile statutare și legislația în vi­goare.

Membrii organului executiv au aprobat planul de activitate al fe-derației pentru semestrul întâi al anului 2018. Conform prevederi­lor statutare, Consiliul Republican al FSLC se va convoca în ședință în primul trimestru al anului vi­itor, pentru a evalua activitatea Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Cultură în anul 2017 și a sta­bili obiectivele pentru anul 2018. Totodată, Consiliul Republican al FSLC urmează să discute aspecte privind executarea bugetului fi­nanciar pentru anul 2017 și apro­barea bugetului pentru anul 2018.

Potrivit conducerii FSLC, sindi-caliștii și-au propus în anul 2018 să continue activitățile menite să dezvolte și să eficientizeze parte­neriatul social ramural și dialogul social la nivel de unitate, să obțină respectarea prevederilor legislației muncii și a Convenției colective la nivel de ramură pe anii 2017-2020 și ale Contractelor colective la nivel de unitate. În acelaşi timp, sindicaliştii din cultură vor solicita insistent promovarea intereselor salariaților din ramură și adopta­rea unui nou sistem de salarizare în sectorul bugetar.

Conform planului aprobat, participanții la ședință s-au pronunțat pentru menținerea practicii de verificare a activității instituțiilor și organizațiilor sindicale în vede­rea respectării legislației muncii, a securității și sănătății în muncă, a Convenției la nivel de ramură, pre­vederilor statutare și legislației cu privire la sindicate etc.

În acest sens, specialiștii apara­tului Consiliului Republican al FSLC vor efectua în semestrul I al anului 2018 vizite de lucru și vor acorda consultații metodice și practice liderilor sindicali din cadrul Între­prinderii de Stat Camera Națională a Cărții, Teatrului Dramatic de Stat pentru Tineret „S ulițî roz”, Ansam­blului Național Academic de Dan­suri Populare „Joc”, Școlii sportive de ciclism, revistei „Noi”, Școlii de Arte „Eugen Coca”, Întreprinderii de Stat Editura „Universul”, Uniu­nii Artiștilor Plastici din Republica Moldova și Consiliului Ramural Ungheni al Federaţiei Sindicatelor Lucrătorilor din Cultură. De aseme­nea, membrii Comitetului Executiv au stabilit ca în luna mai a anului curent să fie organizată ediția a XVI-a a Spartachiadei FSLC. Toto­dată, în prima jumătate a anului 2018 urmează să fie desfășurate și alte activități organizatorice, de formare și informare a activului sindical.

 

Nadejda ANDRONIC,

vicepreşedintă a Federaţiei Sindicatelor Lucrătorilor din Cultură

 

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand