Ion PREGUZA
expert
în Departamentul juridic al CNSM
Permisul de acces la locul de muncă, obligatoriu
Ce prevede legislația referitor la permisul nominal de acces la locul de muncă? Unii susțin că salariatul nu mai este obligat să dispună de acest document.
Petru Chetraru, Chișinău
Drepturile şi obligațiile de bază ale salariatului sunt stabilite de art. 9 din Codul muncii al Republicii Moldova. Alin. (2), lit. c) al acestui articol din Codul muncii dispune că salariatul este obligat să respecte cerințele regulamentului intern al unității şi să poarte în permanentă asupra sa permisul nominal de acces la locul de muncă acordat de angajator. Prin urmare, potrivit acestei dispoziții legale, salariatul are obligația de a purta în permanentă asupra sa permisul nominal de acces la locul de muncă. Acordarea către salariat a permisului nominal de acces la locul de muncă, potrivit aceleiași dispoziții legale, este pusă pe seama angajatorului. Or, angajatorul este obligat, în temeiul art. 10, alin. 2, lit. f) din Codul muncii, să asigure salariații cu toate mijloacele necesare pentru îndeplinirea obligațiilor lor de muncă.
Perioada de probă: erori sau abuzuri
La angajare în calitate de muncitor mi s-a stabilit perioada de probă, de șase luni. În acest termen, angajatorul a inclus și concediul medical, cu durata de trei săptămâni. Rog să-mi explicați dacă perioada de probă a fost aplicată corect.
Vasile Ochișor, Ungheni
În cazul dumneavoastră, perioada de probă este aplicată incorect. În primul rând, legislația stabilește limitele maxime ale perioadei de probă. În cazul angajării muncitorilor necalificați, perioada de probă se stabilește ca excepție și nu poate depăși 30 de zile calendaristice. În al doilea rând, concediul medical, potrivit art.60, alin. (2) din Codul muncii, nu se include în perioada de probă. Totodată, trebuie de avut în vedere dispoziția art. 61 din Codul muncii, care stabilește că salariații angajați în baza contractului individual de muncă pe durată determinată pot fi supuși unei perioade de probă care nu va depăși: 15 zile calendaristice pentru o durată a contractului individual de muncă cuprinsă între 3 și 6 luni, și 30 de zile calendaristice pentru o durată a contractului individual de muncă mai mare de 6 luni.
O altă condiție legală cu privire la stabilirea perioadei de probă constă în faptul că clauza privind perioada de probă trebuie să fie prevăzută în contractul individual de muncă. În lipsa unei astfel de clauze, se consideră că salariatul a fost angajat fără perioadă de probă.