Pedagogii vor intra, în câteva zile, într-un nou an şcolar cu salarii majorate esenţial, faţă de cele ridicate anterior, dar nu la un nivel care le-ar oferi senzaţia de echitate, apreciază preşedintele Sindicatului Educaţiei şi Ştiinţei, Dumitru Ivanov. În acelaşi timp, cadrele didactice se află în pragul unei reforme care se doreşte a fi extrem de serioasă, dar care generează deocamdată mai mult întrebări decât claritate.
„Majorarea de salarii operată înaintea vacanţei de vară a elevilor este, în principiu, esenţială. Pedagogul începător, care primea 2200 de lei, va avea acum 2640 de lei, plus sporul majorat pentru dirigenţie, controlul caietelor şi poate să ajungă şi la 3000 de lei. Deşi e o diferenţă faţă de cât a fost, nu e atât de mult”, constată preşedintele SEȘ.
În urma negocierilor purtate de sindicate cu Guvernul, salariile cadrelor didactice au fost majorate, începând cu 1 septembrie, cu 20 la sută, iar ale lucrătorilor din grădiniţe – cu 30 la sută. Concomitent, a crescut şi plata pentru activitatea de dirigenţie, pentru controlul caietelor, precum şi remunerarea ajutorilor de educator, a metodiştilor, contabililor din sistemul de învăţământ, dar şi a profesorilor universitari.
Cele cinci procente au rămas în discuţie, iar sindicatul speră că vor fi acordate în curând |
„Subiectul legat de cele cinci procente pe care le-am cerut suplimentar la majorarea stabilită deja a rămas deocamdată în discuţie şi sper că le vom obţine şi pe acestea în scurt timp”, a specificat Dumitru Ivanov.
Reforma ce va fi declanşată o dată cu aplicarea noului Cod al educaţiei, care ar putea fi promulgat zilele acestea de preşedintele ţării, generează foarte multe întrebări. Pentru implementarea unei sau altei prevederi se cer a fi adoptate peste 100 de alte acte normative şi legislative, a remarcat Dumitru Ivanov.
„În acest context, vreau să le spun elevilor să fie conştienţi de faptul că, dacă vor avea aceeaşi atitudine faţă de învăţătură, nu au nici un viitor, iar pedagogilor le doresc să mai rabde puţin şi vor putea să muncească şi să primească un salariu decent”, a menţionat preşedintele SEŞ.
Dumitru Ivanov a adăugat că e mai bine pentru copii să facă la modul serios carte sau la o anumită etapă să-şi aleagă o meserie pe care s-o deprindă la vreo şcoală profesională.
Cât despre cadrele didactice, vorbitorul a opinat că, în decurs de un an –maximum doi, aceştia vor avea şi plata diferenţiată în funcţie de nivelul de perfecţionare, de performanţe, precum şi multe alte condiţii noi pentru activitate. Şi atunci profesorii vor avea interesul de a munci, de a contribui la înfăptuirea reformei, de a primi un salariu decent şi a rămâne în sistemul de educaţie.