Pe timpuri, tata când venea la școală își scotea căciula de la poartă

Cazul despre care scriu a avut loc într-un sat din raionul Orhei. Nu dezvălui denumirea acestei localități din simplu motiv că mă leagă amintiri plăcute de oamenii de aici, care sunt harnici și de o cumsecădenie rară. Dar, vorba vine – nu-i pădure fără uscături. Din pă­cate, de aceste „resturi” n-a scăpat nici acest sat din centrul Moldovei.

Așadar, să revenim la cazul dat, care la prima vedere ar părea o consecință a unei tradiții păgâne care are loc de Sfântul Andrei în multe localități din țară – furatul porților. Această tradiție dă, în fi­ecare an, multe bătăi de cap gos­podarilor din sate. Deși ar fi trebuit să fie combătut de preoți, precum și de autoritățile locale și centra­le, furtul este încă tolerat. E greu să-ți închipui vreun om care s-ar bucura să se trezească dimineața cu poarta lipsă, pe care s-o gă­sească la marginea localității sau în satul vecin, cu ajutorul poliției. Oare ce plăceri au „crengile usca­te” care, în noaptea de Sfântul An­drei, înarmați cu fel de fel de răngi metalice, pornesc prin sat să fure porțile. Oare speră că Dumnezeu va fi mai indulgent cu ei în anul care vine?