Stau la paza pădurii, dar au grijă şi de propria sănătate. Aproximativ 400 de salariaţi din silvicultură şi-au demonstrat abilităţile în sport. Ei s-au întrunit recent, pe malul râului Nistru, la tabăra de odihnă pentru copii „Camping” de la Vadul lui Vodă, la cea de-a XIX-a ediţie a Spartachiadei Federaţiei Sindicatelor din Silvicultură „Sindsilva”, eveniment care a durat trei zile.
Pădurarii, inginerii silvici şi alţi salariaţi din domeniu au format 24 de echipe, care s-au întrecut la minifotbal, tenis de masă, volei (femei şi bărbaţi), sărituri în lungime, darts. Pentru prima dată, la spartachiada „Sindsilva” a fost introdusă proba joc de dame.
„Sportul fortifică sănătatea, iar o stare bună a sănătăţii ne va ajuta să obţinem rezultate bune şi în activitatea de zi cu zi, dar şi în cadrul dialogului social”, a menţionat, la inaugurarea spartachiadei, Anatolie Ciobanu, preşedintele Federaţiei „Sindsilva”.
„Totodată, în cadrul spartachiadei, angajaţii din silvicultură au ocazia să afle despre activitatea colegilor de la alte întreprinderi din ramură, precum şi despre măsurile de protecţie social-economică a salariaţilor”, a adăugat liderul sindical.
La inaugurarea spartachiadei au mai participat directorul Agenţiei „Moldsilva”, Ion Haralampov, directorii adjuncţi ai instituţiei, Nicolae Munteanu şi Ion Platon, precum şi directorii altor întreprinderi silvice, silvo-cinegetice şi ai rezervaţiilor naturale, afiliate la Federaţia „Sindsilva”.
Cele mai multe medalii le-a obţinut Întreprinderea Silvică „Hânceşti-Silva”, aceasta plasându-se pe primul loc în clasamentul general. Pe poziţia II s-a clasat Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice de la Chişinău, iar pe lo-cul III – Întreprinderea Silvică de la Cimişlia. Deţinătorii locului I, II şi III au primit cupe, diplome şi premii băneşti.
Salariaţii din silvicultură au demonstrat că sunt şi buni familişti, astfel că deja de mai mulţi ani se reunesc la proba „La start cu familia!”. Taţii, mamele care stau la paza pădurii şi au grija de regenerarea acesteia şi-au luat în ajutor copiii, împreună ei au demonstrat cât de bine se descurcă la sărituri în lungime, alergări la distanţă, dar şi la alte probe sportive. Cele mai bune familii au obținut premii băneşti, cadouri, medalii şi diplome. Cea mai puternică echipă s-a dovedit a fi familia Munteanu de la ÎSC „Manta-V”, raionul Cahul, pe locul II s-a plasat familia Rodoi de la ÎSC Străşeni, iar pe III – familia Javgurean de la Întreprinderea Silvică Iargara.
Toţi cei 60 de copii care au participat la spartachiadă au primit daruri, cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului.