Comisia de Tineret din cadrul Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova continuă informarea tinerilor despre rolul şi activitatea sindicatelor, participarea activă a tinerilor în mișcarea sindicală şi avantajele de a fi membru de sindicat.
Astfel, pe 17 mai, membrii Comisiei de Tineret au efectuat o sesiune de informare „Ora sindicală” în cadrul Colegiului de Microelectronică şi Tehnică de Calcul din Chişinău, la care au participat peste 30 de studenţi. La desfășurarea acestei sesiuni au fost implicaţi Tatiana Marian, preşedinta Comisiei de Tineret, Vasile Pătraşcu, consilierul preşedintelui CNSM, şi Ludmila Rufala, membru al Comisiei de Tineret.
Studenţii au fost antrenați la discuţii şi exerciţii active cu scopul de a le trezi interesul faţă de activităţile sindicatelor în apărarea drepturilor profesionale, de muncă, economice şi sociale. Aspectele discuţiilor au vizat: ce reprezintă sindicatul, care sunt beneficiile şi garanţiile membrilor, cum pot deveni aceştia membri de sindicat, care sunt activităţile desfăşurate, care este rolul tinerilor în mişcarea sindicală şi resursele de informare.
„Ora sindicală” este o activitate de informare necesară şi salutată de către tineri. Studenţii s-au arătat interesați și sperăm că, atunci când se vor angaja, să știe cum să-și apere drepturile la locul de muncă. Ne dorim ca tinerii să cunoască mai multe informații despre activitatea mișcării sindicale din țara noastră”, a menţionat Tatiana Marian.
De asemenea, viitorii tineri specialişti au aflat despre importanţa
semnării contractului individual de muncă la angajare şi semnificaţia contractelor colective, precum şi alte aspecte juridice ce vizează raporturile de muncă. Cu un interes deosebit, tinerii au discutat despre drepturile sindicale, ce impact are munca informală şi salariul „în plic”, securitatea şi sănătatea în muncă şi alte aspecte legislative.
„Atunci când se angajează la un loc de muncă, tinerii se confruntă cu numeroase probleme din lipsă de informații. Prin aceste activități, urmărim să contribuim la o mai bună informare a tinerilor, astfel încât să depășească cu ușurință eventualele obstacole care pot apărea în viață, și să afle mai multe despre rolul important pe care îl au sindicatele în ceea ce privește relațiile de muncă”, a menționat Vasile Patrașcu.
„Ora sindicală” este desfăşurată lunar de către Comisia de Tineret din cadrul CNSM şi reprezintă activitatea de informare a tinerilor studenţi, viitori angajaţi în câmpul muncii, despre rolul şi importanţa mişcării sindicale din Republica Moldova.