Elevii din anul II de la Şcoala profesională nr. 2 din Orhei, încadraţi în învăţământul dual, specialitatea strungar multiprofil, au susţinut recent examenul la proba practică, la Uzina Constructoare de Maşini din Orhei „ASPA” SA. Din cei doi ani de studii, un an şi jumătate ei l-au petrecut la uzină.
Înainte de începerea examenului, Elena Rogoti, director-adjunct interimar pentru instruire şi producere, a specificat că elevii încadraţi în învăţământul dual be-neficiază şi de un salariu din partea angajatorului. „Nu vă rămâne decât să dați dovadă de acele abilități pe care le-ați dezvoltat în această perioadă, să ne demonstrați că elevii Școlii profesionale de la Orhei învață și muncesc, ca pe viitor să poată câștiga bine”, a menţionat Elena Rogoti.
Victor Talmaci, președintele Federației „SINDICONS”, susţine că examenul constituie o etapă importantă în cariera tinerilor. „Sindicatele, patronatele și guvernarea susțin promovarea și dezvoltarea învățământului dual, care are menirea de a pregăti cadre calificate care să fabrice produse de calitate, conform cerințelor de pe piață. Parteneriatul social trebuie dezvoltat și la nivel de unitate, dialogul social constructiv fiind baza creșterii economice. Statul și agenții economici trebuie să înțeleagă că nu putem să obținem performanțe dacă în școli materialele didactice vor fi cele vechi, iar profesorii vor avea salarii mici. Și agenții economici trebuie să investească în pregătirea cadrelor”.
doar pentru utilizatorii înregistrați
Logare