4 December 2024
Chisinau
Social

O femeie se bate de 30 de ani cu sistemul, ca să îşi facă dreptate după un accident de muncă

Loading
Social O femeie se bate de 30 de ani cu sistemul, ca să îşi facă dreptate după un accident de muncă
O femeie se bate de 30 de ani cu sistemul, ca să îşi facă dreptate după un accident de muncă
invaliditate

Foto: anticoruptie.md

 

Avea 21 de ani când s-a produs tragedia care i-a marcat viaţa. Exact cu 31 de ani în urmă. Natalia Dîru muncea la fabrica de vin din satul Bozieni, raionul Hînceşti. O substanţă periculoasă i-a nimerit în ochi şi de atunci şi-a pierdut aproape de tot capacitatea de muncă. A dat în judecată întreprinderea la care lucra, s-a plâns pe judecători că sunt corupţi, iar acum vede o singură cale unde şi-ar putea găsi liniştea – la CEDO.

 

„Accidentul de la fabrică mi-a îngropat viitorul”

 

Natalia spune că nu va renun­ţa niciodată să lupte cu cei care au lăsat-o aproape fără vedere, iar dacă nu va reuşi, vrea să ajungă la CEDO. „Aveam o vârstă la care, dacă nu mi se întâmpla accidentul de muncă, aş fi avut toate cele ne­cesare pentru un trai normal, mi le-aş fi creat singură, cu capacităţi depline de muncă, aş fi avut toate drumurile vieţii deschise. Însă, din păcate, acest potenţial a fost îngro­pat de acel blestemat accident pro­dus la întreprindere. Eram o mamă singură, cu un copil mic de numai un an şi opt luni şi nu mă puteam apăra. Nici nu ştiam că poţi pretin­de să ţi se facă dreptate. Astăzi, am ajuns fără sănătate, fără mijloace de existenţă, fără casă, în perma­nenţă am nevoie de ajutor fizic din partea altor persoane”, ne-a scris Natalia Dîru, în sesizarea ei plasată pe Harta Corupţiei de pe portalul Anticorupție.

Ea dă vina pe întreprinderea la care lucra, pentru că nu i s-ar fi creat condiţii normale de protec­ţie a muncii. Femeia cere să-i fie acoperite toate cheltuielile pe care le-a suportat pentru tratamente­le medicale, dar şi cele pentru un transplant de cornee în străinătate. Unele revendicări i-au fost rezolva­te, dar prea puţine ca să-şi refacă vederea, afirmă femeia.

 

Se plânge pe o justiţie coruptă

 

Dosarul Nataliei Dîru a ajuns pe masa judecătorilor în anul 2005. Femeia a chemat în instanţă între­prinderea „Vitis Hînceşti”, succe­soarea de drept a fabricii de vinuri „Bozieni”, la care aceasta lucra când, în timp ce scotea furtunul din bute­lia cu anhidridă (substanță anorga­nică ce formează un acid intrând în reacție cu apa), aceasta i-a nimerit în ochi şi i-a „secerat” 40 la sută din capacitatea de muncă. Între timp, starea de sănătate a Nataliei s-a de­gradat şi, potrivit celei mai recente concluzii a Consiliului Republican de Expertiză Medicală a Vitalităţii, femeia şi-a pierdut capacitatea de muncă în proporţie de 85 la sută. În anul 1988, când a fost constatat accidentul de muncă, medicii l-au calificat drept „traumatism grav de producţie”.

Natalia spune că până în anul 2011 a avut numai câştig de cauză, iar apoi a pierdut dosar după dosar. Ea crede că asta s-a întâmplat după ce fabrica şi-a angajat un avocat „cu trecere la judecători”. Mai mult decât atât, acesta i-ar fi dat între­prinderii şi soluţia pentru câştig de cauză – să declare nul actul de con­statare a accidentului de muncă, ceea ce s-a și făcut.

 

Nu recunoaşte accidentul de muncă, deşi plăteşte despăgubiri

 

În anul 2011, administraţia fabri­cii a creat o comisie pentru a verifica legalitatea actului privind acci-dentul de muncă, motivând că documentul a fost întocmit prea târ­ziu, la aproape cinci ani de la acci­dent. După ce a audiat unii martori, comisia a constatat că Natalia Dîru nu ar fi respectat normele de pro­tecţie a muncii, având în preajmă echipamentul necesar: mască an­tigaz, mănuşi, cizme, pe care ea nu le-ar fi folosit. De cealaltă parte, Natalia susţine că persoanele audi­ate nici nu lucrau la întreprindere când s-a produs accidentul. Totuşi, în baza deciziei acestei comisii, ad­ministraţia fabricii a emis un Ordin privind anularea actului de muncă în privinţa Nataliei Dîru, ca fiind vădit ilegal. Femeia afirmă că actul de constatate a fost făcut în 1988, deoarece abia atunci a aflat că tre­buia să i se dea grad de invaliditate.

Reprezentantul întreprinderii a invocat în faţa magistraţilor că oda­tă ce un act juridic este nul, cerin­ţele de asemenea sunt neîntemeiate şi nu ar mai exista motive ca femeii să i se plătească. Chiar şi aşa, între­prinderea continuă să îi compen­seze lunar Nataliei paguba în legă­tură cu accidentul de muncă, ceea ce, potrivit specialiştilor în dreptul muncii, denotă că angajatorul to­tuşi îşi recunoaşte vina.

După ce a văzut că dreptatea nu mai este de partea ei, Natalia s-a plâns la CSM şi la Procuratura Ge­nerală pe mai mulţi judecători pen­tru că ar fi emis decizii ilegale, dar degeaba.

 

Între timp, fabrica a intrat în proces de faliment

 

Acum, Natalia se teme că nu va primi nici măcar compensaţia pen­tru paguba cauzată după accidentul de muncă, deoarece SA „Vitis Hîn­ceşti” a întrat anul trecut în proces de insolvabilitate. La rândul ei, şi Natalia a înaintat o nouă cerere în instanţă – de validare a creanţelor de capitalizare a plăţilor periodice pentru toată viaţa, solicitând de la întreprindere salariul nerealizat, bani pentru operaţie, pentru o lo­cuinţă, pentru hrană, medicamente etc.

Administratorul provizoriu al întreprinderii, Ion Popa, spune că revendicările Nataliei Dîru sunt exagerate. „Noi suntem gata să îi achităm, dar ea ne cere vreo 15 milioane de lei. Este mai mult de­cât prevede legea, este ireal să îi plătim. Calculele noastre, făcute în baza legii, se ridică la 204 mii de lei şi am început deja să îi plătim. I-am transferat deja în cont 20 de mii. Noi suntem într-un proces de judecată cu ea şi instanţa ne-a obli­gat să îi plătim şi datoriile istorice. Este vorba despre încă 87 de mii de lei. Suntem gata să îi achităm pen­tru capitalizare cele 204 mii şi da­toriile de 87 de mii”, a precizat Ion Popa pentru Centrul de Investigaţii Jurnalistice. El spune că fabrica are datorii faţă de mai mulţi creditori, motiv pentru care a ajuns în prag de faliment.

 

Şeful întreprinderii s-a ales cu dosar penal

 

Natalia Dîru susţine că va insista să i se plătească o sumă mai mare decât cea pe care i-o propune admi­nistraţia provizorie a întreprinde­rii. Mai mult decât atât, l-a dat pe mâna procurorilor pe şeful fabricii la care a lucrat, pentru că acesta ar fi emis ilegal Ordinul despre anula­rea actului de muncă în privinţa ei.

Anchetatoarea Aneta Catană din Hînceşti, care s-a ocupat de plân­gerea Nataliei, după ce Curtea de Apel a remis cauza spre reexami­nare, susţine că a pornit un dosar penal pe numele şefului SA „Vitis Hînceşti”, care este învinuit  că a făcut abuz în serviciu atunci când a emis ordinul. Potrivit ei, dosarul a fost transmis Centrului Naţional Anticorupţie. Persoana învinuită se declară nevinovată.

 

Cele mai multe accidente de muncă, la întreprinderi

 

Statisticile arată că cele mai mul­te accidente de muncă în Moldova au loc în industria prelucrătoare, apoi în construcţii, agricultură şi silvicultură. În cele mai dese cazuri, victimele cad de la înălţime, sunt lovite sau strivite de maşinile şi uti­lajele în funcţiune.

Potrivit Inspectoratului de Stat al Muncii (ISM), foarte mulţi anga­jaţi sunt răniţi sau mor la serviciu, asta în timp ce angajatorii rapor­tează anual sute de milioane de lei pentru realizarea măsurilor de pro­tecţie şi prevenire a accidentelor de muncă. Anul trecut, în atenţia ISM au ajuns 501 accidente, s-a dispus cercetarea a 154 de cazuri, dintre care 42 soldate cu deces. Doar zece dosare au fost pornite de organele de urmărire penală. Specialiştii au o explicaţie: multe accidente de muncă sunt comunicate cu întârzi­ere sau nu sunt anunţate deloc de către angajatori. În plus, multe din­tre aceste cazuri nu sunt calificate ca „Accidente de muncă”, pentru că este vorba despre munca la negru.

 

Centrul de Investigații Jurnalistice

 www.anticoruptie.md 

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand