Foto: arhivă personală
Era un plic obişnuit, de care, de altfel, funcţionarii publici primesc săptămânal, fiind vorba de scrisori, înştiinţări, prescripţii, ordonanţe etc. Dar această scrisoare era diferită, avea un scris caligrafic, fără greşeli, aşa cum poate scrie o elevă sârguincioasă. Mesajul îmi era adresat mie, ca preşedinte al Consiliului de Femei al Federaţiei SINDASP.
Era o scrisoare plină de durere, de necaz şi suferinţă, dar cu un licăr de speranţă. Autoarea răvașului, Viorica Bujor din satul Ţepilova, raionul Soroca, scria că este grav bolnavă, are probleme serioase cu coloana vertebrală, are un copil invalid de gradul întâi, cu vârsta de 15 ani, şi unul de cinci ani care frecventează grădiniţa. Trăiesc într-o casă bătrânească, ce riscă să se prăbuşească în orice moment. Viorica mai scria că soţul ei nu are un loc de muncă permanent, iar pentru operaţia de care are nevoie îi trebuie 50 de mii de lei. Cota de teren a vândut-o, iar banii primiţi i-au acoperit cheltuielile pentru consultaţii şi investigaţiile medicale. Descrierea succintă a situaţiei ascundea însă un adevăr dur, o situaţie dezastruoasă, o viaţă amară, doi copii bătuţi de soartă, o mama bolnavă şi neputincioasă.
Funcţia de preşedinte al Consiliului de Femei al Federaţiei SINDASP nu prea are tangenţe cu filantropia, din simplul motiv că bugetul alocat nu prevede astfel de acţiuni. Am încercat să las la o parte scrisoarea, dar strigătul de durere îmi sfâşia inima.
 |
O poveste tristă a unei familii sărmane, cu mama bolnavă și cu un copil invalid |
M-am gândit că trebuie să fac ceva, dar nu știam cum, la cine să apelez. Sfatul şi susţinerea a venit din partea preşedintelui Federaţiei SINDASP, Vlad Canţîr. Receptivitatea şi bunăvoinţa dumnealui s-a aliniat la ajutorul altor prieteni şi cunoscuţi de-ai mei, cu care am adunat mijloace financiare pentru a susţine această familie în pragul sărbătorilor de Paşti. Într-o dimineaţă ploioasă din săptămâna patimilor, împreună cu Sergiu Nicula, președinte AST Străşeni, am pornit spre strigătul de deznădejde al Vioricăi Bujor.
Noi, cei care am rămas acasă, cunoaştem foarte bine situaţia satelor noastre pustiite, a caselor triste care îşi aşteaptă gospodarii să se întoarcă, a bătrânilor rămași singuri, care stau nemişcaţi ore întregi în faţa porţilor, poate le trece cineva pragul, a fântânilor din care de multă vreme nimeni n-a scos apă, a copiilor lăsaţi în grija bunicilor ori a neamurilor. Aceste constatări sunt parte componentă a multor sate din Moldova. O astfel de impresie ne-a lăsat şi mahalaua în care locuieşte Viorica Bujor din satul Ţepilova şi să mă ierte gospodarii din sat, nu urmăresc să supăr pe cineva.
Un copil fericit de darurile primite
Faptele descrise în scrisoare erau floricele pe lângă ceea ce am văzut la faţa locului. Căsuţa stă să se prăbuşească în orice clipă, atât doar că e sprijinită de nişte proptele, cu două odăiţe mici şi sărăcăcioase, cu un copil invalid de 15 ani, dar care la vedere pare a avea 6-7 ani, o femeie tânără, dar bolnavă şi neputincioasă, şi Vlăduţ – un copil frumos, plin de voie bună, mult mai matur pentru cei 5 ani ai săi, care în acea zi a ţinut cu tot dinadinsul să nu meargă la grădiniţă, dar să aştepte oaspeţii de la Chişinău.
Foto: arhivă personală
În scrisoare se arăta că soţul Vioricăi nu lucrează, dar tocmai aflasem că merge undeva să muncească cu săptămâna, de unde se întoarce cu 160 de lei pentru 5-6 zile de muncă. Nu trebuie să fii mare analist ca să-ţi dai seama că este mai mult o umbra de bărbat, un leneş şi nepriceput. Pentru că oriunde îţi aruncai privirile, vedeai lipsa mâinilor de gospodar.
Cu inima strânsă de durere, cu un nod în gât, am ascultat povestea tristă a Vioricăi Bujor. Diagnosticul bolii şi investigaţiile medicale sunt plasate pe un disc şi pe două foi de hârtie. Le-am luat cu mine ca să încerc, împreună cu prietenii, să găsim posibilităţi pentru a o ajuta să fie operată. Îmi dau foarte bine seama că astfel de cazuri sunt multe în Moldova, dar am putea să ne consolidăm forţele şi să susţinem această femeie. De aceea, apelez la bunăvoinţa dumneavoastră pentru susţinerea Vioricăi Bujor din satul Ţepilova, raionul Soroca.
Ploaia părea că nu mai conteneşte. Împreună cu colegii mei, trişti şi ei de cele văzute, am încercat să o încurajăm pe Viorica, precum că totul va fi bine. Numai Vlăduţ era bucuros de darurile primite, niște hăinuţe noi şi dulciuri, un cozonac, câteva cutii cu produse alimentare şi conserve, se chinuia să despacheteze o cutie mai mare, în care era un cuptor electric. Acești oameni bolnavi și necăjiţi au nevoie de susţinere. Haideţi, din puţinul pe care îl avem, să-i întindem o mâna de ajutor Vioricăi Bujor.
Vera SCHIRLIU,
preşedintele Consiliului de Femei al Federaţiei SINDASP
