6 December 2024
Chisinau
Social

O comisie specială va analiza situația economico-financiară de la CFM

Loading
Social O comisie specială va analiza situația economico-financiară de la CFM
O comisie specială va analiza situația economico-financiară de la CFM
Vocea poporului

Criză fără precedent la Între­prinderea de Stat „Calea Fera­tă din Moldova” (CFM). Acum câteva zile, la o ședință a Co­misiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, s-a discutat despre situația privind restanțele salariale față de angajații de la căile ferate și s-a menționat că circulația tuturor trenurilor locale și suburbane ar putea fi suspendată. Și asta pentru că acestea ar genera doar pierderi pentru întreprin­dere.

„Trenurile astea circulă doar cu cheltuieli ale întreprinderii. În plus, ele toate, practic, sunt învechite și prezintă pericol pentru pasa­geri. Acuși vine vara cu călduri­le și ele iar încep a se aprinde”, a menționat atunci la ședință unul dintre reprezentanții CFM.

 

Echipă de investigații

Situația critică de la Întreprin­derea de Stat „Calea Ferată din Moldova” este investigată de o comisie specială. În termen de 60 de zile, membrii comisiei speci­ale urmează să prezinte un raport cu privire la rezultatele și con-cluziile anchetei.

„Este cea mai joasă rată de exe­cutare a recomandărilor Curții de Conturi din istoria întreprinderilor de stat din Republica Moldova. Și acest lucru vorbește despre slaba capacitate a administrației anteri­oare. Ceea ce se întâmplă acuma în CFM alarmează publicul, alar­mează angajații, alarmează presa”, a menționat Igor Munteanu, depu­tat PPDA.

Prima ședință a comisiei a avut loc acum câteva zile. În cadrul acesteia a fost propus un plan de acțiuni care prevede colaborarea cu organele speciale pentru iden­tificarea tuturor circumstanțelor care au dus la instabilitatea financi­ară, carențe la capitolul gestionare și privind activitatea defectuoasă a întreprinderii. Printre problemele prioritare ale administrației de la CFM se numără și cea cu privire la restanțele salariale, care nu au mai fost achitate din luna noiembrie anul trecut.

Un angajat de la Stația din orașul Strășeni ne-a povestit că și-a dedi­cat 40 de ani din viață întreprin­derii „Calea Ferată din Moldova”, iar acum glumește că lucrează la Calea „Furată”. El spune că a auzit că în jur de o mie de angajați ris­că să fie dați afară, dar speră să nu nimerească în listă. Mai are doar un an până la pensie. „Principalul că sunt disponibilizați oameni de pe linie, dar la dânșii în direcție nu concediază, că sunt și acolo pensi­onari. Cândva erau câteva persoa­ne acolo, acum sunt vreo 500”, ne spune domnul Simion.

Însă nu îi va fi ușor nici dacă rămâne în state, întrucât deja de patru luni nu și-a primit salariul și trăiește doar din împrumuturi și promisiuni. „ În România, de pildă, e lucru văzut, susținut, dar la noi… Noi suntem nimeni. Când aud că lucrez la Calea Ferată, întorc toți capetele”, conchide bărbatul.

Recent, șeful interimar al CFM, Adrian Onceanu, a fost chemat la audieri în Comisia parlamen­tară economie, buget și finanțe. Atunci, el a declarat că peste 1000 de angajați de la Calea Ferată din Moldova ar putea fi concediați. Po­trivit lui, această măsură ar putea fi luată ca urmare a reorganizării în­treprinderii de stat.

„Acele persoane, care nu vor fi de folos, trebuie concediate. Este dureros, dar dacă vrem să păstrăm întreprindea, trebuie făcute reor­ganizări. Şi după toate câte le văd eu, minimum 1000 de oameni o să fie concediaţi”, a menționat atunci Adrian Onceanu.

 

Cine laudă administrația CFM

În timp ce în jur de o mie de angajați de la Calea Ferată din Moldova riscă să fie dați afară, întrucât întreprinderea are datorii mari și vrea să reducă din cheltu­ieli, reprezentanții administrației au susținut în una din zilele trecute un briefing de presă, pentru a anunța că la ei se fac reorganizări și că deja s-ar vedea și primele „roade”. Cei care au ieșit în fața presei nu au ezitat să laude conducerea, în timp ce angajații, care nu și-au pri­mit salariile încă din toamnă, spun că mai rău decât acum nu poate fi și se roagă ca nu cumva sa ajungă în lista celor care vor fi concediați. Chiar și așa, responsabilii declară că se depun mari eforturi pentru a salva întreprinderea, însă au evitat să vorbească despre salarii și când acestea vor fi, în sfârșit, achitate.

„Odată cu venirea la cârmă a actualei conduceri, s-a purces la implementarea unui amplu pro­gram de reorganizări care, deși ne confruntăm cu pandemia de Co­vid-19, începe să dea rezultate”, a menționat Vitalie Mucan, prim-vi­cedirector pentru planificare stra­tegică de la CFM.

Oficialii au anunțat că întreprin­derea este implicată într-un amplu proiect de dezvoltare, care trebuie implementat până în 2031. Acesta le va rezolva o bună parte din pro­bleme, spun ei. Nu toți sunt, însă, la fel de optimiști. Ion Zaporojan, președintele Federației Sindicale a Feroviarilor, care apară dreptu­rile angajaților de la CFM, susține că întreprinderea este pe cale de dispariție, dacă nu va fi urgent susținută de stat.

„Statul, de la bun început, a spus că nu are bani, nu poate să ajute Calea Ferată. BERD, BEI nu pot credita cele 15 milioane des­pre care era vorba, pentru că nu avem un Guvern stabil. Asta nu e real”, a menționat Zaporojan.

Despre posibilitățile de depășire a situației de criză s-a discutat și în cadrul unei ședințe comune a Consiliului de administrație al întreprinderii cu reprezentanții Agenției Proprietății Publice.

Potrivit reprezentanților Agen-ției Proprietății Publice, în cel mai scurt timp ar urma să fie efectuat transferul impozitelor și al taxe­lor către CNAM și CNAS. Comi­sia economie, buget și finanțe a declarat că, la finele anului 2020, datoria creditoare a CFM consti­tuia peste 450 de milioane de lei, iar restanțele salariale – 35,5 mln. de lei. Totodată, restanțele către bugetul asigurărilor sociale și me­dicale erau de aproape 27 mln. de lei, iar către  bugetul de stat – de 5,5 mln. de lei. De asemenea, la sfârșitul anului trecut, CFM avea un deficit de mijloace circulante de peste 270 mln. de lei, ca urmare a formării datoriilor debitoare. În prezent, Calea Ferată din Moldova are peste șase mii de angajați.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand