Coronavirusul nu pare să bată în retragere nu numai în Republica Moldova, dar nici în restul lumii. Numărul zilnic de infectanți în țară să menține ridicat, iar numărul celor decedați devine tot mai alarmant.
În ultima perioadă, în medie, pe săptămână își pierd viața circa 100 de persoane, iar mii de oameni se îmbolnăvesc. Îngrijorător este și faptul că crește și numărul copiilor infectați.
Potrivit datelor Ministerului Educației, Culturii și Cercetării (MECC), la începutul lunii curente, numărul copiilor testați pozitiv cu Covid-19 a fost de 206, iar 3293 de elevi au fost plasați în regim de autoizolare. De asemenea, 299 de cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu noul Coronavirus, iar 188 se află în autoizolare. Din personalul nedidactic și auxiliar, au fost infectate cu noul virus 64 de persoane, iar alte 44 se află în autoizolare. 10 instituții de învățământ activează la distanță din cauza carantinei, ca și în cazul a 138 de clase.
„În învățământul profesional tehnic, în perioada 26-30 octombrie, au fost înregistrați 24 de elevi testați pozitiv cu virusul Sars-Cov-2, 13 cadre didactice și un angajat din personalul auxiliar. De asemenea, 12 grupe de elevi sunt plasate în autoizolare. În învățământul superior, în perioada 26-30 octombrie, avem 17 studenți testați pozitiv cu Covid-19, iar 52 de studenți se află în autoizolare. 11 cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu noul Coronavirus, în autoizolare se află nouă persoane. Din personalul nedidactic și auxiliar, au fost infectate 15 persoane”, precizează ministerul.
Potrivit sursei citate, din numărul total de 1398 de grădinițe, și-au reluat activitatea, la decizia fondatorului, 1301 instituții de educație timpurie.
Ministerul Educației anunță că, în prezent, șapte instituții de educație timpurie și 30 de grupe continuă să se afle în carantină.
Mii de elevi și profesori din Republica Moldova se află în autoizolare
„Sunt confirmați pozitiv cu virusul Covid-19 șase copii de vârstă preșcolară, iar alți 872 se află în autoizolare. 84 de cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu noul Coronavirus, în autoizolare se află 90 de cadre didactice. Din personalul nedidactic și auxiliar au fost infectate cu noul virus 37 de persoane, iar alte 103 se află în autoizolare”, menționează sursa citată.
Precizăm că de luni, 2 noiembrie, a fost reluat procesul educațional în școlile și liceele din țară, după încheierea vacanței de toamnă. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării reiterează îndemnul către managerii instituțiilor de învățământ, cadrele didactice și elevi să respecte în continuare toate măsurile de protecție împotriva virusului Covid-19. Cât privește situația pandemică din domeniul educației, anterior, Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) a cerut autorităților să revizuiască compensația anuală acordată cadrelor didactice.
„În condițiile dictate de criza pandemică, cadrele didactice sunt nevoite să presteze servicii on-line/la distanță de la domiciliu, să utilizeze propriile resurse de internet și energie electrică, pe care le achită din bugetul familiei. Pe lângă aceasta, o bună parte din pedagogi nu dispune de tehnica necesară, urmare a situației în care într-o familie cu copii este nevoie de câteva unități de acest gen. În plus, angajații din învățământ sunt nevoiți să-și asigure din surse proprii protecția personală (procurarea măștilor și a altor mijloace de protecție impune costuri de sute de lei lunar, pe care cadrele didactice le cheltuiesc din propriul buzunar). În consecință, Federaţia Sindicală a Educaţiei şi Ştiinţei solicită alocarea mijloacelor financiare în Bugetul de Stat pentru anul 2021 în așa fel, încât, începând cu 1 ianuarie 2021, să fie posibilă dublarea compensației anuale acordate cadrelor didactice (ca aceasta să ajungă la 4000 de lei)”, se menționează în adresarea FSEȘ.
Potrivit președintelui FSEȘ, Ghenadie Donos, este foarte complicat să activezi în aceste condiții incerte, mai ales că un șir de drepturi fundamentale au fost erodate și chiar încălcate în condiții de criza pandemică, și nu doar la noi în țară.
„Încă din luna martie, după ce s-a trecut la regimul de activitate de la distanță, am intervenit pentru a proteja angajații din sistemul educațional, solicitând de la conducerea ministerului, de la Guvern, păstrarea salariului integral pentru toți angajații ca formă de protecție socială a acestora. Misiunea sindicatului în această situație era de a face auzită opinia angajaților, de a asigura protecția lor, or, cadrele didactice sunt expuse unei presiuni duble în această perioadă. De exemplu – munca suplimentară să fie remunerată suplimentar, cheltuielile pe care le suportă angajații pentru a-și asigura protecția personală să fie compensate, sporurile salariale de care pot beneficia salariații, inclusiv prima anuală – să fie achitate etc. Au fost situații când am procurat din bugetele sindicale dezinfectanți, măști de protecție, viziere. Membrii noștri de sindicat mai au speranța că aceste cerințe absolut legitime vor fi auzite, iar problemele abordate vor fi soluționate. În caz contrar, presiunea pusă pe guvernanți va crește, inclusiv prin acțiuni de protest, ca ultim argument”, a conchis Ghenadie Donos.
Chiar dacă numărul cazurilor de Covid-19 se menține ridicat, la ședința Guvernului de săptămâna trecută, Viorica Dumbrăveanu, ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, a dat asigurări că situația pandemică în Republica Moldova este sub control.
„A scăzut numărul cazurilor grave. Dacă media era de 300 de persoane în stare gravă, pentru moment avem circa 200 de persoane care sunt în stare gravă. A scăzut considerabil și numărul persoanelor care sunt intubate. Dacă anterior am avut o medie de circa 60 de persoane care erau intubate, la ora actuală avem circa 30 de persoane care sunt intubate”, a spus Viorica Dumbrăveanu.
Ea a declarat că a scăzut și numărul persoanelor care sunt în stare de gravitate medie și a persoanelor care sunt în tratament la domiciliu. În prezent, peste șapte mii de persoane se tratează la domiciliu.
„Situația este controlabilă. Locuri în spitale sunt, inclusiv în Secția Terapie Intensivă”, a precizat ministra Sănătății.
În una din zilele trecute, grupul de experți ai Consiliului Economic de pe lângă prim-ministru a prezentat rezultatele Studiului de impact al pandemiei Covid-19 asupra sectoarelor economice. Documentul a fost elaborat în baza consultărilor cu reprezentanții a peste 20 de sectoare economice în baza informației sistematizate de la Biroul Național de Statistică și de la alte instituții de stat.