Proiectul noului Cod al audiovizualului ar putea fi votat în primă lectură până la finele lunii iunie curent, a comunicat deputatul PL Lilian Carp. Săptămâna aceasta, Comisia Parlamentară pentru mass-media se va întruni în ședință pentru a decide asupra raportului de prezentare a proiectului de lege pentru examinare în ședința în plen, scrie media-azi.md.
Președintele Comisiei parlamentare pentru mass-media, Vladimir Hotineanu, care a fost întrebat, în cadrul unei dezbateri publice, despre soarta proiectului noului Cod al audiovizualului, a declarat că există o problemă care împiedică prezentarea acestuia pentru examinarea în plen: autorii proiectului de lege în prezent nu mai au statutul de deputați și nu sunt în drept să prezinte inițiativa legislativă în ședința plenară. Întrucât proiectul de lege fusese elaborat de deputați PL, aceștia urmau, potrivit lui Hotineanu, să delege un alt deputat pentru a prezenta documentul.
Fracțiunea PL din Parlamentul Republicii Moldova a relevat că deputatul Lilian Carp va fi cel care se va ocupa mai departe de proiectul noului Cod al audiovizualului. Deputatul a relatat: „Dacă în ședința plenară deputații vor accepta ca eu să prezint acest proiect de lege, atunci o voi face, dacă nu, inițiativa va fi prezentată de Mihai Ghimpu. Sperăm ca, până la finele acestei luni, să supunem votului în primă lectură proiectul noului Cod al audiovizualului”.
Potrivit lui Sergiu Cornețchi, consultant principal în cadrul Secretariatului Comisiei parlamentare pentru mass-media, la următoarea ședință a comisiei deputații vor reveni la noul Cod al audiovizualului, pentru a pregăti raportul de prezentare a proiectului de lege pentru examinarea în primă lectură. „În primă lectură, proiectul se aprobă așa cum a fost înregistrat. Respectiv, Comisia pentru mass-media trebuie să pregătească un raport care va fi prezentat în plenul parlamentului. Deja în a doua lectură se vor lua în considerare toate propunerile de modificare parvenite. Proiectul are deja nouă avize pozitive, inclusiv de la Guvern. Aceste avize au fost obținute încă în anul 2015, nu știu dacă este necesar sau nu să le solicităm din nou. Vom discuta și despre aceasta în cadrul ședinței”.
Precizăm că proiectul noului Cod al audiovizualului a fost înregistrat în Parlament pe 5 martie 2015. Comisia parlamentară pentru mass-media a organizat mai multe audieri publice pe marginea acestuia.