24 ianuarie 2022
Chisinau
Varia

Noul an să vă aducă numai bucurii și împliniri

Loading
Varia Noul an să vă aducă numai bucurii și împliniri
Noul an să vă aducă numai bucurii și împliniri
Vocea poporului

Mesajul de felicitare al președintelui CNSM, Igor Zubcu, cu ocazia sărbătorilor de iarnă

Stimați membri de sindicat, frați și surori,

În perioada frumoaselor sărbători de iarnă, respectând obiceiul tradițional, mă adresez către dumneavoastră cu mesajul meu sincer de felicitare și urări de bine cu prilejul Crăciunului și Anului Nou, care deja ne-a ocupat sufletele, aducându-ne mulțumiri pentru munca depusă pe parcursul anului, muncă ce a produs valori materiale, servicii de calitate și toate cu scopul de a proteja omul muncii.

Anul 2021 a fost, pentru sindicate, ca și pentru întreaga societate în ansamblu, un an greu și neobișnuit. Munca în condiții ieșite din comun, lupta cu virusul Covid-19 a marcat anul care se scurge. Ampren­ta lăsată e una dură și tristă pentru toți. Vieți curmate, inclusiv ale mem­brilor de sindicat, ale celor profesioniști și devotați din diverse domenii, care și-au pus viața în pericol și au salvat oameni.

Deși situația epidemiologică a schimbat modul normal de muncă, impunând restricții, activând la distanță, instituția sindicală și-a onorat obligațiile cu cinste și a adus o contribuție semnificativă la realizarea Strategiei CNSM pentru anii 2017-2022. Familia sindicală, compusă din membri de sindicat, activiști ai organizațiilor sindicale primare, condu­cători ai structurilor teritoriale locale, ramurale și naționale, colective­le de muncă din unitățile din subordine prestatoare de servicii și struc­turile confederale, precum Comisia de Femei și Comisia de Tineret, au contribuit la consolidarea sindicalismului la toate nivelurile, menținând în așa fel locul determinant al instituției sindicale ca o componentă im­portantă în societatea civilă. Ca rezultat al acestei munci, au fost adop­tate acte normative și legislative, întreprinse acțiuni în beneficiul mem­brilor de sindicat.

Prin toate acțiunile întreprinse, începând de la activități, acțiuni pașnice de protest și adoptarea actelor normative în folosul salariatu­lui, noi am demonstrat încă o dată că suntem o forță solidară și că avem o misiune importantă de a-i asigura omului muncitor un trai decent.

Ne-am consolidat la nivel internațional, fortificând relațiile cu par­tenerii externi. Am menținut poziția noastră fermă și am construit relații corecte cu partenerii sociali, cu alte autorități instituționale, pornind de la prevederea constituțională că sindicatele contribuie la apărarea intereselor profesionale, economice și sociale ale salariaților.

Acest spirit de muncă va continua și în anul care vine pentru soluționarea problemelor care țin de protecția social-economică a salariaților.

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, vă asigur de suportul meu pentru a realiza împreună lucruri mărețe. Vă doresc multă sănătate, bunăstare în familii, succese și mari realizări personale și profesionale.

 

Sărbători fericite și la mulți ani!

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
agen togel terpercaya