Federația Sindicală „Sănătatea” a dat startul ciclului de seminare educaționale cu genericul „Parteneriatul social în sfera muncii”. La evenimentul organizat recent, în incinta Institutului Muncii, au participat noi lideri de sindicat din instituțiile medico-sanitare publice din țară.
La deschiderea evenimentului, președintele Federației, Aurel Popovici, și-a exprimat speranța că, în urma participării la acest seminar, liderii de sindicat vor aplica cunoștințele dobândite pe parcursul instruirii și vor lansa, în instituțiile în care activează, diverse inițiative orientate spre îmbu-nătățirea condițiilor de muncă ale salariaților, membri de sindicat.
Scopul principal al seminarului educațional „Parteneriatul social în sfera muncii” este de a dezvolta competențe funcționale, sociale și profesionale ale liderilor sindicali și de a aprofunda cunoștințele acestora în diferite domenii de activitate sindicală, precum și aspecte ce țin de dezvoltarea generală.
Pe parcursul a două zile, par-ticipanții s-au familiarizat cu tema „Parteneriatul social în sfera muncii, cu reglementări naționale și internaționale, prezentate de Igor Zubcu, vicepreședinte al Federației Sindicale ,,Sănătatea”. De asemenea, au fost abordate subiecte precum „Protecția veniturilor salariale; Legislația națională și internațională privind remunerarea muncii; Evaluarea individuală a muncii și tarifarea angajaților.
Cu o atenție deosebită a fost ascultat discursul lui Mihail Dutca, consilier principal în cadrul FSSM, care le-a expus celor prezenți informații privind activitatea sindicală, responsabilitățile și drepturile liderului sindical. Alexandra Vîrlan, consilier FSSM, a vorbit audienței despre organizația sindicală primară, despre unele aspecte organizatorice în acest context.
Natalia Chihai, consilieră FSSM, a încheiat seminarul cu un discurs despre protecția veniturilor salariale, legislația națională și cea internațională privind remunerarea muncii, evaluarea individuală a muncii și tarifarea angajaților.
Mihail Dutca a precizat pentru „Vocea poporului” că „în cadrul acestui seminar au fost examinate unele probleme ce ţin de legislaţia muncii şi de parteneriatul social la nivel ramural, sistemele de remunerare a muncii în Republica Moldova, negocierea salariilor, comunicarea şi aspectele psihologice în procesul de negociere, situația social-economică în țară și măsurile luate de sindicate în vederea protejării intereselor salariaților, precum și particularitățile dezvoltării parteneriatului social în condițiile actuale. Chiar dacă activitatea participanților la seminar este mai specială, fiind vorba de îngrijirea oamenilor, problemele salariaților oricum sunt cam aceleași, toate fiind în strânsă legătură cu situația economică a țării, cu nivelul de trai, cu gradul de cultură etc. Sperăm că ceea ce au auzit aici liderii organizațiilor sindicale din teritoriu le va fi de real folos”.
Participanţii la întrunire au fost activi, adresând diverse întrebări și analizând diferite cazuri din propria experienţă. În opinia participanţilor, prezentările făcute de formatori și exemplele aduse au fost interesante, utile și binevenite.