5 December 2024
Chisinau
Cetăţeanul şi legea

Nerespectarea clauzei de confidenţialitate. Dreptul salariatului de a demisiona

Loading
Cetăţeanul şi legea Nerespectarea clauzei de confidenţialitate. Dreptul salariatului de a demisiona
Nerespectarea clauzei de confidenţialitate. Dreptul salariatului de a demisiona
greenwaldllp.com

Rubrica „Cetăţeanul şi legea” vine în aju­torul cititorului nostru care caută răspun­suri la întrebări de ordin juridic. Conti­nuăm această tradiţie, pentru ca cititorii, care sunt şi salariaţi la diverse întreprin­deri, să nu se simtă vulnerabili juridic în faţa celor care încearcă să-i manipuleze. Linia fierbinte la tel.: 0 800 800 20 (luni şi joi de la 14.00-16.00).

Ion PREGUZA

expert

în Departamentul juridic al CNSM

 

Nerespectarea clauzei de confidenţialitate

 

La angajare în calitate de șef de depozit, angajato­rul a inclus în contractul individual de muncă clauza de confidențialitate. Ce reprezintă aceasta?

Anatol Gorea, Bălți

 

Prin clauza de confidenţialitate părţile, conform art. 53 din Codul muncii,  convin ca, pe toată durata contractului individual de muncă şi timp de cel mult doi ani  după încetarea acestuia, să nu divulge date sau informaţii de care au luat cunoştinţă în perioada executării contractului individual de muncă, în condiţiile stabilite de regula­mentul intern al unităţii, de contractul colectiv sau de cel individual de muncă. Nerespectarea clauzei de confidenţialitate atrage obliga­rea părţii vinovate la repararea prejudiciului cauzat.

 

Dreptul salariatului de a demisiona

 

Angajatorul îmi cere să scriu cerere de demisie pe motiv că sunt pensionar. Doresc să aflu dacă angajatorul are un astfel de drept.

Constantin Bălan, Chişinău

 

Angajatorul nu este în drept să vă ceară să depuneţi cerere de demisie. Demisionarea din serviciu este un drept al salariatului, care, potrivit art. 85 din Codul muncii, poate fi aplicat numai la dorinţa acestuia, indiferent dacă este pensionar sau nu. Vârsta de pensio­nare doar pentru limită de vârstă şi nu pentru un alt tip de pensie, permite angajatorului să aplice procedura de concediere a salaria­tului, dar nu de demisie. Concedierea salariatului în asemenea caz se bazează pe art. 86, alin. (1), lit. y1) din Codul muncii.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand