3 December 2024
Chisinau
Cetăţeanul şi legea

Munca prin cumul: aspecte juridice și restricții

Loading
Cetăţeanul şi legea Munca prin cumul: aspecte juridice și restricții
Munca prin cumul: aspecte juridice și restricții
unsplash.com

Sunt unicul întreținător în familie, activez în calitate de muncitor la o firmă agricolă cu un salariu foarte modest. Din acest motiv, mai lucrez și prin cumul la o altă unitate. Însă, angajatorul de la locul de muncă de bază, nu acceptă să prestez o astfel de muncă la o altă unitate. Mai mult, am fost intimidat că, dacă nu încetez munca prin cumul la unitatea respectivă, aș putea fi concediat de la locul de muncă de bază. Vă rog să-mi spuneți care sunt aspectele juridice principale ale muncii prin cumul, în ce cazuri legea limitează o asemenea activitate și dacă angajatorul poate să interzică prestarea muncii prin cumul la o altă unitate?

Vasile Puiu, Strășeni

Rubrica „Cetăţeanul şi legea” vine în aju­torul cititorului nostru care caută răspun­suri la întrebări de ordin juridic. Conti­nuăm această tradiţie, pentru ca cititorii, care sunt şi salariaţi la diverse întreprin­deri, să nu se simtă vulnerabili juridic în faţa celor care încearcă să-i manipuleze. Linia fierbinte la tel.: 0 800 800 20 (luni şi joi de la 14.00-16.00).

 

Ion PREGUZA

expert

în Departamentul juridic al CNSM

 

Dreptul la muncă, inclusiv dreptul de a presta muncă prin cumul, constituie un drept al oricărei persoane. Mai mult, dreptul la mun­că constituie o garanție constituțională care trebuie respectată în cadrul raporturilor de muncă, atât în relațiile cu titularii funcțiilor, cât și atunci când sunt prezente raporturi de prestare a muncii prin cumul.

Munca prin cumul, potrivit art. 267 alin. (1) din Codul muncii, re­prezintă îndeplinirea de către salariat, pe lângă munca de bază, a unei alte munci, permanente sau temporare, în afara orelor de program, în temeiul unui contract individual de muncă distinct.

 

Munca prin cumul poate fi prestată atât în cadrul aceleiași unități, cât și în alte unități

 

Același articol din Codul muncii dispune că contractele individuale de muncă prin cumul pot fi încheiate cu unul sau cu mai mulți anga­jatori, dacă aceasta nu contravine legislației în vigoare. Astfel, munca prin cumul poate fi prestată atât în cadrul aceleiași unități, cit și în alte unități.

Pentru încheierea contractului individual de muncă prin cumul nu se cere consimțământul angajatorului de la locul de muncă de bază. Or, acesta nu poate să interzică salariaților săi prestarea muncii prin cumul la o altă unitate.

Unele prevederi ale legislații sau, mai bine spus, unele limitări ale muncii prin cumul vizează activitatea prin cumul a conducătorului unității de stat, inclusiv municipale, sau al unității cu capital majoritar de stat. Și anume. Conducătorul unității de stat, inclusiv municipale, sau al unității cu capital majoritar de stat, nu poate să presteze mun­că prin cumul la o altă unitate sau să cumuleze funcții la unitatea pe care o conduce, cu excepțiile prevăzute de legislația în vigoare. Mai mult, conducătorul unității de stat, inclusiv municipale, sau al unității cu capital majoritar de stat, nu poate să facă parte din organele care exercită supravegherea și controlul în unitatea pe care o conduce (art. 261 din Codul muncii).

Alte cazuri în care munca prin cumul poate fi limitată sunt pre­văzute de art. 269 din Codul muncii. Potrivit acestei norme legale, angajatorii, de comun acord cu reprezentanții salariaților (organul sindical al unității), pot stabili anumite restricții la prestarea muncii prin cumul numai pentru salariații cu anumite profesii, specialități și funcții, cu condiții și regim de muncă deosebite, a căror muncă prin cumul ar putea pune în pericol sănătatea sau securitatea procesului de producție.

În această ordine de idei, este de menționat dispoziția art. 42 alin. (2) lit. a prim) din Codul muncii, care stabilește că participa­rea salariaţilor la administrarea unităţii poate fi realizată, inclusiv prin participarea la aprobarea actelor normative la nivel de unitate, în cazurile prevăzute de Codul muncii și de alte acte legislative sau normative.

Particularitățile muncii prin cumul pentru unele categorii de salariați (cadre didactice, personal medico-sanitar și farmaceutic, personal din sfera cercetare-dezvoltare, salariați din cultură, artă, sport etc.), potrivit art. 268 din CM, se stabilesc de Guvern, după con­sultarea patronatelor și a sindicatelor.

Legislația prevede anumite restricții, în acest sens, și în privința funcționarilor publici a căror calitate este incompatibilă cu orice altă funcție publică decât cea în care au fost numiți.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand