La întreprinderea în care activez, unii salariați prestează munca în schimburi. Doresc să aflu în ce cazuri poate fi aplicată munca în schimburi și care sunt condițiile de remunerare a unei asemenea munci, inclusiv în zilele de odihnă în perioada de pandemie.
Nicolae Secrieru, Hâncești
Rubrica „Cetăţeanul şi legea” vine în ajutorul cititorului nostru care caută răspunsuri la întrebări de ordin juridic. Continuăm această tradiţie, pentru ca cititorii, care sunt şi salariaţi la diverse întreprinderi, să nu se simtă vulnerabili juridic în faţa celor care încearcă să-i manipuleze. Linia fierbinte la tel.: 0 800 800 20 (luni şi joi de la 14.00-16.00).
Ion PREGUZA
expert
în Departamentul juridic al CNSM
Munca în schimburi se admite (inclusiv în perioada de pandemie) cu respectarea prevederilor art. 101 din Codul muncii (CM). Potrivit acestei norme legale, munca în schimburi, adică lucrul în 2, 3 sau 4 schimburi, se aplică în cazurile când durata procesului de producție depășește durata admisă a zilei de muncă, precum și în scopul utilizării mai eficiente a utilajului, sporirii volumului de producție sau de servicii.
În condițiile muncii pe schimburi, fiecare grup de salariați prestează munca în limitele programului stabilit și aprobat de angajator, după consultarea reprezentanților salariaților (sindicatelor), ţinându-se cont de specificul muncii.
Munca în decursul a două schimburi succesive este interzisă. Programul muncii pe schimburi se aduce la cunoștința salariaților cu cel puțin o lună înainte de punerea lui în aplicare. Durata întreruperii în cazul muncii pe schimburi nu poate fi mai mică decât durata dublă a timpului de muncă din schimbul precedent.
Potrivit art.110 alin. (1) și (2) din CM, munca în zilele de repaus săptămânal este interzisă (repausul săptămânal se acordă timp de două zile consecutive, de regulă, sâmbătă și duminica). Prin derogare de la această interdicție, antrenarea salariaților la muncă în zilele de repaus se admite în modul și în cazurile prevăzute la art.104 alin. (2)-(4) din CM (inclusiv în alte cazuri, cu acordul scris al salariatului și al reprezentanților salariaților/sindicatelor). Durata repausului săptămânal neîntrerupt, în orice caz, nu trebuie să fie mai mică de 42 de ore, cu excepția cazurilor când săptămâna de muncă este de 6 zile.
Compensația pentru munca prestată (inclusiv în condițiile muncii pe schimburi) în zilele de repaus se face, după regula generală, în conformitate cu cerințele art.158 alin. (1) din CM, potrivit cărora munca prestată în zilele de repaus este retribuită: salariaților care lucrează în acord – cel puțin în mărime dublă a tarifului în acord; salariaților a căror muncă este retribuită în baza salariilor tarifare pe oră sau pe zi – cel puțin în mărimea dublă a salariului pe oră sau pe zi; salariaților a căror muncă este retribuită cu salariu lunar – cel puțin în mărimea unui salariu pe unitate de timp sau a remunerației de o zi peste salariu, dacă munca în ziua de repaus sau cea de sărbătoare nelucrătoare a fost prestată în limitele normei lunare a timpului de muncă și cel puțin în mărime dublă a salariului pe unitate de timp sau a remunerației de o zi peste salariu, dacă munca a fost prestată peste norma lunară.
Art.158 alin. (2) din CM prevede că la cererea scrisă a salariatului care a prestat munca în zi de repaus (inclusiv muncă pe schimburi), angajatorul poate să-i acorde o altă zi liberă care nu va fi retribuită (fără afectarea compensației stabilită de art.158 alin. (1) CM). Cu alte cuvinte, o altă zi liberă neretribuită poate fi acordată salariatului doar la cererea lui scrisă. Lipsa unei astfel de cereri exclude în principiu posibilitatea acordării altei zile libere neretribuite acestuia.
Zilele de odihnă stipulate de programul muncii pe schimburi pot să nu coincidă cu zilele de repaus săptămânal, prevăzute de art.109 din CM. În acest sens, alin. (3) al aceluiași articol din CM stabilește că în unitățile în care, datorită specificului muncii, nu se poate acorda repausul săptămânal în ziua de duminică, salariații vor beneficia de două zile libere în cursul săptămânii și de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă. Astfel, părțile trebuie în mod obligatoriu să stabilească un astfel de spor.
