Ce presupune interzicerea muncii forțate și care sunt reglementările principale cu privire la interzicerea și sancționarea muncii forțate?
Valentin Munteanu, Chișinău
Rubrica „Cetăţeanul şi legea” vine în ajutorul cititorului nostru care caută răspunsuri la întrebări de ordin juridic. Continuăm această tradiţie, pentru ca cititorii, care sunt şi salariaţi la diverse întreprinderi, să nu se simtă vulnerabili juridic în faţa celor care încearcă să-i manipuleze. Linia fierbinte la tel.: 0 800 800 20 (luni şi joi de la 14.00-16.00).
Ion PREGUZA
expert
în Departamentul juridic al CNSM
Interzicerea muncii forțate presupune garantarea faptului că nici o persoană nu poate fi constrânsă să muncească împotriva voinței sale, sub amenințare sau constrângere de orice fel. Mai mult, interzicerea muncii forțate este un principiu fundamental al dreptului muncii recunoscut atât la nivel internațional, cât și național.
În prezent, mai multe acte internaționale la care Republica Moldova este parte interzic munca forțată, printre care Convențiile Organizației Internaționale a Muncii nr. 29/1930 „Privind munca forțată sau obligatorie”, nr. 105/1957 „Privind abolirea muncii forțate” și altele.
În sensul Convenției nr. 29/1930, termenul „munca forțată sau obligatorie” este „Orice munca sau serviciu pretins unui individ sub amenințarea unei pedepse oarecare și pentru care numitul individ nu s-a oferit de buna voie”.
Prevederile actelor de drept internațional în acest domeniu sunt dezvoltate în art. 44 din Constituția țării, care interzice munca forțată și fixează activitățile ce nu constituie muncă forțată: serviciul cu caracter militar sau activitățile desfășurate în locul acestuia de cei care, potrivit legii, nu satisfac serviciul militar obligatoriu; munca unei persoane condamnate, prestată în condiții normale, în perioada de detenție sau de libertate condiționată; prestațiile impuse în situația creată de calamități ori de alt pericol, precum și cele care fac parte din obligațiile civile normale, stabilite de lege.
Dispozițiile convențiilor Organizației Internaționale a Muncii și ale Constituției privind interzicerea muncii forțate sunt concretizate și prevăzute expres de Codul muncii (art. 7), care definește prin muncă forțată (obligatorie) orice muncă sau serviciu impus unei persoane sub amenințare sau fără consimțământul acesteia.
Codul muncii prevede în mod expres că muncă forțată este orice muncă impusă unei persoane fără consimțământul acesteia
Codul muncii mai stipulează că se interzice folosirea sub orice formă a muncii forțate (obligatorii), și anume: ca mijloc de influență politică sau educațională ori în calitate de pedeapsă pentru susținerea sau exprimarea unor opinii politice ori convingeri contrare sistemului politic, social sau economic existent; ca metodă de mobilizare și utilizare a forței de muncă în scopuri economice; ca mijloc de menținere a disciplinei de muncă; drept mijloc de pedeapsă pentru participare la grevă; ca mijloc de discriminare pe criterii de apartenență socială, națională, religioasă sau rasială. Este important de menționat că în categoria de muncă forțată (obligatorie) Codul muncii mai include: încălcarea termenelor stabilite de plată a salariului sau achitarea parțială a acestuia; cerința angajatorului fată de salariat de a-și îndeplini obligațiile de muncă în lipsa unor sisteme de protecție colectivă sau individuală ori în cazul în care îndeplinirea lucrării cerute poate pune în pericol viață sau sănătatea salariatului.
După cum am menționat deja, art. 7 din Codul muncii prevede în mod expres că muncă forțată (obligatorie) este orice muncă impusă unei persoane, inclusiv fără consimțământul acesteia. Unele particularități ale reglementărilor legale, în acest sens, se mențin în art. 104 alin. (2) din Codul muncii, care stabilește situațiile în care munca suplimentară poate fi dispusă de angajator fără acordul salariatului. În aceste situații excepționale, pentru munca prestată se aplică stipulările favorabile cu privire la retribuirea muncii suplimentare prevăzute de art. 157 din același Cod al muncii.
În ceea ce privește răspunderea pentru aplicarea muncii forțate sunt relevante prevederile art. 168 din Codul penal, care instituie răspunderea penală. Cu alte cuvinte, când munca forțată îmbracă forma unei infracțiuni, organele competente investighează cazurile semnalate, iar instanțele de judecată aplică sancțiuni penale.
