19 aprilie 2021
Chisinau
Social

Mulți angajați nu doresc să revină la paradigmele tradiționale de lucru

Loading
Social Mulți angajați nu doresc să revină la paradigmele tradiționale de lucru
Mulți angajați nu doresc să revină la paradigmele tradiționale de lucru
pixabay.com

Pandemia de Covid-19 a schimbat radical modul de lucru nu doar în cadrul companiilor și instituțiilor de peste hotare, dar și în Republica Moldova. De la începutul pandemi­ei și până în prezent, o bună parte dintre angajatori au trecut la mun­ca de la domiciliu a angajaților. Ast­fel, munca de acasă sau sistemul de lucru hibrid, care îmbină activitatea de la distanță cu prezența la birou pentru întreaga echipă, ar putea rămâne în practica multor compa­nii și după ce va trece epidemia de Covid-19.

„Este mult mai comod și mai puțin cos­tisitor, atât pentru companie, cât și pentru angajat. Cea dintâi nu trebuie să plătească chiria, alte cheltuieli de întreținere a oficiu­lui, iar pentru angajat oferă confortul de a munci chiar de acasă. Nu trebuie să te trezești dimineață ca să nu întârzii la ser­viciu. Între timp, îți poți rezolva și alte pro­bleme. Bineînțeles, nu toți pot munci de acasă. Depinde de domeniul de activitate și ceea ce profesezi. De la începutul pan­demiei, angajații noștri muncesc de acasă și cred că așa vom continua. La oficiu avem doar câțiva angajați, iar ceilalți vin doar atunci când este cazul să semneze ceva sau sa ia vreun document”, ne spune Petru Darie, managerul unei companii de asigu­rări din Chișinău. De la distanță activează chiar și unele site-uri de știri din țară, dar și alte companii de marketing, desing etc.

 

Acasă e mult mai comod

Cele relatate de unii angajatori din Re­publica Moldova sunt confirmate și de un sondaj internațional. Potrivit unui studiu realizat de Compania de cercetare Kasper­sky, trei sferturi dintre angajați nu își do­resc să revină la paradigmele tradiționale de lucru, de dinainte de Covid-19. În cadrul acestui studiu au fost chestionați opt mii de angajați de la întreprinderi mici și mijlo­cii din mai multe industrii. Sondajul a dez­văluit că 74 la sută dintre angajați doresc să reorganizeze modul tradițional de lucru de până la pandemie.

„În loc să se întoarcă la desfășurarea activităților obișnuite de la job, angajații din întreaga lume își modelează acum un viitor de business în condițiile lor, in­diferent dacă acest lucru înseamnă că își petrec mai mult timp cu cei dragi – 47%, economisind bani – 41% sau lucrând de la distanță – 32%”, se arată în comunicat.

Aproape doi din cinci lucrători își do­resc să lase în urmă programul de lucru 9:00 – 17:00, iar numărul acestora este și mai mare pentru cei cu vârste între 25-34 de ani, sugerând o tendință în creștere. Un număr similar dintre aceștia, 34 la sută, sunt gata să spună adio birourilor fixe și aproximativ o treime – 32% – vor să termi­ne cu săptămâna de lucru de cinci zile.

Cercetarea a evidențiat, de asemenea, că aproape o treime dintre angajați consideră munca la distanță ca al treilea cel mai mare beneficiu, care vine ca un avantaj secundar al pandemiei actuale, după timpul petrecut cu familia și economisirea banilor.

„Ne confruntăm cu un moment definito­riu și foarte interesant. Este clar că această pandemie a accelerat transformarea digi­tală și a accentuat îmbinarea vieții noas­tre profesionale cu cea personală. Vedem acum că angajații folosesc tehnologia pen­tru a-și crea un nou viitor și preiau condu­cerea în adoptarea schimbărilor, în căuta­rea unei mai mari libertăți și a flexibilității. Companiile au acum misiunea de a adapta și remodela locul de muncă modern, fă­cându-l mai productiv, mai sustenabil și mai maleabil”, a declarat Alexander Moise­ev, director de afaceri la Kaspersky.

Studiul a fost realizat pe un eșantion de peste opt mii de cetățeni din circa 20 de țări, între care Germania, Italia, Japonia etc.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și