28 martie 2024
Chisinau
Без рубрики

Ministerul de resort nu aude doleanţele pedagogilor

Loading
Без рубрики Ministerul de resort nu aude doleanţele pedagogilor
Ministerul de resort nu aude doleanţele pedagogilor

 

 

scoala-mitoc

Foto: vocea.md

Orice organizaţie sindicală primară din ţară şi-ar dori un dialog constructiv cu ad­ministraţia, în calitate de partener, precum cea de la gimnaziul din satul Mitoc, raionul Orhei. Practic, di­recţia acestei instituţii pre­universitare în frunte cu Ta­tiana Zubco nu-şi permite să întreprindă careva acţiuni, fără a se consulta cu condu­cerea organizaţiei sindicale, ne mărturiseşte preşedinta comitetului sindical, Lidia Cociorvă. Fie că este vorba de repartizarea, tarifarea orelor sau de premierea ce­lor mai buni învăţători.

 

O expresie pregnantă a re­spectivei colaborări benefice dintre organizaţia sindicală şi administraţia gimnaziului o re­prezintă contractul colectiv de muncă, încheiat acum câţiva ani şi prelungit nu demult printr-un act adiţional. Dovadă a faptului că organizaţia sindicală valo­rează mult pentru administraţia gimnaziului este şi prevederea din contractul colectiv de muncă potrivit căreia liderii organiza-ţiei sindicale au dreptul la șapte zile suplimentare la concediul anual.

De contractul colectiv de muncă beneficiază şi pedagogii și lucrătorii auxiliari ai gimna­ziului. Astfel, angajaţii, care pe parcursul anului de muncă au lucrat zi de zi, fără a-şi lua vreo zi de concediu medical, benefi­ciază de trei zile adăugătoare la concediul anual plătit. La fel, de o durată mai mare a concediului, 4 zile suplimentare, beneficiază şi salariaţii care au copii de până la 14 ani.

 

g_social

Funcţionarii Ministerului Educaţiei nu răspund la scrisorile pedagogilor

 

Un mare avantaj al contractu­lui colectiv de muncă, în baza că­ruia sunt reglementate relaţiile de muncă dintre administraţia şi angajaţii gimnaziului din Mitoc este, în opinia Lidiei Cociorvă, soluţionarea problemei odihnei de vară a copiilor salariaţilor. Dacă, înainte vreme, biletele erau distribuite prin tragere la sorţi, în prezent, orice părinte, pedagog sau lucrător auxiliar, îşi poate trimite copilul la o tabără de odihnă. În afară de aceas­ta, salariaţii pot conta pe ajutor material pentru tratament me­dical.

 

Pedagogul, adus în prag de sărăcie

 

Este adevărat, ne spune pre­şedinta comitetului sindical de la gimnaziul din Mitoc, că exis­tă probleme care afectează pe­dagogii și nu pot fi soluţionate în cadrul unui contract colectiv de muncă, oricât de bune ar fi relaţiile dintre administraţie şi sindicate. De pildă, ea spune că nu vede rostul unei dispoziţii a Ministerului Educaţiei, prin care profesorilor, cu o experienţă de muncă de 30-35 de ani, li se in­terzice un program săptămânal mai mare de 18 ore.

Pedagogul, odinioară, era fruntea satului, era apreciat, ast­fel încurajându-se setea pentru carte. Pe când astăzi, profesorul de la sat, practic, nu este luat în seamă de stat. Dânsa este de pă­rere că pedagogul a fost adus în pragul sărăciei. Totuşi, în ciuda situaţiei disperate, acesta nu se dedă la acţiuni publice de pro­test, pentru că este o natură con­ştiincioasă.

 

Citește și: Sindicatele din educaţie reiau acţiunile de protest

 

Pedagogul, spune Lidia Co­ciorvă, este dispus să-şi sacrifi­ce ultimul ban pentru a procura anumite materiale ilustrative, alte accesorii pentru cabinetul de profil. De obicei, vin responsabili de la raion sau de la minister şi rămân încântaţi de felul cum sunt amenajate sălile pentru ore, însă niciodată nu aduc vorbă de con­tribuţia lor, totul e lăsat în seama pedagogului. Mai rău, intervine Margareta Gotcă, preşedinte al Consiliului raional al sindicate­lor din educaţie şi ştiinţă, funcţi­onarii de la Ministerul Educaţiei şi-au făcut un obicei prost să nu reacţioneze la demersurile peda­gogilor, ale sindicatelor teritoria­le care vizează diverse deficienţe, probleme ce afectează procesul de instruire.

În genere, conchide Lidia Co­ciorvă, statul face prea mari eco­nomii pe seama şcolilor. Bunăoa­ră, ea sugerează drept necesară instituirea unei funcţii de psiho­log în fiecare şcoală. Or, creşte numărul copiilor cu probleme de ordin psihologic, mai ales dintre acei cu părinţii plecaţi la muncă peste hotare, care au nevoie de consilierea unui specialist.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand