5 December 2024
Chisinau
Cetăţeanul şi legea

Medici decedați în lupta cu Covid-19: indemnizația unică

Loading
Cetăţeanul şi legea Medici decedați în lupta cu Covid-19: indemnizația unică
Medici decedați în lupta cu Covid-19: indemnizația unică
esp.md

Vă rog să ne spuneți care este modalitatea de soli­citare și acordare a indemnizației unice în mărime de 100.000 de lei, în cazul în care medicul unei po­liclinici a decedat la locul său de muncă în lupta cu Covid-19?

Anastasia Tcacenco, Bălți

Rubrica „Cetăţeanul şi legea” vine în aju­torul cititorului nostru care caută răspun­suri la întrebări de ordin juridic. Conti­nuăm această tradiţie, pentru ca cititorii, care sunt şi salariaţi la diverse întreprin­deri, să nu se simtă vulnerabili juridic în faţa celor care încearcă să-i manipuleze. Linia fierbinte la tel.: 0 800 800 20 (luni şi joi de la 14.00-16.00).

 

Ion PREGUZA

expert

în Departamentul juridic al CNSM

 

Reglementările principale care vizează procedura privind so­licitarea și acordarea indemnizației unice pe care ați indicat-o în adresarea dvs. sunt cuprinse în Legea nr. 69 din 21.05.2020 (Legea nr. 69/2020).

Potrivit prevederilor art. VI secund din Legea nr. 69/2020 (în redacția Legii nr. 169 din 11.11.2021), indemnizația unică în mărime de 100.000 de lei se stabilește pentru personalul implicat nemijlocit în activitățile medicale de combatere a infecției cu Co­vid-19 și vaccinat împotriva Covid-19 din cadrul instituțiilor medico-sanitare publice de asistență medicală spitalicească, de asistență medicală urgentă prespitalicească, de asistență medicală specia­lizată de ambulatoriu, de asistență medicală primară, din cadrul instituțiilor/subdiviziunilor medicale din subordinea Ministerului Afa­cerilor Interne, a Ministerului Apărării, a Administrației Naționale a Penitenciarelor și a Serviciului de Informații și Securitate, care a de­cedat în lupta cu Covid-19.

Această indemnizație se acordă dacă decesul întreținătorului vac­cinat împotriva Covid-19 a survenit ca urmare a infectării în cadrul desfășurării nemijlocite a activității medicale în lupta cu Covid-19.

Indemnizația unică se acordă: a) soțului supraviețuitor; b) copiilor până la vârsta de 18 ani sau, dacă își continuă studiile în instituții de învățământ cu frecvență (secundar, mediu de specialitate și superior), până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 23 de ani; c) unu­ia dintre părinți, în cazul în care nu sunt urmași specificați la lit. a) și b). Indemnizația se acordă la cererea persoanei care a obținut dreptul la indemnizație, a tutorelui (curatorului) acesteia.

 

Modul de acordare a indemnizației unice se stabilește de către Guvern

Totodată, art. VI secund alin. (6) din Legea nr. 69/2020 prevede că modul de solicitare și acordare a indemnizației unice se stabilește de către Guvern, iar mai exact – potrivit Regulamentului cu privire la modul de solicitare și acordare a indemnizației unice în cazul per­sonalului decedat în lupta cu Covid-19 din cadrul instituțiilor medi­co-sanitare publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 21/2021 (Regulament).

Prevederile Regulamentului stipulează inclusiv că: indemnizația unică se acordă la cererea persoanei care a obținut dreptul la aceas­tă indemnizație sau a tutorelui (curatorului) acesteia; indemnizația unică se acordă urmașilor, dacă decesul întreținătorului a survenit ca urmare a infectării în cadrul desfășurării nemijlocite a activității medicale în lupta cu Covid-19; cererea pentru stabilirea indemnizației unice se depune de către persoana care a obținut acest drept sau tutorele (curatorul) acesteia, cu prezentarea documentelor confir­mative, la instituția medico-sanitară publică sau autoritatea publică în care a activat persoana decedată. Cererea se consideră completă și se acceptă pentru stabilirea indemnizației unice dacă toate actele confirmative au fost prezentate de către solicitant.

La cererea pentru stabilirea indemnizației unice se anexează copi­ile următoarelor acte: 1) actul de identitate al solicitantului; 2) certi­ficatul de deces al întreținătorului; 3) certificatul constatator de de­ces (formular 106/e), eliberat de Agenția Națională pentru Sănătate Publică (care confirmă cauza decesului – Covid-19); 4) acte de stare civilă, care adeveresc căsătoria/gradul de rudenie cu decedatul.

Ministerul Sănătății emite ordinul privind acordarea indemnizației unice urmașilor personalului decedat ca urmare a infectării în ca­drul desfășurării nemijlocite a activității medicale în lupta cu Covid-19. Indemnizația unică se achită de către instituția medico-sanitară publică sau autoritatea publică solicitantă, în care a activat persoana decedată.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand