Prevederile ce ţin de optimizarea hărţii instanţelor de judecată şi crearea completelor specializate, incluse în Programul de activitate a Guvernului pentru 2016-2018, creează premise pentru a fi făcut un pas înainte în protejarea drepturilor salariaţilor. Declarații în acest sens a făcut Oleg Budza, preşedintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, în cadrul unei conferinţe internaţionale privind instanţele specializate în litigii de muncă, desfăşurată recent la Chişinău.
Practica din ultimii ani din domeniul jurisdicţiei muncii din ţara noastră a dus la conştientizarea de către actorii sociali a necesităţii privind instituirea unor instanţe specializate în această materie, a remarcat preşedintele CNSM.
„Numeroasele adresări ale angajaţilor în instanţele de judecată, tergiversarea soluţionării acestora, calitatea scăzută a examinării litigiilor de muncă, cheltuielile exagerate pentru serviciile de asistenţă juridică sunt doar o parte din motivele care au determinat abordarea acestei chestiuni”, a accentuat Oleg Budza.
Pornind de la cele menţionate mai sus, dar şi din menirea constituţională de a contribui la apărarea drepturilor profesionale, sociale şi economice ale salariaţilor, sindicatele nu pot fi indiferente faţă de situaţia existentă în ceea ce priveşte asigurarea unei protecţii eficiente a drepturilor legale ale salariaţilor.
Oportunitatea creării unor complete de judecată specializate în soluţionarea litigiilor individuale şi a conflictelor colective de muncă a fost un obiectiv asupra căruia partenerii sociali nu au ajuns la un acord, în 2014, în cadrul aprobării platformei pentru dialogul social. Cu toate acestea, Guvernul actual a rezervat în programul său de activitate un capitol aparte chestiunii ce ţine de optimizarea hărţii instanţelor de judecată, precum şi de crearea completelor specializate.
Oleg Budza şi-a exprimat speranţa că, în urma desfăşurării conferinţei sus-menţionate, va fi conştientizată încă o dată necesitatea perfecţionării legislaţiei naţionale în vederea constituirii unor complete specializate în litigiile de muncă.
În context, domnia sa a lansat iniţiativa să fie constituit un grup de lucru din care să facă parte reprezentanţi ai partenerilor de dialog social tripartit şi care să activeze sub egida Ministerului Justiţiei. Prin prisma lui, vor avea loc consultări cu magistraţi şi cu alţi specialişti, precum şi cu publicul larg, după care vor fi formulate propuneri care vor fi înaintate în Parlament.
Probleme de organizare
Prezent la eveniment, Andrian Candu, preşedintele Parlamentului, a apreciat că, în prezent, cu siguranţă, sunt unele probleme ce ţin de organizarea instanţelor, cum ar fi volumul mare de lucru pe care îl au judecătorii. Din această cauză, există şi o mai puţină specializare a magistraţilor în anumite domenii.
În timp ce unii susţin că ar trebui să fie constituite instanţe specializate în ţară, iar alţii că a existat şi o experienţă neplăcută legată de acestea, nu este exclus să fie aplicată o soluţie de mijloc – completele specializate. Totodată, ar putea fi elaborat şi un
model tranzitoriu, a opinat preşedintele Parlamentului.
„Cele patru modele de specializare în litigiile de muncă a magistraţilor, propuse de promotorii acestei iniţiative, merită toate a fi examinate. În Parlamentul Republicii Moldova există deschidere pentru propunerile ce vor fi înaintate şi chiar vă încurajăm să veniţi cu solicitări la adresa autorităţilor, în aşa fel încât ideile bune să se regăsească în modificări de legislaţie, în proiecte de lege şi în schimbări de sistem”, a afirmat Andrian Candu.
Vom veni
cu susţinerea necesară
la nivelul Guvernului
şi al Parlamentului
În opinia sa, lucrătorii rămân în continuare fără protecţie. Totuşi, atunci când salariaţii nu reuşesc să-şi facă dreptate în instanţă, nu înseamnă neapărat că acest sistem este putred, ci că ceva nu este în regulă în interiorul acestuia, a opinat vorbitorul.
„De aceea, vă încurajez să perseveraţi şi să înaintaţi propuneri care vor avea parte de susţinerea necesară atât la nivelul Guvernului, cât şi al Parlamentului. Or, este important ca şi salariatul, şi patronul să-şi poată apăra drepturile şi astfel justiţia să ajungă să funcţioneze în echilibru pentru ambii”, a mai menţionat Andrian Candu. La rândul său, Pirkka Tapiola, șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, si-a exprimat scepticismul în ceea ce priveşte crearea tribunalelor specializate în litigiile de muncă. Acesta a fost alimentat de faptul că practica instanţelor economice instituite în ţara noastră ar înclina mai mult spre corupţie, o problemă gravă a societăţii moldoveneşti.
Instruirea judecătorilor
Pirkka Tapiola a accentuat că este important ca judecătorii să fie instruiţi cu privire la dreptul muncii şi litigiile din acest domeniu, să dispună de cunoştinţe specializate. Ca punct de pornire ar putea servi organizarea de seminare orientate spre sporirea calificării judecătorilor.
Eforturile de acest fel nu implică resurse financiare semnificative, în timp ce impactul ar fi considerabil, a apreciat șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău. Şi medierea ca metodă de soluţionare a litigiilor de muncă ar trebui să devină obligatorie, aşa cum propun autorii unui studiu elaborat la solicitarea promotorilor iniţiativei privind crearea instanţelor specializate. Este necesar ca, în general, conceptul de mediere să fie promovat în Republica Moldova şi, în primul rând, să li se explice moldovenilor că toate părţile ar avea de câştigat în acest fel.
Practica externă
Starea de lucruri descrisă de părţile interesate denotă mai multe probleme, inclusiv că nu există încredere în justiţie, examinarea dosarelor durează, costurile sunt mari, lipsesc judecători calificaţi, a constatat în cadrul conferinţei Jan Gunnar Stellan Gärde, expert în tribunalele muncii din Suedia.
Expertul a remarcat că de vreme ce există o inegalitate în ceea ce priveşte accesul la justiţie al angajatorilor şi al salariaţilor, este obligaţia statului să dispună de un drept al muncii care să protejeze oamenii. Totodată, este important ca sistemul judiciar şi de aplicare a dreptului muncii să fie eficient, pentru a asigura protejarea tuturor drepturilor angajaţilor.
Cu referire la practica negocierilor obligatorii înainte de a compărea în instanţă, existentă în ţara sa, Jan Gunnar Stellan Gärde a menţionat că, datorită acesteia, 80 la sută din toate litigiile de muncă sunt soluţionate fără a mai ajunge în judecată.
Pornind de la experienţa Germaniei, Wilfried Loehr-Steinhaus, preşedintele Tribunalului Muncii de la Bonn, a recomandat participanţilor la conferinţa de la Chişinău instituirea unor instanţe sau complete specializate de judecători. Totodată, în opinia sa, este important să existe şi o instruire corectă a magistraţilor, care să fie combinată şi cu restructurarea şi reformarea sectorului.
Dacă salariaţii
simt că nu li se face
dreptate, ei nu mai merg în instanţă
Ținând seama de realităţile Republicii Moldova, cel mai potrivit ar fi ca la prima etapă să fie constituite complete specializate, adică să se meargă pe specializarea judecătorilor. Mai târziu, însă, dacă va fi necesar, ar putea fi create şi instanţe specializate, a menţionat Oleg Mîrleanu, vicepreşedinte al Federaţiei „Sindicons”.
În statele europene, atunci când se discută problema soluţionării litigiilor de muncă, pe primul loc este pus interesul oamenilor. Pe al doilea, se situează calitatea actului de justiţie şi respectarea principiului celerităţii în soluţionarea litigiilor de muncă.
Al treilea loc revine implicării partenerilor sociali în soluţionarea litigiilor individuale de muncă, inclusiv în instanţele de judecată. Şi pe un plan secund sunt puse problemele legate de cheltuielile suportate de stat pentru crearea şi întreţinerea instanţelor specializate.
Cu referire la argumentul unor magistraţi prezenţi la conferinţă, că numărul de dosare legate de litigiile de muncă examinate în instanţă este în descreştere, Oleg Mîrleanu a remarcat că aceasta nu înseamnă că sunt puţine probleme şi că drepturile salariaţilor nu sunt încălcate frecvent. Dacă salariaţii simt că nu li se face dreptate, ei nu mai merg în instanţa de judecată.