Frumoasa expresie, maxima „de la Râm ne tragem”, în ultima perioadă a devenit piatră de încercare, cuvânt de ocară, cumpănă a devenit, care seamănă ură în sufletele moldovenilor. Nu mai vrea moldoveanul să fie „urmaş al Romei”, să fie frate de vorbă cu italianul, căci, în viziunea naivă a moldoveanului, de acolo vine urgia.
Coronavirus, un termen medical ca oricare altul, a ajuns astăzi atât de blestemat, care înspăimântă toată lumea.
Ilenuţa din raionul Sângerei de 20 de ani e pe meleagurile italiene. A plecat devreme, fată tânără fiind, s-a dus mai mult că moda pe atunci era aşa. căci la o adică cei doi copii nu mai mureau de foame. S-a dus într-un ceas bun, într-un ceas cu noroc. Mai rar aşa se întâmplă, ca timp 20 de ani să ai grijă de aceeaşi bătrână care în februarie 2020 a ajuns la frumoasa vârstă de 90 de ani. Greu i-a fost, uşor i-a fost, nu se gândeşte. S-a obişnuit cu femeia de care a avut grijă aceşti ani.
În februarie, Ilenuţa a decis să se întoarcă acasă. Iarăşi, dacă ai s-o întrebi de unde vine această decizie, n-o să-ţi spună. Nici ea nu ştie, probabil. Și totuşi, zice ea, mai mult sie decât celor care o întreabă, că virusul i-a întărit decizia de a se întoarce demult la Sângerei, deşi şi în Italia casa bătrânei îi era un fel de a doua casă. O situaţie ieșită din comun, probabil, a fost necesară pentru a înclina balanţa spre întoarcerea acasă. Nu se ştia încă pe atunci că vor muri atâţia şi atâţia bătrâni italieni, că va ajunge boala şi la noi. S-a sculat dimineaţa, a luat geamantanul şi a venit acasă. 14 zile nu a ieşit din casă. Vecinii nici nu ştiau că Ileana este acasă. Îi era ruşine să iasă la poartă. De fapt, se simţea vinovată că, uite, poate crede cineva că este infectată şi că a adus şi pe uliţele Sângereiului blestemata boală. 14 zile au trecut şi Ileana mândră, zâmbitoare, cu privirea senină, a ieşit din casă şi a început să colinde străzile Sângereiului pur și simplu așa, de dor de baștină. Din păcate, străzile erau pustii, lume puţină, teama de boală a ajuns-o din urmă. Sângereiul, ca şi toată Republica Moldova, era în carantina legată de coronavirus.
Nicolae și Stela, ea de prin părțile Edinețului, el de la Telenești – așa le-a fost destinul, să se întâlnească în Italia, la Milano. Ori că trandafirii din Milano sunt mai mirositori, ori că privirea băiatului de la Telenești a fost mai sinceră, dar Stela noastră a fost de acord și astfel au pornit căsnicia. Virusul i-a prins în Milano cu casă, cu masă, cu toate cele necesare unei căsnicii de invidiat. Ambii moldoveni sunt și încurajați de marea dragoste, totul le-a reușit. De aceea, au decis să confrunte pandemia în casa lor din Milano. Nu s-au gândit să fugă. Da, la fel ca și toți italienii, stau izolați în casă, cu toții cântă seara imnuri de sănătatea medicilor. Îi întrebam cum se descurcă. Auzim vești groaznice de pe meleagurile italiene, răspunsul a fost strict moldovenesc: mai rău să nu fie. Noi ne descurcăm. Ce faceți voi acolo? Cum vă descurcați, căci am auzit că medicii nu prea ajung, medicamentele sunt pe sponci, nu aveți strictul necesar. Așa că întăriți-vă. De la italieni am învățat un lucru: numai uniți într-un gând, într-un cuget ne putem salva”.
Lida, o femeie în vârstă de 66 de ani, așa a decis, să revină exact acum în Italia, după un concediu de o lună. Nu au înspăimântat-o veștile alarmante venite din peninsulă. Și-a luat geamantanul și, în ultima zi când mai putea lua avionul spre Italia, a plecat. E acolo cu o femeie de care a avut grijă mulți ani. Putea să rămână, putea să piardă ultimul avion, câte puteau să se întâmple. Dar s-a întors în Italia. Atâta m-a rugat să scriu: „Să nu credeți că din cauza banilor am plecat. Nu, undeva departe, în adâncul sufletului, mă simțeam obligată să fiu acolo unde mai bine de 10 ani am împărțit și pâine, și la pâine cu o italiancă, chiar și dacă e mai în vârstă ca mine, dar soră mi-a fost tot acest timp”.
Oameni și destine. Trei destine care „de la Râm se trag”, dar toate trei în Moldova s-au născut și s-au format ca oameni cu caracter.
