24 November 2024
Chisinau
Social

Majorarea până la 2000 de lei a pensiei minime, doar pentru cei cu stagiu complet

Loading
Social Majorarea până la 2000 de lei a pensiei minime, doar pentru cei cu stagiu complet
Majorarea până la 2000 de lei a pensiei minime, doar pentru cei cu stagiu complet
Vocea poporului

Subiectul privind majorarea pensiilor până la 2000 de lei este unul frecvent discutat în ultimul timp. Mai ales că în Republica Moldova sunt destul de mulți pensionari care primesc mai puțin de 2000 de lei lunar și pentru ei circa 500 de lei în plus este o adevărată avere. Însă nu toți pensionarii vor avea pensia minimă de 2000 de lei.

Premierul Natalia Gavrilița a anunțat că majorarea până la 2000 de lei a pensiilor se va realiza doar pentru cei cu stagiu complet de muncă. „Sunt prevăzute mai multe modificări și vor fi majorări, inclusiv pentru persoanele cu sta­giu incomplet, dar nu în măsura în care se majorează pensiile”, a declarat premierul.

„Acum se elaborează mecanis­mul de îmbunătățire a sistemului de pensionare în general, acesta fiind afectat de hotărârile guver­nărilor anterioare, timp de 30 de ani. Noi lucrăm la un mecanism care ar fi optim, despre care vom vorbi când vom stabili totul până la mici detalii. Majorarea pensiilor va fi realizată în funcție de sta­giul de muncă, cei fără stagiu vor beneficia de unele indemnizații care vor fi mărite, dar nu în mă­sura pensiilor pentru cei cu stagiu de muncă”, a precizat, în cadrul unei emisiuni televizate, Natalia Gavrilița.

Creșterea pensiei minime până la 2.000 de lei și elaborarea unui concept de dezvoltare a sistemu­lui de asigurări sociale pe termen mediu este punctul 29 din lista de priorități primordiale stabilite de noul Guvern.

Unii experți au făcut calculele și au constatat că:

  • persoana care a cotizat 1/3 din stagiul complet va avea o pensie de 666 de lei;
  • persoana care a cotizat 2/3 din stagiul complet va avea o pensie de 1333 de lei;
  • persoana care a cotizat sta­giul complet, dar nu a avut veni­turi mari, va primi pensia minimă.

În același context, premierul a anunțat că ar putea fi eliminată vârsta minimă de pensionare, iar fiecare cetățean va primi dreptul să se pensioneze la orice vârstă dorește, cu calcularea pensiei în funcție de cotizațiile achitate până în ziua pensionării.

 

Sindicatele pledează pentru pensia anticipată

 

„Când s-a elaborat reforma din 2016-2017, sindicatele au partici­pat activ la toate etapele. Multe propuneri ale noastre au fost in­cluse în proiectele de documente. Noi, sindicatele, am optat pentru pensia anticipată, care se practi­că în mai multe țări. Evident, se respectă vechimea în muncă asi­gurată a celor care contribuie în sistem”, a menționat Sergiu Sain­ciuc, vicepreședinte al CNSM.

La noi a fost stabilită pensie anticipată pentru bărbați, iar fe­meile nu aveau stagiu de coti­zare pentru vechimea în muncă asigurată din motivul că îngrijirea copilului se include în vechimea totală, dar nu și în vechimea de muncă asigurată. Sindicatele pro­pun ca cel puțin trei ani de zile pentru îngrijirea copilului să fie incluși în vechimea în muncă asi­gurată și atunci s-ar rezolva pro­blema.

Minimul de existență pentru pensionari e de 1700 de lei, la salariați e 2200 de lei, dar aici nu trebuie de uitat de echitatea so­cială.

„De pensia minimă este lega­tă pensia de dizabilitate și atunci, dacă stabilim pensia minimă de 2000 de lei, costurile vor fi mult mai mari. Trebuie de gândit foar­te bine cum să asigurăm acest ni­vel de protecție și totodată să nu diminuăm importanța celorlalți. Cel care a avut pensia minimă de 1100 de lei va primi 2000 de lei, iar celui care a muncit în sudoa­rea frunții și are pensia 2100 de lei nu i se va adăuga nimic. Poate și aici ar fi necesar de îmbinat in­dexarea pensiilor de la 1 octom­brie pentru toți ceilalți cu un pro­cent mai mare, dar pentru cei cu pensia mai mică de 2000 de lei să le acordăm un supliment”, a con­cluzionat Sergiu Sainciuc.

 

Indexarea pensiilor, de la 1 octombrie

Într-adevăr, de la 1 octombrie, pensiile și unele prestații sociale de stat ar putea fi indexate cu 3,86%. Indicatorul a fost stabilit pornind de la rata inflației înregis­trată în primul semestru al anului în curs. Un anunț privind inițierea proiectului în acest sens a fost fă­cut public pentru consultări.

Amintim că în data de 1 apri­lie pensiile au fost indexate cu 3,89%, coeficientul de indexare constituind media creșterii anua­le a indicilor prețurilor de consum pentru ultimii trei ani. Potrivit informațiilor furnizate atunci de Casa Naţională de Asigurări So­ciale, pentru indexarea pensiilor a peste 663 de mii de beneficiari în bugetul asigurărilor sociale de stat pentru acel an au fost planifi­cate mijloace financiare în valoare de 608 milioane de lei.

Potrivit normelor legale, inde­xarea pensiilor și a unor plăți so­ciale are loc de două ori pe an, în data de 1 aprilie și, respectiv, 1 octombrie.

În prezent, cuantumul pensiei minime pentru limită de vârstă este 1.188 de lei.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand