2 October 2024
Chisinau
Social

Mai mulți șomeri și mai puține locuri vacante

Loading
Social Mai mulți șomeri și mai puține locuri vacante
Mai mulți șomeri și mai puține locuri vacante
Vocea poporului

În primele șase luni ale anului curent, numărul șomerilor din Re­publica Moldova a crescut cu peste 1,4 la sută în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Vorbim despre 3,8%, față de 2,4%, cât a fost înregistrat în anul 2022.

Potrivit Biroului Național de Statistică, în Republica Moldova sunt înregistrați 35,6 mii de șomeri, mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut, când au fost înregistrate 21,6 mii de persoane fără un loc de muncă. Iar potrivit Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, la data de 22 august, erau în evidență 12.378 de locuri de muncă vacante.  Șomajul a afectat într-o proporție mai mare bărbații, care au constituit 56,7% din totalul de șomeri, și persoanele din mediul urban – 59,5%.

Rata șomajului la populația cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani a constituit 3,8%, fiind mai mare față de nivelul anului precedent. În funcție de vârstă, cea mai înaltă rată a șomajului este înregistrată în rândul tinerilor de 15-24 de ani.

Forța de muncă, și aici vorbim de populația activă cu vârsta de la 15 ani în sus, a constituit 935,1 mii de persoane, fiind în creștere cu 3,9% față de trimestrul II din 2022.

În cadrul forței de muncă, ponderea femeilor (50,1%) a fost mai în­altă în comparație cu cea a bărbaților (49,9%), iar ponderea persoane­lor economic active din mediul rural a fost mai mare ca ponderea celor din mediul urban (54,5% și, respectiv, 45,5%).Vârsta medie a populației ocupate a fost de 44 de ani.

În anul 2022, rata șomajului din țara noastră a fost de peste 4%, du­blu față de 2021. Cât privește munca nedeclarată în rândul salariaților, aceasta  a constituit 8 la sută, față de 6,2% în trimestrul II al anului trecut. Practica de angajare fără perfectarea contractelor individuale de muncă în baza unor înțelegeri verbale este mai frecventă în rândul bărbaților – 10,3%, față de femei – 6,1%. Cele mai mari ponderi ale salariaților care lucrează doar în baza unor înțelegeri verbale sunt înre­gistrate în agricultură, în construcții, comerț și industrie.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand