1 iulie 2022
Chisinau
Cititorii ne scriu

Mai multe şanse de succes, graţie colaborării cu experţii sindicali

Loading
Cititorii ne scriu Mai multe şanse de succes, graţie colaborării cu experţii sindicali
Mai multe şanse de succes, graţie colaborării cu experţii sindicali
tricon

Foto: tricon.md

„Ne face o deosebită plăcere ca, prin intermediul acestei scrisori, să aducem sincere mulţumiri dlui Oleg Budza, preşedintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, din partea administraţiei, comitetului sindical şi a acţionarilor de la SA „Tricon” din Ca­hul.

Suntem recunoscători specialiştilor de la Inspectoratul Muncii al Sindica­telor, filiala sud, pentru activitatea de solidaritate, colaborare şi conlucrare, în urma unei vizite de inspecţie sub aspectul respectării prevederilor legis­lative şi normative în domeniul muncii. Aceasta a încadrat aspecte legate de evaluarea riscurilor imediate şi urgente pentru realizarea măsurilor de protec­ţie şi prevenire.

Nu poate decât să ne bucure că pu­tem conta pe experţii sindicali, în cali­tate de parteneri de încredere, în rezol­varea problemelor legate de activitatea pe care o desfăşurăm. Această colabo­rare ne-a deschis noi perspective, iar prin activitatea noastră în comun avem mai multe şanse de succes pe diferite planuri. În speranţa unei colaborări vi­itoare, vă mulţumim şi vă dorim mult succes în tot ceea ce faceţi”.

 

Valentina ANDREEV,

directorul general al SA „Tricon”

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
Situs sbobet resmi terpercaya. Daftar situs slot online gacor resmi terbaik. Agen situs judi bola resmi terpercaya. Situs idn poker online resmi. Agen situs idn poker online resmi terpercaya. Situs idn poker terpercaya.

situs idn poker terbesar di Indonesia.

List website idn poker terbaik.

Kunjungi situs mpo slot online terpercaya

Kunjungi Situs slot mpo online terbaik Indonesia.

Situs agen slot terpercaya dan resmi

slot hoki gacor