4 December 2024
Chisinau
Social

„Locul sindicatelor din Republica Moldova este în marea familie a Uniunii Europene”

Loading
Social „Locul sindicatelor din Republica Moldova este în marea familie a Uniunii Europene”
„Locul sindicatelor din Republica Moldova este în marea familie a Uniunii Europene”
Vocea poporului

După vizita delegației Biroului OIM pentru Activitățile Lucrăto­rilor (ILO-ACTRAV) la Chișinău, considerată a fi una istorică pentru mișcarea sindicală din Republica Moldova, la sfârșitul săptămânii trecute, Igor Zubcu, președintele CNSM, a avut o în­trevedere cu Luca Cirigliano, se­cretar general al Confederației Sindicale Elvețiene (SGB). La eveniment au mai participat vicepreședinții CNSM, Sergiu Sainciuc și Lilia Franț, precum și Magnus Berge, specialist prin­cipal ILO-ACTRAV, Oficiul din Budapesta.

În cadrul întâlnirii, președintele CNSM a ținut, mai întâi, să-i mulțumească colegului din Elveția că a acceptat provocarea de a vi­zita Republica Moldova în aceste timpuri atât de dificile. Mai apoi, Igor Zubcu a trecut în revistă prin­cipalele evenimente care au marcat activitatea Confederației pe durata celor 31 de ani de independență a R. Moldova, prevederile Strate­giei CNSM pentru anii 2022-2027, adoptată la Congresul IV al CNSM, principalele realizări obținute în ultima perioadă în cadrul partene­riatului social, activitatea Comisiei naționale pentru consultări și ne­gocieri colective, gestionarea crizei refugiaților din Ucraina. Liderul sin­dical a reiterat și dorința CNSM de a adera la Confederația Europeană a Sindicatelor:

„Acum, mai mult ca altăda­tă, năzuința principală a mișcării sindicale din Republica Moldova este să devină una europeană, ba­zată pe standardele Organizației Internaționale a Muncii, o mișcare care să asigure eficient apărarea drepturilor membrilor de sindicat”.

Igor Zubcu a lansat și inițiativa de a se încheia un Acord de colabo­rare între CNSM și SGB, document care să contribuie la schimbul de experiență în domeniul dialogu­lui social, ocrotirii migranților și la implementarea standardelor inter-naționale în domeniul muncii.

În luare sa de cuvânt, Sergiu Sainciuc a vorbit despre propune­rile și cerințele înaintate de sindi­cate în domeniul politicilor social-economice de susținere a membri­lor de sindicat și acțiunile întreprin­se în implementarea Programului de țară privind munca decentă, despre consultările și negocierile în vederea stabilirii unui nou cuan­tum al salariului minim, care să fie pus în aplicare de la 1 ianuarie 2023.

Lilia Franț a ținut sa-l famili­arizeze pe oaspetele din Elveția cu acțiunile pe care le întreprinde CNSM pentru promovarea valorilor sindicaliste în rândurile femeilor și ale tinerilor, precum și cu efortu­rile care se fac pentru a valorifica abilitățile profesionale și perso­nale în vederea participării lor la activități sindicale.

La rândul său, Luca Cirigliano, secretar general al SGB, a declarat că pentru el sindicatele din R. Mol­dova sunt o parte componentă a Familiei Sindicatelor Europene. În context, Cirigliano și-a exprimat sprijinul, solidaritatea și dorința SGB de a dezvolta relații de colabo­rare cu CNSM.

Referindu-se la vizita sa în R. Moldova, secretarul general al SGB a declarat că obiectivul principal este de a identifica domeniile și problemele cele mai importante de pe agenda de preocupări a sindica­telor, pentru a implementa ulterior proiecte în beneficiul membrilor de sindicat, care actualmente se con­fruntă cu criza energetică și cu cea economică.

În opinia lui Luca Cirigliano, pen­tru organizațiile sindicale este foar­te important dialogul permanent cu guvernarea, cu partenerii sociali, căci numai pe această cale poate fi realizată pacea socială. „Totodată, este foarte important ca sindicate­le să-și păstreze independența, să aibă propria voce în contextul dia­logului tripartit”.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand