20 aprilie 2024
Chisinau
Sanatate

Lipsa medicilor de familie

Loading
Sanatate Lipsa medicilor de familie
lipsa-de-medici

Foto: gazetadenavodari.ro

Pensii prea mici, medicamente prea scumpe, şi criză de medici de familie. Cam acestea sunt problemele majori­tăţii bătrânilor din ţara noastră. O ţară în care peste 14 la sută dintre cetăţeni depășesc vârsta de 60 de ani.

 

Şi numărul crescând al oame­nilor în etate nu se opreşte aici, experţii prognozează o creştere de până la 35 la sută, în urmă­toarele trei decenii. Un alt aspect tot atât de îngrijorător şi impor­tant este faptul că, potrivit Biro­ului Naţional de Statistică, mai mult de jumătate din numărul persoanelor vârstnice din Re­publica Moldova sunt femei. În aceste condiţii, cozile la institu­ţiile medicale sunt interminabi­le. Şi asta deoarece de îngrijiri medicale au cel mai des nevoie bătrânii. Aici apare o altă proble­mă, criza medicilor de familie. Acei medici care au mai rămasnu fac faţă solicitărilor multiple, sau au atins deja vârsta pensio­nării. Potrivit directorului Cen­trului de Sănătate Publică din Drochia, Veaceslav Babii, 40 la sută dintre personalul instituţiei a depăşit deja vârsta pensionării. Astfel, bătrânii se află în impas, nu are cine să le acorde îngrijirile necesare. La acest capitol au de suferit mai mult cei din mediul rural. În acest sens, uneori la trei sate, revine un singur medic de familie. Potrivit site-ului discri­minare.md, Tatiana Zatâc, șefa Direcției asistență medicală pri­mară de la Ministerul Sănătății, a declarat că pentru a face faţă acestei probleme, deseori, me­dicii se deplasează din localita­te în localitate pentru a acoperi necesarul serviciilor medicale de care au nevoie oamenii, mai ales cei în vârstă. Potrivit dânsei, conform estimărilor Ministeru­lui Sănătăţii, sunt necesari circa 200 – 250 de medici de familie pentru localităţile rurale.

 

Renunţă la serviciile medicale din cauza costurilor mari

 

 

O problemă acută care gene­rează criza medicilor de familie este că medicii tineri nu vor să lucreze la sate. Respectiv, pro­cesul de îmbătrânire nu este caracteristic doar pentru paci­enţi, ci şi pentru medici. O altă problemă sunt medicamentele scumpe și tratamentul costisitor care îi face pe bătrâni să renunţe la protejarea sănătăţii. Pensia pe care o primește un vârstnic este de peste 800 lei, bani insuficienți pentru a-și procura medicamen­tele necesare, nemaivorbind de cheltuielile zilnice pentru trai. De exemplu, persoanele în etate de la Centrul Geriatric din Văsieni, Ialoveni, se plâng că nici nu mai pășesc pragul spitalelor, pentru că ”nu au cu ce”. Nicolae T. din Ialoveni are 70 de ani. Din cauza bolii, în ultimii cinci ani, bătrâ­nul stă ţintuit la pat. Deoarece nu are rude în localitate, plăteş­te din pensie, vecinilor care-l îngrijesc şi-i cumpără cele strict necesare. Pensia îi este mică, iar persoanele care îl ajută spun că 750 de lei sunt puţini pentru a acoperi necesarul de medica­mente de care are nevoie domnul Nicolae.

Situaţie asemănătoare şi în satul Zuzuleni din raionul Un­gheni. Aici bătrânii spun că au renunţat demult la serviciile me­dicale. „Am noroc de copii, doar datorită lor mai sunt în viaţă. Ei mă ajută nu doar cu bani pentru medicamente, ci şi cu spitaliza­rea. Mă duc la Chişinău, la spital, la noi în sat nu-i medic”, a men­ţionat Parascovia B. din satul Zuzuleni. Bătrâni nemulţumiţi avem în toate satele Moldovei. Durerea lor reiese din necesităţi­le lor zilnice, dar şi din drepturile lor stipulate de legea supremă a unui stat, Constituţia Republicii Moldova. Aceasta prevede că fi­ecare persoană are dreptul la în­grijiri medicale. Situaţia îi impu­ne însă pe bătrâni să refuze acest drept. Cauzele fiind multiple. Fie că pensiile sunt mici, fie că me­dicamentele şi tratamentul sunt costisitoare sau, pur şi simplu, nu există medicul care să acorde servicii medicale oamenilor.

 

Majorarea primei de asigurare nu este o soluţie

 

Referitor la scumpirea medi­camentelor, reprezentanţii Mini-sterului Sănătăţii vin cu explica­ţii. „Prețul pentru medicamente este stabilit de cerințele pieții, iar compensarea la medicamente se va face treptat. Avem nevoie de timp. De asemenea, este prevăzu­tă majorarea primei de asigurare medicală obligatorie”, a menţio­nat Tatiana Zatâc, șefa Direcției asistență medicală primară de la Ministerul Sănătății.

În ceea ce priveşte majorarea primei de asigurare medicală, Confederaţia Naţională a Sindi­catelor din Moldova, ca repre­zentant al oamenilor muncii, se arată nemulţumită. În acest context, femeile din mediul rural din cadrul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Agricultură şi Alimentaţie „Agroindsind” au înaintat un apel în care au cerut demnitarilor de stat să nu vote­ze proiectul de lege care prevede majorarea primei de asigurare medicală. Potrivit sindicalistelor, în urma unor astfel de decizii, ca­litatea vieţii se va înrăutăţi mai mult, iar situaţia precară deja existentă în ţară, va deveni una dramatică. Cât despre bătrânii care rămân fără îngrijiri medi­cale, se mai discută încă atât la nivel teritorial în raioane, cât şi la nivel naţional.

 

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand