Libertatea sindicală, un drept fundamental inalienabil

Aș vrea să aflu din ce categorie a drepturilor face parte libertatea sindicală și care sunt documentele principale relevante la nivel european și internațional?

Radu Groza, activist sindical, Chișinău

Rubrica „Cetăţeanul şi legea” vine în aju­torul cititorului nostru care caută răspun­suri la întrebări de ordin juridic. Conti­nuăm această tradiţie, pentru ca cititorii, care sunt şi salariaţi la diverse întreprin­deri, să nu se simtă vulnerabili juridic în faţa celor care încearcă să-i manipuleze. Linia fierbinte la tel.: 0 800 800 20 (luni şi joi de la 14.00-16.00).

 

Ion PREGUZA

expert

în Departamentul juridic al CNSM

 

Libertatea sindicală este considerată un drept fundamental al omului. O astfel de liberate conferă dreptul persoanelor care exercită o activitate profesională de a constitui sindicate, de a se afilia ori adera la un sindicat. Sindicatele reprezintă concretizarea dreptului fundamental la asociere și constituie o cale importantă de asigurare a justiției sociale.

Astfel, libertatea de asociere, inclusiv exercitarea drepturilor sin­dicale, face parte din categoria drepturilor civile, fiind drept civil, și a drepturilor economice, sociale și culturale, ca drept economic și so­cial.

Ca drept civil, libertatea de asociere este reglementată prin Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1948 și prin Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice din1966, iar ca drept economic și social, prin Pactul internațional cu privire la dreptu­rile economice, sociale și culturale din1966.

Astfel, art. 22 pct.1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că „Orice persoană are dreptul de a se asocia în mod liber cu altele, inclusiv dreptul de a constitui sindicate și de a adera la ele, pentru ocrotirea intereselor sale”.

Limitele exercitării libertății de asociere sunt enunțate la pct. 2 al aceluiași articol, care dispune că „Exercitarea acestui drept nu poa­te fi supusă decât restricțiilor prevăzute de lege și care sunt nece­sare într-o societate democratică, în interesul securității naționale, al securității publice, al ordinii publice ori pentru a ocroti sănătatea sau moralitatea publică sau drepturile și libertățile altora”.

Ca drept economic și social, libertatea de asociere, potrivit art. 8 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, cuprinde anumite componente, inclusiv:

1. dreptul oricărei persoane de a forma, împreună cu alte persoane, sindicate și de a se afilia la un sindicat la alegerea sa;
2. dreptul sindicatelor de a forma federații sau confederații naționale și dreptul acestora din urmă de a forma organizații sindicale internaționale și de a se afilia la acestea;
3. dreptul sindicatelor de a-și exercita liber activitatea;
4. dreptul la grevă, exercitat în conformitate cu legile fiecărei țări.

Libertatea de întrunire și de asociere este reglementată și prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului semnată în 1950 și de Carta Socială Europeană, adoptată în 1961 (revizuită în 1996).

 

Libertatea sindicală, recunoscută prin documentele OIM, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Carta Socială Europeană

 

În materia libertății sindicale, articolul 5 din Carta Socială dispu­ne că, în vederea garantării sau promovării libertății lucrătorilor și patronilor de a constitui organizații locale, naționale sau internaționale pentru apărarea intereselor lor economice și sociale și de a adera la aceste organizații, părțile se angajează ca legislația națională să nu aducă atingere sau să fie aplicată de o manieră care să aducă atingere acestei libertăți.

La nivel internațional, libertatea sindicală este recunoscută și prin documentele Organizație Internaționale a Muncii (OIM).

Convenția OIM nr. 87 privind libertatea sindicală și apărarea drep­tului sindical înfățișează principii de bază privind:

• dreptul fiecărui individ de a se organiza în sindicate, de a constitui organizații și de a se afilia la acestea;
• independența sindicatelor față de stat;
• formarea de asociații sindicale locale, regionale, naționale și internaționale etc.

Convenția OIM nr. 98 privind aplicarea principiilor dreptului de or­ganizare și negociere colectivă are ca obiect specific, alături de proce­durile de negocieri colective, și garantarea exercițiului dreptului sin­dical în raporturile dintre angajați și angajatori, precum și protecția libertății sindicale a salariaților.

Cadrul legal național în materia libertății sindicale se sprijină pe nor­mele dreptului internațional și european în acest domeniu.