Legea cu privire la tichetele de masă a fost promulgată recent de preşedintele ţării, după ce anterior acesta a refuzat să o facă. Iniţiativa de instituire a unui astfel de mecanism de alimentare a salariaţilor a fost lansată de sindicate cu aproximativ 10 ani în urmă.
Ulterior, chiar dacă au existat şi unele proiecte legislative, ele nu au avut sorţi de izbândă. La sfârşitul anului trecut, în cadrul unor discuţii pe marginea problemelor social-economice între liderii sindicali şi conducerea Parlamentului, aceasta şi-a asumat angajamentul de a promova o iniţiativă legată de tichetele de masă.
Proiectul de lege cu privire la tichetele de masă a fost definitivat şi adoptat în acest an, dar preşedintele ţării a refuzat să-l promulge şi, de aceea, a fost întors pentru reexaminare în Parlament. Ulterior, Parlamentul şi-a menţinut votul pentru acest proiect de lege, iar preşedintele a fost nevoit să îl promulge.
Documentul prevede că angajatorii vor avea dreptul opţional de a acorda lucrătorilor alocaţii individuale de hrană sub formă de tichete de masă a căror valoare va fi deductibilă. Valoarea acestora va reprezenta un venit net suplimentar pentru angajaţi, din care nu vor fi reţinute impozite pe venit şi nici contribuții de asigurări sociale sau de asistență medicală.
Potrivit legii, tichetele de masă vor putea fi folosite în cantine, cafenele, restaurante sau pentru procurarea de produse alimentare în unitățile comerciale și de alimentație publică.