![Legea cu privire la procuratură, aprobată de Guvern sedinta-guvernului](http://vocea.md/wp-content/uploads/2015/05/sedinta-guvernului.jpg)
Foto: gov.md
Noua Lege cu privire la procuratură a fost discutată şi aprobată, recent, de membrii Cabinetului de Miniştri. Potrivit Biroului de comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului, legea a fost propusă după doi ani de discuții privind reforma procuraturii, aceasta fiind şi una dintre măsurile anticorupție inițiate, în regim de urgență, de premierul Chiril Gaburici.
Documentul stabileşte locul şi rolul procuraturii în sistemul de drept, depolitizarea instituţiei, in-dependența acesteia şi schimbarea modalităţii de numire a procurorului general. Conform proiectului, acesta urmează să fie ales de Consiliul Superior al Procurorilor şi numit în funcţie de preşedintele ţării, și nu de cel al Parlamentului, cum este în prezent.
Totodată, Consiliul Superior al Procurorilor va fi un organ de autoadministrare al procuraturii, va avea un buget separat, ceea ce îi va garanta independența şi va dispune de trei colegii: de evaluare, disciplină și etică, selecție și carieră.
De asemenea, urmează a fi instituită o structură nouă în sistemul procuraturii – Inspecția procurorilor, care se va ocupa de colectarea informațiilor despre competențele acestor magistraţi sau abaterile pe care le-au comis și va fi în subordinea procurorului general. În acelaşi timp, structura procuraturii va fi modificată. Astfel, vor exista o procuratură generală, două specializate, inclusiv cea anticorupție, și procuraturile teritoriale.
Participanţii la discuţii au propus ca interviurile de selectare a candidaților pentru funcțiile de procuror să fie publice şi să fie transmise online, astfel încât oricine să poată vedea în ce mod se desfășoară, precum și competențele pretendenților la posturi.